Familia Nghirisi a venit din Zimbabwe în urmă cu 10 ani. În prezent, părinţii şi cei cinci copii locuiesc într-un sat de lângă Târgu-Mureş, unde au găsit tot ce le-a lipsit pe continentul african: o viaţă stabilă, o casă şi o sursă de venit.
Godfrey Nghirisi, în vârstă de 45 de ani, a călătorit în toată lumea, dar a decis că România e locul în care vrea să îşi crească şi să îşi educe copiii. A studiat biologia şi chimia, a continuat cu Medicina Preventivă, iar acum este predicator. A învăţat limba română, şi-a dat copiii la şcoala românească şi se consideră român cu acte în regulă.
„Am venit în România şi de la început am avut un singur principiu. Să nu cer bani de la nimeni, să mă ghidez după cinste, bunătate şi iubire. Am întâlnit oameni buni care m-au ajutat. Am stat la o familie în Chinari aproape doi ani, eu soţia şi copiii fără să plătim chirie.
Ne-am pus pe picioare şi de opt ani aici e casa noastră,” spune Godfrey, care îşi aminteşte că cele mai greu moment a fost prima iarnă, când a simţit că îl doboară gerul.
Soţia lui, Precious, se ocupă de gospodărie şi de copii. Patru dintre ei studiază pianul şi vorbesc două limbi, engleza şi româna. „Nu îmi lipseşte nimic aici. Doar părinţii, rudele şi mâncarea. Nu găsesc aici condimentele africane, cele care dau gust bun ca să pot face mâncare tradiţională. Îmi place mult mămăliga albă, care nu este aici. Am semănat cereale şi am cultivat o plantă, în seră. Am dat şi la vecini”, povesteşte aceasta.
Acest lucru este confirmat de Adela Mărginean, una dintre vecinele familiei Ngirishi. „Este foarte bună mâncarea lor tradiţională. Ne-au invitat şi pe noi la masă. Când au venit aici, i-am privit miraţi. Nu am crezut că am putea avea vreodată vecini din Africa. Acum ne bazăm pe ei, ne mai sfătuim şi facem schimb de experienţă privind creşterea copiilor”.
Copiii familiei Ngirishi sunt un exemplu pentru toţi cei din jur. Petrec puţin timp în faţa calculatorului, aproape deloc la televizor şi fiecare pe măsura vârstei lui îşi ajută părinţii.
Simba are 18 ani şi munceşte cel puţin o oră pe zi în seră împreună cu fraţii lui. „Ştiu că prietenii mei merg prin mall-uri, au o viaţă socială, dar eu prefer să muncesc şi să învăţ.
Termin şcoala şi vreau să pun pe picioare afacerea mea, cu sere. Am învăţat de la tata tâmplăria, îmi place să confecţionez căsuţe din lemn şi leagăne. Nu mă interesează politica, nu îmi plac programele de divertisment, prefer să citesc, să cânt sau să mă plimb cu prietenii în pădure.”
Nyasha are 13 ani şi tot ce şi-ar dori din Zimbabwe sunt bunica, prietenii şi mango. „Îmi plac mult merele, pe care le adun eu din pomi aşa cum adunam la bunica mango. Îmi plac sarmalele şi supa de tăiţei. Nu m-aş întoarce în Zimbabwe. Aici am prieteni, aici e viaţa mea.
Acolo nu aveam atâtea lucruri. Nu aveam pian, nu aveam casa noastră, sera noastră, nu aveam biroul meu. Chiar dacă am pielea neagră, mă simt român”, mărturiseşte puştiul.
Participa si tu in perioada 19 februarie – 5 martie 2016 la prezentarile biblice cu titlul: „Omenirea la Rascruce” sustinuta de Godfrey Ngirishi, in fiecare seara incepand cu ora 19:00. Prezentarile pot vi urmarite in direct si pe pagina noastra www.adventistmures.ro