Gabriel Radu & Claudia Butoiu „10.7 Un gând de încheiere14 (st10 Statele Unite şi Babilonul)”
Vineri, 8 iunie – Un gând de încheiere
Atacul lui Satana împotriva Legii lui Dumnezeu este practic un atac împotriva lui Dumnezeu însuşi, împotriva autorităţii şi conducerii Sale. În ultimele zile, în timpul evenimentelor culminante ale crizei finale, Satana îi va ataca pe cei care păzesc „poruncile lui Dumnezeu” (Apocalipsa 12:17; 14:12), pentru că ei vor fi singurii locuitori ai pământului care vor refuza să-i aducă omagiu prin reprezentaţii lui de pe pământ. Lupta pe care a început-o împotriva lui Dumnezeu în cer cu mult timp în urmă se va continua aici, pe pământ, dar el va fi înfrânt încă o dată. „încă de la începutul marii lupte din cer, scopul lui Satana a fost acela de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a-şi atinge acest obiectiv s-a revoltat împotriva Creatorului şi, deşi a fost expulzat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul urmărit în mod constant a fost acela de a-i induce în eroare pe oameni şi a-i determina să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că acest lucru se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin eliminarea unuia dintre principiile ei, rezultatul va fi acelaşi în final. Omul care calcă «o singură poruncă» manifestă dispreţ faţă de toată Legea, iar influenţa şi exemplul lui sunt în direcţia neascultării. El «se face vinovat de toate» (Iacov 2:10).” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 479)
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/statele-unite-si-babilonul/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/