Otilia Fidileş & Marius Stancu „4.3 Surparea zidului (st4 Secretul unităţii)”
Luni, 22 octombrie – Surparea zidului
Diferenţele de rasă, naţionalitate şi religie produc unele dintre cele mai profunde separări dintre oameni. În multe zone, naţionalitatea ori religia este specificată pe cardul de identitate şi este asociată cu anumite privilegii sau restricţii. Iar când apar războaie sau conflicte, deosebirile devin motiv de reprimare şi violenţă.
2. Ce efect are unitatea noastră în Hristos asupra deosebirilor dintre noi? Ce zid de despărţire a fost surpat prin moartea lui Isus pe cruce? Efeseni 2:11-22
Pavel îi îndeamnă pe efeseni să-şi aducă aminte cum era viaţa lor înainte de a primi harul lui Dumnezeu prin Hristos. Diferenţele etnice, culturale şi religioase creau animozităţi şi conflicte între oameni. Însă, în Hristos, suntem toţi un singur popor, fiindcă avem acelaşi Mântuitor şi Domn, toţi facem parte din poporul lui Dumnezeu (Efeseni 2:13).
La Templul din Ierusalim, exista un zid care separa zona în care aveau acces doar iudeii de zona în care aveau acces şi străinii. Pe acest zid, exista o inscripţie prin care străinilor li se interzicea să treacă dincolo de el, sub ameninţarea cu moartea. De încălcarea acestei reguli a fost acuzat Pavel şi arestat pe motiv că l-ar fi introdus în zona destinată exclusiv iudeilor pe un efesean numit Trofim (Faptele 21:29).
În Epistola către efeseni, Pavel declară: „[Hristos] este pacea noastră, care din doi [iudei şi străini] a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea” (Efeseni 2:14).
În ce domenii corespunde biserica din care faci parte cu imaginea prezentata de apostolul Pavel în Efeseni 2:11-22? În ce domenii mai are de crescut?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/secretul-unitatii/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/