Update: 12.01.2021, ora 16:00
ADRA România a intervenit cu succes sprijinind 140 de persoane din cadrul celor 40 de familii afectate de inundații din orașul Brezoi, județul Râmnicu Vâlcea. Beneficiarii ADRA din cadrul proiectului „Pod peste ape” au primit kituri de igienă, produse de curățenie și alimente de bază pentru a face față provocării prin care trec.
Update: 07.01.2021, ora 20:53
Din cauza condițiile meteorologice din ultimele 48 de ore, vântul și ploile însemnate cantitativ au produs efecte la nivelul a 22 de localități din județele Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Prahova și Vâlcea. În toate zonele afectate de vremea rea, pompierii au acționat pentru evacuarea apei în mai multe gospodării. Monitorizarea permanentă a situației din teren și măsurile întreprinse pentru gestionarea promptă a solicitărilor primite din partea cetățenilor au făcut ca evenimentele să nu se soldeze cu victime.
”Revărsări violente de ape au lovit orașul Brezoi. Zeci de gospodării și case au fost inundate. În urma ploilor, apele au venit în șuvoaie de pe versanți, au rupt garduri, au umplut curțile și s-au infiltrat chiar și în case. Deși nu sunt victime omenești, distrugerile sunt importante: în dimineața zilei de 05.01.2021, zeci de case erau înconjurate de ape. Astăzi, 07.01.2021, după mai bine de 48 de ore de muncă ale pompierilor, care au acționat cu pompe pentru drenarea apei din zonele inundate, încă mai erau locuințe izolate de ape, iar altele aveau curțile devastate. În mijlocul iernii, pentru cei afectați situația nu este ușoară. Pentru cei care au pierdut siguranța casei lor în zilele acestea, vă chemăm să împlinim porunca Mântuitorului și să-i ajutăm. Deocamdată, prin intermediul proiectului ADRA ”Pod peste ape”, vom interveni oferind alimente de bază, produse de igienă și alte lucruri de primă necesitate. Mai târziu, împreună cu Primăria orașului Brezoi, vom găsi soluții pentru a oferi asistență celor care vor avea nevoie. Avem convingerea că am fost chemați și „pentru o vreme ca aceasta”!” a declarat George Sbîrnea, Responsabil ADRA Oltenia.
„ADRA România se alătură din toată inima strigătului de ajutor al sinistraților din orașul Brezoi prin proiectul ”Pod peste ape”. Nu sunt victime umane, însă casele sunt inundate și oamenii sunt disperați fiindcă gospodăriile lor au fost afectate în urma șuvoaielor de apă. Ca de fiecare dată, în situațiile de criză, pe lângă durerea pricinuită de dezastrele care vin pe neașteptate, se poate vedea și solidaritatea umană acționând. Suntem alături de familiile greu încercate” a declarat Delia Fărâmiță, Asistent Manager Situații de Urgență. Responsabil Marketing și Comunicare ADRA România.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare Refacere și Ajutor – ADRA România se pregătește pentru primele intervenții la fața locului, în cadrul proiectului ”Pod peste ape”. După ce, într-o primă fază au sosit informații de la colaboratorii ADRA România din teritoriu, echipa ADRA se pregătește pentru deplasări în zona inundată pentru a oferi produse alimentare, produse de igienă, de curățenie, alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte la zecile de familii din orașul Brezoi, județul Vâlcea.
Implică-te și tu!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Pod peste ape” și să se implice, o pot face prin:
- voluntariat (vă puteți adresa coordonatorului de proiecte ADRA la nivel regional);
- prin donații materiale (produse alimentare, produse de igienă, de curățenie, îmbrăcăminte și încălțăminte, pături), dar și prin
- donații financiare în contul ADRA pentru proiectul „Pod peste ape” sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea „Pod peste ape” la destinația banilor sau
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
ADRA România