”Sunt foarte fericit că ați realizat acest vis al meu. Mulțumesc!” – o nouă casă socială inaugurată de ADRA România în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!”

Views
Marți, 11 februarie 2020, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a inaugurat în orașul Însurăței, județul Brăila, o nouă casă socială construită în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!” pentru familia Ciupercă Marian și Daniela și pentru cei trei copii minori ai lor.
În urma primirii cererii de ajutor și a evaluării situației, ADRA România a luat decizia de a se implica în acest caz construind o nouă casă socială pentru această familie greu încercată, proiectul fiind coordonat de către Daniel Neacșu, Manager proiect / Coordonator proiecte ADRA România în zonele Muntenia și Dobrogea, împreună cu Doru Țecu și Valentin Moise, voluntari ADRA România. Proiectul noii locuințe s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ 5 luni de zile, demarând pe data de 01 septembrie 2019 și finalizându-se pe data de 11 februarie 2020. Pentru finalizarea noii locuințe de 81 m2, compusă din două dormitoare decomandate, o bucătărie, o baie și un hol, cu o valoare a investiției de peste 10.000 EURO, au fost implicați peste 25 de voluntari și 20 sponsori care și-au adus contribuția financiară sau prin materiale de construcție.
”Este foarte ușor să dai idei de departe, este foarte ușor să critici atunci când cineva dorește să facă ceva sau când realizează un obiectiv, însă puțini sunt, din păcate, astăzi, aici și în România, care pot să se implice indiferent de condițiile meteo, indiferent de resursele materiale sau de timpul de care dispun pentru a veni în ajutorul celorlalți. Atunci când om se așază lângă alt om cu inimă mare și când ei își unesc eforturile, se poate realiza ceea ce vedeți înaintea dumneavoastră: șase suflete binecuvântate. Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”În sfârșit acasă!”, unul dintre cele 27 de proiecte pe care le implementează, are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață prin construirea sau reconstruirea unui spațiu locativ. Ne bucurăm de faptul că aici, în orașul Însurăței, ca urmare a parteneriatului dintre Primărie, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, donatori și voluntari cu inimă mare am putut să realizăm acest obiectiv. Nu spunem ca am făcut totul, însă spunem că am făcut ceva. Locul acesta este sigur, util și frumos pentru familia Ciupercă Marian și Daniela. Doresc din toată inima să aduc mulțumiri din partea ADRA România pentru toți cei ce s-au implicat într-un fel sau altul în acest obiectiv frumos. Prețuirea noastră și răsplata de sus!” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
”Îmi exprim bucuria că suntem la al treilea proiect de acest gen în orașul Însurăței. Se vede că lucruri bune se întâmplă aici. Astăzi nu am venit singură, am venit și cu echipa de mâini dibace care a contribuit la construcția casei. Mulțumim domnului Țecu Doru că am ținut aproape și am realizat împreună proiecte frumoase în parteneriat cu ADRA și cu Biserica Adventistă. Să vă dea Dumnezeu sănătate să realizați în continuare ce v-ați propus. Doresc să vă transmit din partea Primăriei orașului Însurăței toate gândurile bune și că vă suntem aproape pentru următoarele proiecte. Vă mulțumesc!” a declarat Florentina Carsote, Viceprimar Orașul Însurăței, județul Brăila.
”Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră. Am venit în urmă cu trei ani la prima inaugurare. Între timp, mă uit aici în dreapta și văd că a mai apărut o casă pe lângă cea care este inaugurată astăzi și aș putea sumariza toate aceste lucruri într-o singură expresie: ”Se poate!”. De cele mai multe ori, noi gândim în mintea noastră și ne lamentăm că dacă ar veni cineva cu o putere extraordinară și, ca în legendele vechi, ar transforma totul în aur prin atingerea lui, poate atunci am putea să schimbăm țara noastră și atunci am putea să îmbunătățim viața tuturor, dar acest lucru rămâne doar la nivelul ipotetic și doar la nivelul idealist. Însă, când oameni de bună credință iau în serios chemarea pe care o au și își folosesc darurile și talentele pe care le au și îi conving și pe alții – autorități, agenții, ONG-uri – uite că se poate. Așadar, este un mare lucru pe care îl vedem aici. Nu este doar o casă, ci este o declarație. Este o declarație de misiune că se poate, că putem să facem foarte multe lucruri dacă doar urmărim ceea ce Mântuitorul ne-a învățat și anume: ”tot ce doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le voi mai întâi”. Când lucrul acesta se întâmplă, de fapt se realizează lucruri mărețe. Apreciez ceea ce s-a întâmplat și mă bucur de faptul că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea poate să fie implicată de către Agenția ADRA România în asemenea proiecte care schimbă vieți și probabil nu doar o viață a unei familii, ci probabil și o viață schimbată în bine a generațiilor următoare. Dumnezeu să vă binecuvinteze! Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care s-au implicat în acest proiect! Gustul acesta frumos al ajutorului celorlalți să se înmulțească pentru ca alte vieți să fie schimbate. Vă mulțumesc!” a declarat Gabriel Ișvan, Secretar Executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din zona Muntenia și Dobrogea și Responsabil ADRA în zonele Muntenia și Dobrogea.
”Salut în mod special muncitorii din orașul Însurăței care au lucrat aici. Vreau să vă spun că mă aflu la 12 km de locul în care s-a născut tatăl meu și sunt foarte fericit că există astfel de proiecte aici. Sper ca aceste proiecte să rămână vizibile. Vreau să amintesc, gândindu-mă la doamna Țecu Georgeta care lipsește și care va avea de lucru mai departe zic eu în acest proiect, că va avea de mentorat această familie. Sper ca fiecare dintre noi să rămânem aproape de această familie. Aceste momente unice ar fi bine să nu le pierdem. Ar fi bine să fim aproape de cei care sunt la limită. Sunt multe lucruri care m-au încântat, inclusiv traseul miraculos al acestui proiect, viteza cu care s-a realizat, colaborarea foarte bună între autorități, beneficiari și voluntarii Vasile Voicu și Doru Țecu. Sper să mai existe astfel de lucruri care să ne facă fericiți, adică să vedem beneficiari, autorități și voluntari ADRA care colaborează și care se mișcă într-un ritm demn de admirat. Dumnezeu să binecuvinteze această familie și pe toți cei care vor continua să-i ajute” a declarat Daniel Neacșu, Manager proiect / Coordonator proiecte ADRA România în zonele Muntenia și Dobrogea.
”Ceea ce avem aici este o dovadă a credinței și vă mulțumesc tuturor pentru aceasta. Proiectul ADRA ”În sfârșit, acasă!” a pornit cu mari întrebări din partea noastră. N-am crezut că se va realiza. Vă spun sincer că am avut multe, multe îndoieli, dar, la sfârșit, vreau să spun doar atât: Dumnezeu ne ajută. Aici s-a realizat o minune care mi-a întărit personal credința. Atunci când mă gândeam cu voluntarii de unde vom scoate următoarele fonduri, de unde vom cumpăra următoarele materiale, întotdeauna Dumnezeu a făcut o minune. Vreau să mulțumesc în mod special bisericilor adventiste de ziua a șaptea din zonă: Viziru, Bordei Verde și Perișoru. Bisericile adventiste s-au implicat, au donat și au ajutat. Dumnezeu să ne întărească credința. Cel mai bun lucru pe care ar trebui să-l învățăm din proiectul acesta este acela că se poate, însă doar cu Dumnezeu” a declarat Valentin Moise, Pastor Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Viziru și Voluntar ADRA România.
”Anul acesta a fost un an în care am trăit prin credință. Un an în care am văzut cum Dumnezeu conduce fiecare pas și fiecare lucrare în parte. Nu m-am temut pentru că Dumnezeu mi-a promis că mă va ajuta. Nu știam cum, dar am văzut. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a condus totul. Vreau să mulțumesc iubitei mele soții care nu este aici și care a îngăduit ca timp de un an de zile eu să nu prea stau pe acasă și să stau mai mult pe aici. Voluntarii care au venit au fost găzduiți la mine și au mâncat. Îi mulțumesc soției mele și pentru sacrificiul acesta. Vreau să mulțumesc domnului primar, doamnei viceprimar și doamnei secretar a orașului Însurăței care au depus tot efortul ca să facă această lucrare. Eu am fost încurajat de ei, prietenii mei, din partea primăriei care au lucrat cot la cot cu mine. Ceea ce mi-a plăcut la acești oameni este faptul că au lucrat cu toată dragostea. Tot ce au făcut au făcut bine și frumos. Dumnezeu dorește ca fiecare lucru să fie făcut la vremea lui bine. Au venit și descurajări. Atunci când eram descurajat și ajungeam acasă, soția îmi spunea: ”Nu uita ce spune Dumnezeu. Dumnezeu spune așa: cine începe un lucru trebuie să-l ducă la bun sfârșit, indiferent dacă va câștiga sau va pierde”. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ajutor și mulțumesc primăriei pentru implicare. Dacă primăriile din România s-ar implica, cel puțin o dată la 4 ani, imaginați-vă câte case ar fi construite în România în fiecare județ. Cred că această prietenie și colaborare între noi și primărie va continua și toate proiectele pe care le vom începe vor fi duse la bun sfârșit. Mulțumesc încă o dată ADRA România și prin ADRA mulțumesc totodată sponsorilor care sunt cunoscuți și necunoscuți. Aceasta este a zecea casă construită. Nu știu ce va fi în continuare” a declarat Doru Țecu, Voluntar ADRA România.
”Mă bucur că sunt împreună cu dumneavoastră și pentru că ne bucurăm în fața unui obiectiv împlinit, un lucru terminat, bine făcut, pentru familia lui Marius, pe care l-am cunoscut cu 4-5 ani în urmă. Nu-i cunoșteam situația de acasă. Acum mai bine de un an, domnul Doru Țecu m-a contactat și m-a invitat dacă vreau să mai particip la Însurăței la încă un obiectiv ADRA. Mai participasem la încă două înainte și am spus da, dar să vedem despre ce e vorba. Am mers acasă la Marius și am văzut acolo bunăvoința unor oameni care îi puseseră la dispoziție un adăpost provizoriu pentru a nu sta sub cerul liber. Astfel că am zis da, trebuie să ne implicăm. Următorul ajutor a venit de la ADRA prin confirmarea că aici este nevoie de implicare și a promis că se implică. Am luat legătura cu primăria care, de asemenea, și-a dat acordul, iar, ca urmare a acestui triumvirat format din voluntari, ADRA România și Primăria Însurăței, s-a putut realiza acest obiectiv. Dacă lipsea una dintre aceste rotițe, mecanismul nu funcționa. Proiectul ADRA ”În sfârșit, acasă!” a mers bine și s-a văzut că se poate. Voluntari cu inimă mare, donatori din spatele nostru și a celor de la ADRA, sponsori, Primăria cu inițiativă și cu interes, toți s-au ocupat foarte bine. Dacă și alte primării din România s-ar ocupa așa se vor face multe lucruri bune în folosul celor în nevoie. Mă bucur că familia lui Marius Ciupercă are un adăpost bun, condiții bune pentru ca familia lui să trăiască în condiții normale și mă rog să îi dea Dumnezeu sănătate lui să-și poată întreține familia, să-i binecuvinteze familia și economiile să le folosească pentru familie. Ce s-a întâmplat aici poate fi un exemplu de multiplicat în orașul Însurăței, ca să se vadă că se poate. Am văzut că Primăria este întotdeauna la dispoziție pentru inițiative bune, ca aceasta. Felicitări!” a declarat Valeriu Neacșu, donator și voluntar ADRA România.
”Bună ziua și bine ați venit! Sunt foarte fericit că ați realizat acest vis al meu. Mulțumesc mult Asociației ADRA, Primăriei orașului Însurăței, echipei de voluntari și tuturor celor care au susținut acest proiect. Vă mulțumim mult!” a declarat Marian Ciupercă, beneficiar ADRA România. Proiectul „În sfârșit, acasă!” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor defavorizate, construind locuințe familiale pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorința de a munci. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoane nevoiașe care nu au un spațiu potrivit de locuit, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România

”Sunt foarte fericit că ați realizat acest vis al meu. Mulțumesc!” – o nouă casă socială inaugurată de ADRA România în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!”

About The Author
-