PĂSTREAZĂ CE AI!
Prin șirul de veacuri ce vin și dispar,
Prin cerul de aștri ce-n boltă răsar,
Din sfânta cetate și-al cerului plai
Străbate porunca: „Păstrează ce ai!”
De mult ți s-a dat armătură divină,
Să crești fericit în lumină deplină.
Cunoaște-o, trăiește-o! În veci să o ai!
Păstrează lumina! „Păstrează ce ai!”
Trecutul tău falnic, prezent luminat,
Trăiește-l spre slava Acelui Prea’nalt!
Istoria, ce drept te învață să stai,
Păstreaz-o cu cinste! „Păstrează ce ai!”
Când zeci de ispite îți vin într-un ceas,
Când curse-ți se-ntind la oricare pas,
În capătul căii pe Domnul să-L vezi
Și sfânt, caracterul, mereu să-l păstrezi!
Modelul divin să-l imiți zi de zi!
Condu înspre ceruri pe tineri, copii!
Mereu Mărturia cu drag s-o urmezi
Și slova Scripturii în veci s-o păstrezi!
Ai fost înzestrat cu un dar, cât de mic.
Să nu spui că asta înseamnă „nimic”!
Cu darul primit, la lucru să stai,
Ca rod să aducă – ’nmulțește ce ai!
Aprinde făclia, privește ’nainte!
Se-aud de departe cântările sfinte.
Iubirea rostește, din cer, spre pământ:
„PĂSTREAZĂ CE AI… CĂCI EU VIN CURÂND”!
(Anonim)
