5.6 Exemplul lui Neemia – st5 Încălcarea spiritului legii

Views


Maria Badea & Marius Epure 5.6 Exemplul lui Neemia – st5 Încălcarea spiritului legii

Joi, 31 octombrie – Exemplul lui Neemia

6. Ce motive avea Neemia să nu ceară de la popor „veniturile cuvenite dregătorului”? Neemia 5:18

Cel mai probabil, Neemia a scris aceste cuvinte după întoarcerea la curtea lui Artaxerxes, după cei doisprezece ani de conducere în Iuda. Deşi dregătorii erau îndreptăţiţi să primească venituri din partea supuşilor lor, Neemia nu a cerut acest drept, ci şi-a asigurat singur cele necesare traiului. Şi nu şi-a plătit doar propriile cheltuieli, ci a purtat de grijă întregi familii şi celor de la curte. Zorobabel, primul dregător, este singurul al cărui nume este menţionat. Când vorbeşte despre „cei dintâi dregători”, cel mai probabil Neemia face referire la ceilalţi dregători, de la Zorobabel până la el. În momentul în care şi-a încheiat mandatul, probabil că el pierduse deja mulţi bani. În loc să câştige bogăţii, cum ar fi fost de aşteptat de la cineva aflat într-o poziţie înaltă, probabil că el a pierdut bani şi multă avere. Neemia era bogat, tocmai de aceea a putut să ofere zilnic hrană la atât de mulţi oameni şi a fost foarte generos în a le dărui celorlalţi (Neemia 5:17,18).

Deşi nu a fost la fel cu ce a făcut Avraam după salvarea celor luaţi în robie de naţiunile înconjurătoare (Geneza 14), ceea ce face Neemia aici descoperă acelaşi principiu.

7. Ce rugăciune înălţa Neemia şi cum îi putem înţelege motivaţia în lumina Evangheliei? Neemia 5:19

În cazul lui Neemia vedem un exemplu de om care a pus lucrarea Domnului şi pe Dumnezeu mai presus de câştigul său şi de avantajul personal. Este o lecţie benefică pentru noi toţi, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Este uşor să lucrăm pentru Domnul atunci când nu ne costă nimic.

Citeşte Filipeni 2:3-8. Cum poţi arăta în viaţa ta principiile de jertfire de sine prezentate aici?

Pentru mai multe materiale ale Şcoalii de Sabat vă invităm să vizitaţi pagina noastră web accesând următorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/incalcarea-spiritului-legii/

5.6 Exemplul lui Neemia – st5 Încălcarea spiritului legii

About The Author
-