Views

Mihai & Claudia Butoi ”2.2 Evanghelia prosperităţii (st2 Văd, vreau, iau)”

Duminică, 7 ianuarie – Evanghelia prosperităţii

Unii predicatori populari de televiziune afirmă că Dumnezeu vrea să te binecuvânteze, iar dovada binecuvântării Sale este abundenţa de posesiuni materiale. Cu alte cuvinte, dacă eşti credincios, Dumnezeu te va îmbogăţi.

Ideea aceasta (sau variante ale ei) a căpătat denumirea de „evanghelia prosperităţii”: Urmează-L pe Dumnezeu şi El te va face bogat în bunuri pământeşti. Ea nu este altceva decât falsa justificare teologică a materialismului, fiindcă ea spune în esenţă: Vrei să fii materialist şi să nu ai mustrări de conştiinţă? Atunci, avem o „evanghelie” pentru tine!

Asocierea Evangheliei cu îmbogăţirea garantată este o diversiune. Ea este contrară Scripturii şi reflectă o teologie egocentrică, o jumătate de adevăr îmbrăcată în termeni biblici. În miezul acestei minciuni se găseşte însuşi germenele păcatului: eul şi dorinţa de a face ce-mi place mie.

Teologia „evangheliei prosperităţii” susţine că, atunci când îi aducem daruri lui Dumnezeu, obţinem în schimb garanţia îmbogăţirii materiale. Ea îl transformă pe Dumnezeu într-un fel de automat, în care pui banii şi îţi dă produsul solicitat, iar relaţia noastră cu El, într-una de afaceri: Eu fac pentru Tine ceva, iar Tu promiţi să faci pentru mine ceva.

Aceasta este „evanghelia prosperităţii”.

1. Ce situaţie descrie Pavel şi cum combate aceasta aşa-numita „evanghelie a prosperităţii”? 2 Corinteni 8:1-5

Oamenii aceştia trăiau într-o sărăcie „lucie” (2 Corinteni 8:2) şi, cu toate acestea, erau foarte generoşi, dăruind chiar peste puterile lor. Textele acestea ne ajută să respingem falsa teologie a „evangheliei prosperităţii” care susţine că, dacă viaţa ta este după voia lui Dumnezeu, vei avea parte de abundenţă materială ca dovadă a acestui lucru.

Ce exemple poţi da de oameni credincioşi lui Dumnezeu care nu sunt bogaţi din punct de vedere material şi de oameni necredincioşi care sunt totuşi bogaţi din punct de vedere material? Ce ne spune aceasta despre interpretarea bogăţiei ca semn al binecuvântărilor lui Dumnezeu?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

http://www.7adventist.com/studiu/vad-vreau-iau/

2.2 Evanghelia prosperităţii (st2 Văd, vreau, iau)

About The Author
-