Florina & Ionut Sanda „11.3 Falsa închinare (st11 Unitate în închinare)”
Luni, 10 decembrie – Falsa închinare
2. Care a fost cea de-a treia ispită cu care S-a confruntat Isus în pustie? Matei 4:8,9
Mândru şi plin de sine, Satana s-a intitulat stăpânul legitim al lumii, proprietarul bogăţiilor şi frumuseţilor ei şi a pretins onoare şi respect din partea tuturor locuitorilor ei, de parcă el ar fi creat-o. Ce insultă la adresa lui Dumnezeu, Creatorul nostru şi Tatăl lui Isus! El a dovedit că ştia foarte bine ce înseamnă să te închini: să-I aduci onoare şi respect Proprietarului de drept al universului.
3. Compară experienţa celor trei tineri evrei din Daniel 3 cu situaţia din timpul sfârşitului – Apocalipsa 13:4 şi 14:9-11. Pentru ce se va da lupta atunci?
Din vremea lui Cain şi Abel, a celor trei tineri evrei din Babilon şi până la evenimentele finale legate de „semnul fiarei” (Apocalipsa 16:2), Satana a încercat să întemeieze un sistem contrafăcut de închinare, prin care să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu şi să-i determine să-i aducă închinare lui. Încă dinainte de căderea lumii în păcat, el a nutrit dorinţa de a fi ca Dumnezeu (Isaia 14:14). În zilele din urmă, credincioşii vor fi ameninţaţi cu moartea dacă nu se vor închina „icoanei fiarei”, la fel cum au fost ameninţaţi cu moartea cei trei tineri evrei în Babilon dacă nu se închinau „chipului de aur”.
„Timpul de suferinţă dinaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credinţă care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să le facă tuturor cunoscut faptul că ei I se închină numai lui Dumnezeu şi că niciun motiv, nici chiar viaţa însăşi, nu-i poate determina să facă o concesie cât de mică închinării false. Pentru inima credincioasă, poruncile oamenilor mărginiţi şi păcătoşi se vor prăbuşi fără însemnătate în faţa Cuvântului veşnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat, chiar dacă urmarea ar fi închisoarea, exilul sau moartea.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 354
Pe ce căi subtile încearcă să se impună falsa închinare în prezent?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/unitate-in-inchinare/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/