Starea de alertă continuă, școlile s-au închis din nou, iar descurajarea se face resimțită în rândul persoanelor vulnerabile care au nevoie de sprijin. ADRA România continuă să ofere ajutor adaptat nevoilor celor nevoiași.
În cea de-a 32-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.445 persoane, dintre care 506 copii provin din medii defavorizate, dar au rezultate academice excepționale, 505 adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 415 bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 15 imigranți și 4 victime ale violenței domestice.
Astfel că, doar în săptămâna 11 – 17 octombrie 2020, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.445 de persoane, după cum urmează:
- 1.236 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 75 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
- 120 de persoane au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
- 50 de nou-născuți au primit trusouri pentru bebeluși și ajutor la început de drum, potrivit nevoilor;
- 30 de persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului;
- 9 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică.
Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.
„Pe măsură ce starea de alertă s-a prelungit, eforturile depuse de birourile ADRA pentru a sprijini implementarea programelor cu finanțare europeană au devenit tot mai necesare. Suntem alături de beneficiarii noștri în etapele următoare de dezvoltare a afacerilor, dar și de cei pentru care ADRA are programe de consiliere psihologică, orientare și consultanță în diferite domenii sociale” a declarat Norela Costea, Asistent Manager. Responsabil Achiziții ADRA România.
„ADRA România nu abandonează războiul împotriva inamicului nevăzut cu numele de COVID-19. Ne aflăm în prima linie împreună cu voluntarii și cu toți cei care sunt implicați și mergem înainte, indiferent de consecințele care ne așteaptă. Fiecare proiect aduce alinare, speranță și sprijin celor în nevoie. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze activitatea ADRA și pe noi cei implicați în a da o mână de ajutor beneficiarilor noștri” a declarat Alexandru Clodeanu, Administrator ADRA România.
În cadrul proiectului ”Sprijin umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea săptămânală a măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.
Implică-te și tu!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:
- voluntariat (vă puteți adresa coordonatorilor de proiecte ADRA la nivel regional);
- prin donații materiale (produse de igienă), dar și prin
- donații financiare în conturile ADRA (cu precizarea proiectului) sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului la destinații;
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries
(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:
1.103 persoane primesc ajutor în cea de-a 31-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:
1.584 persoane primesc ajutor în cea de-a 30-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:
1.461 de persoane primesc ajutor în cea de-a 29-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:
1.855 de persoane primesc ajutor în cea de-a 28-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:
2.216 de persoane primesc ajutor în cea de-a 27-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:
1.888 de persoane primesc ajutor în cea de-a 26-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:
1.047 de persoane primesc ajutor în cea de-a 25-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19″
- (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:
1.455 de persoane primesc ajutor în cea de-a 24-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:
1.461 de persoane primesc ajutor în cea de-a 23-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:
2.358 de persoane primesc ajutor în cea de-a 22-a săptămână de implementare a proeictului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:
1.403 persoane primesc ajutor în cea de-a 21-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:
1.429 persoane primesc ajutor în cea de-a 20-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
1.121 persoane primesc ajutor în cea de-a 19-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
2.788 persoane primesc ajutor în cea de-a 18-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
3.946 persoane primesc ajutor în cea de-a 17-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
1.526 persoane primesc ajutor în cea de-a 16-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
1.441 persoane primesc ajutor în cea de-a 15-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
1.110 persoane primesc ajutor în cea de-a 14-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
1.170 persoane primesc ajutor în cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
1.359 persoane primesc ajutor în cea de-a 12-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
1.263 persoane primesc ajutor în cea de-a 11-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
2.945 persoane primesc ajutor în cea de-a 10-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
1.109 persoane primesc ajutor în cea de-a 9-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
958 persoane primesc ajutor în cea de-a 8-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
1.942 persoane primesc ajutor în cea de-a 7-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
3.558 persoane primesc ajutor în cea de-a 6-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
1.086 persoane primesc ajutor în cea de-a 5-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
977 persoane primesc ajutor în cea de-a 4-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
692 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:
527 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
- (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:
169 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
ADRA România