Views

Claudia Butoiu & Mihail Butoiu „10.3 În Efes (2) (st10 A treia călătorie misionară)”

În Efes, Pavel a predicat mai întâi în sinagogă. Când iudeii i s-au opus, s-a mutat împreună cu noii credincioşi în şcoala lui Tiran, unde a predicat zilnic timp de doi ani (Faptele 19:8-10). Luca spune că întreaga provincie a fost intens evanghelizată (vers. 10,26).

În Faptele 19:11-20, Luca aminteşte câteva minuni pentru a ilustra triumful puterii lui Dumnezeu într-o cetate în care magia şi alte practici superstiţioase erau foarte răspândite. Nu încape îndoială că Dumnezeu a făcut vindecări prin Pavel, însă unora li se poate părea ciudată ideea că până şi basmalele şi şorţurile atinse de el aveau puteri vindecătoare (Faptele 19:12), chiar dacă ea ne trimite cu gândul la modul în care s-a vindecat femeia cu scurgerea de sânge (Luca 8:44). Este aici probabil un caz în care Dumnezeu vine în întâmpinarea nevoilor oamenilor, coborând la nivelul lor de înţelegere – efesenii aveau multe superstiţii.

Mulţumit de rezultatele misiunii sale în Efes, Pavel şi-a propus să plece la Ierusalim (Faptele 19:21). Luca nu menţionează din ce motiv a vrut să plece, însă din scrierile lui Pavel ştim că dorea să ducă fondurile strânse pentru biserica din Ierusalim afectată de sărăcie (Romani 15:25-27; 1 Corinteni 16:1-3). Punerea la comun a bunurilor din primii ani şi foametea gravă din timpul domniei lui Claudiu îi sărăcise pe credincioşii din Iudeea. Deşi ştia la ce riscuri se expunea (Faptele 20:22,23; Romani 15:31), Pavel a dorit să răspundă apelului lor pentru ajutor (Galateni 2:10), văzând în aceasta o ocazie de a le întări încrederea că el era apostol şi de a consolida unitatea bisericii, devenită deja transculturală.

2. Care a fost adevăratul motiv al răscoalei izbucnite în Efes la finalul şederii lui Pavel acolo? Faptele 19:23-41

Răscoala a izbucnit din cauza pierderilor serioase suferite de închinarea păgână ca urmare a lucrării lui Pavel. Motivaţia reală a lui Dimitrie a fost cea financiară, însă a reuşit să o transforme într-o problemă religioasă, deoarece Templul Dianei (Artemis) din Efes era recunoscut drept una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Citeşte Faptele 19:27. Observă cât de abil este Dimitrie când invocă „evlavia” în încercarea lui de a nu pierde sursa de bani. De ce trebuie să ne ferim de această atitudine?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/a-treia-calatorie-misionara/

10.3 În Efes (1) (st10 A treia călătorie misionară)

About The Author
-