Daniela Măgureanu & Tibi Merticariu 4.6 „O mare lucrare de făcut” (st4 Confruntarea cu împotrivirea)
Joi, 24 octombrie – „O mare lucrare de făcut”
8. De ce considera Neemia că lucrarea pe care o făcea era „o mare lucrare” (Neemia 6:3)? Ce încercări au fost făcute pentru a-l opri? Neemia 6:1-13
Capitolul 6 arată câte încercări s-au făcut de a-i lua viaţa lui Neemia. Sanbalat şi Gheşem îi trimiteau constant scrisori pentru a-l determina să vină la ei sub pretextul unei întâlniri. Însă întâlnirea trebuia să aibă loc în valea Ono, care era în teritoriul inamic, şi astfel s-a văzut adevăratul scop al invitaţiei. Sanbalat, Tobia şi Gheşem au văzut o oportunitate care era viabilă atâta timp cât zidul nu era finalizat şi porţile nu erau încă închise. Iudeii aveau protecţia împăratului persan şi de aceea vrăjmaşii nu îi puteau cuceri printr-un atac frontal deschis. Dar, dacă ar fi scăpat de conducătorul lor, ar fi reuşit să împiedice progresul sau chiar să oprească de tot lucrările de construire. Ei nu au renunţat. Chiar dacă Neemia nu le răspundea, ei au continuat să încerce. Probabil că a fost foarte frustrant pentru Neemia să fie nevoit să facă faţă opoziţiei la fiecare mişcare. El le-a răspuns astfel: „Am o mare lucrare de făcut” (vers. 3).
Judecând după standardul lumii, Neemia făcea o lucrare importantă ca paharnic al împăratului – era o slujbă prestigioasă, una dintre cele mai înalte funcţii din ţară, fiind şi sfătuitorul împăratului. Dar construirea unei cetăţi ajunse în ruină nu avea nicio semnificaţie lumească. Şi totuşi el o numeşte o mare lucrare! Neemia considera că lucrarea pe care o făcea pentru Dumnezeu era „mare” şi mai importantă, deoarece şi-a dat seama că, la Ierusalim, era în joc onoarea Numelui lui Dumnezeu.
Când a instituit serviciile de la templu, Dumnezeu a rânduit şi preoţia. Pentru ca templul să rămână sfânt şi deosebit în mintea poporului, El a poruncit ca numai preoţii să îndeplinească anumite slujbe la templu. Nouă ne este foarte greu să vedem sfinţenia lui Dumnezeu, de aceea El a dorit să îi ajute pe israeliţi să vină în prezenţa Sa cu reverenţă. Neemia ştia că oricine putea să intre în curte, dar nu şi în templu. Chemându-l în templu, Şemaia a arătat că era un profet fals, pentru că sugera ceva contrar îndrumărilor lui Dumnezeu, şi, totodată, un trădător.
Cum putem astăzi, fără un sanctuar pământesc, să păstrăm în minte gândul sfinţeniei lui Dumnezeu? Ce se întâmplă când înţelegem sfinţenia lui Dumnezeu, în contrast cu păcătoşenia noastră?
Pentru mai multe materiale ale Şcoalii de Sabat vă invităm să vizitaţi pagina noastră web accesând următorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/chemarea-lui-dumnezeu/
