Gabriel Radu & Claudia Butoiu „11.7 Un gând de încheiere (st11 Sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei)”
Vineri, 15 iunie – Un gând de încheiere
„Imediat ce copiii lui Dumnezeu primesc pe frunte sigiliul – nu este un sigiliu sau un semn care să poată fi văzut, ci o stabilire definitivă în adevăr, atât intelectual, cât şi spiritual, astfel încât ei nu mai pot fi clintiţi – imediat ce poporul lui Dumnezeu primeşte pe frunte sigiliul şi este pregătit pentru cernere, va veni cernerea. Într-adevăr, ea a început deja; judecăţile lui Dumnezeu sunt acum peste ţară…, ca să ştim ce urmează să se întâmple.” (Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 285)
„Sabatul va constitui marele test al loialităţii, deoarece el este partea de adevăr în mod deosebit combătută. Când oamenii vor fi supuşi încercării finale, atunci va fi trasă linia de demarcaţie între cei care îi slujesc lui Dumnezeu şi cei care nu-I slujesc. În timp ce păzirea sabatului fals – în conformitate cu legea statului, dar contrar poruncii a patra – va constitui o dovadă de supunere faţă de puterea opusă lui Dumnezeu, păzirea Sabatului autentic, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, va fi o dovadă de fidelitate faţă de Creator. În timp ce o parte din oameni va primi semnul fiarei, prin acceptarea semnului de supunere faţă de puterile pământeşti, cealaltă parte va primi sigiliul lui Dumnezeu prin alegerea semnului de loialitate faţă de autoritatea divină.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 497-498)
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/sigiliul-lui-dumnezeu-sau-semnul-fiarei/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/