6.4 Citirea şi interpretarea Cuvântului – st6 Citirea Cuvântului

Views


Florina Sanda & Ciprian Martinescu 6.4 Citirea şi interpretarea Cuvântului – st6 Citirea Cuvântului

Marţi, 5 noiembrie – Citirea şi interpretarea Cuvântului

4. Cum se citea Legea? Neemia 8:4-8

Două grupe de câte treisprezece bărbaţi au stat alături de Ezra în timpul citirii. Prima grupă (vers. 4) a ajutat la citirea Cuvântului lui Dumnezeu, iar a doua grupă (vers. 7) a ajutat la înţelegerea pasajelor. Nu ni se spune cum s-a făcut acest lucru în piaţă. Probabil că bărbaţii care ajutau la citire ţineau Tora (sulurile erau grele şi trebuiau să fie desfăşurate) şi citeau pe rând. Pentru că citirea a fost de dimineaţa până la amiază, probabil că s-au gândit la o metodă de a ajunge la toţi cei din piaţă.

Frazele „îi arătau înţelesul” şi „să-i facă să înţeleagă ce citiseră” (vers. 8) pot face referire la interpretarea sau traducerea pasajelor, ambele fiind posibile în acest caz. Iudeii se întorseseră din Babilon, unde trăiseră mulţi ani şi limba principală era aramaica. De aceea este posibil să nu le fi fost uşor să înţeleagă citirea în ebraică, în special celor din generaţiile mai tinere. Cititorii Bibliei pot avea întotdeauna de câştigat din explicaţii sau comentarii. Predicarea şi explicarea dau viaţă textului şi îi pot ajuta pe ascultători să aplice informaţia la viaţa lor.

5. Ce paralelă putem vedea între ce s-a întâmplat atunci în Ierusalim şi experienţa lui Filip cu famenul etiopian? Ce lecţii putem învăţa? Faptele 8:26-38

Ca protestanţi, noi înţelegem că fiecare credincios trebuie să cunoască personal Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu accepte orbeşte spusele altcuiva ca fiind adevăr biblic, indiferent de autoritatea pe care o are. Însă cine nu a fost binecuvântat când altcineva l-a ajutat să înţeleagă semnificaţia unor versete? Fiecare dintre noi trebuie să ştie pentru sine ce crede, dar aceasta nu înseamnă că uneori nu putem fi ajutaţi de explicaţiile altora.

Pentru mai multe materiale ale Şcoalii de Sabat vă invităm să vizitaţi pagina noastră web accesând următorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/citirea-cuvantului/

6.4 Citirea şi interpretarea Cuvântului – st6 Citirea Cuvântului

About The Author
-