Vineri, 21 septembrie 2018, la Școala Gimnazială Cocorăștii Colț, județul Prahova, în fața a peste 200 de elevi și profesori prezenți la careul unității de învățământ, a avut loc festivitatea de prezentare a celor 9 elevi aprobați în cadrul proiectului ADRA ”Vreau la școală!”. Cei 9 elevi, recomandați de către Primărie, Școală și reprezentanții ADRA locali pentru a fi susținuți în anul școlar 2018 – 2019 în proiectul ”Vreau la școală!”, sunt copii cuminți, harnici, silitori, apreciați de către autoritățile locale și cu rezultate bune la învățătură, deși provin din familii vulnerabile.
”Proiectul ADRA Vreau la școală! are ca obiectiv încurajarea copiilor care provin din familii cu situație materială modestă să meargă la școală și să învețe beneficiind de aceleași condiții precum copiii cu posibilități materiale mai ridicate. Dacă există voință împreună orice obstacol poate fi depășit, inclusiv cele care țin de natura materială. Le sunt recunoscător reprezentanților ADRA România pentru faptul că am avut bucuria de a fi selectați și noi pentru a participa la acest proiect. De asemenea, doresc să mulțumesc profesorilor și doamnei consilier școlar pentru implicarea pe care au avut-o în acest proiect. Le mulțumesc copiilor pentru rezultatele pe care le-au avut, pentru determinarea de care au dat dovadă. Sper ca și pe viitor să continue pe aceeași linie. Vă mulțumesc încă o dată ADRA România pentru efortul pe care l-ați făcut. Sunt convins că acești copii vor fi bine îndemnați, vor merge în clasă, vor merge acasă și vor spune familiilor lor despre lucrurile frumoase pe care le-au văzut aici” a declarat Prof. Bogdan Costel Diea, Directorul Școlii Gimnaziale, comuna Cocorăștii Colț, județul Prahova.
”Suntem bucuroși să fim la un asemenea eveniment într-o zi frumoasă de toamnă la începutul unui nou an școlar. Cu toții ar trebui să ne străduim să păstrăm spiritul de a învăța, de a ne întoarce la școală. Suntem aici pentru că Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România susține educația! Suntem aici – elevi, profesori, părinți – pentru a contrazice mitul care spune că banii conduc în momentul de față în România. Plecăm astăzi de aici, împreună într-un parteneriat, continuând să dovedim că niște caractere frumoase pot să conducă această țară. Ne dorim din toată inima ca acești copii să crească frumos în această școală și să facem locul acesta care se cheamă România un loc plăcut și de dorit pentru orice om. Avem o țară frumoasă, avem oameni pregătiți, avem personalități pe care le-am dat la nivel internațional și putem să arătăm lumii lucrurile bune care se pot întâmpla. Ne dorim ca la finalul anului școlar 2018 – 2019, și în locul acesta să crească atât media generală la învățătură, cât și caractere frumoase pentru societate. Dumnezeu să fie partenerul nostru nevăzut!” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
”Desfășurând activități de voluntariat în Școala Gimnazială Cocorăștii Colț, din dorința de a susține mai mult copiii cu potențial intelectual, însă cu posibilități modeste, inițial, am avut o discuție cu domnul director, care s-a arătat dornic să se implice într-un parteneriat cu ADRA România. Așa se face că Școala Gimnazială a încheiat un protocol de colaborare cu ADRA România în vederea promovării și susținerii proiectului Vreau la școală!, proiect susținut în parte și de către Biserica Adventistă locală. Dorim să-i susținem să continue să meargă la școală pe cei 9 copii selectați care s-au remarcat prin rezultate bune și foarte bune la învățătură. În domeniul educației, familia, școala și biserica trebuie să-și unească eforturile pentru a îndeplini obiectivul educației. Educația adevărată se îngrijește de dezvoltarea echilibrată a întregii persoane, pe plan spiritual, intelectual, fizic și social. Lucrarea adevăratei educații este aceea de a dezvolta echilibrat puterea individualității, puterea de a gândi și puterea de a face, în așa fel încât tinerii să fie antrenați să gândească ei înșiși, nu doar să reflecte gândirea altor oameni” a declarat pastorul bisericii locale, Cornel Dobre, voluntar ADRA România.
”Cu școala gimnazială din Cocorăștii Colț s-a construit un „pod” cât se poate de util. Este o onoare pentru ADRA România să intre în parteneriat cu mentorii din această școală în proiectul Vreau la școală!. Tranzitez frecvent această localitate și sunt foarte surprins de numărul mare de copii școlari. Responsabilitatea noastră, a celor care vrem să-i ajutăm este foarte mare. Cred că împreună putem forma o echipă foarte puternică care să obțină rezultate peste așteptări. Sunt convins că există premisele implementării mai multor proiecte ADRA. În timp ce lumea este interesată de ceea ce pot realiza și acumula oamenii, ADRA este interesată de ceea ce pot deveni aceștia. ADRA este locul unde viziunea și acțiunea se împletesc. De aceea, acolo unde cei înfrânți văd bariere, ADRA zărește trambuline” a declarat Daniel Neacșu, Manager Proiect / Coordonator proiecte ADRA în zonele Muntenia și Dobrogea.
Deși țara noastră a aderat la Strategia ”Europa 2020” de la Bruxelles din anul 2010, asumându-și ”reducerea ratei abandonului școlar timpuriu de la 15%, cât este în prezent, la 10%”, România a ocupat în anul 2017 locul 25 din 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește părăsirea timpurie a sistemului de învățământ, având în continuare una dintre cele mai mari rate ale abandonului școlar, respectiv 18,3%, la polul opus situându-se Croația cu 2,8%. Mai mult decât atât, conform statisticilor oficiale, România se plasează în locurile codașe ale țărilor Uniunii Europene și în ceea ce privește finanțarea sistemului de învățământ, salariile acordate profesorilor sau investițiile făcute de stat pentru fiecare elev, în condițiile în care, în fiecare an în România, peste 270.000 tineri părăsesc timpuriu școala.
În anul școlar 2018 – 2019, pe plan național, 327 de elevi din familii vulnerabile, dar cu rezultate deosebite la învățătură premianți din Banat, Bucovina, Crișana, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania sunt susținuți de zeci de sponsori și voluntari, prin ADRA România, în procesul educațional, oferindu-le în fiecare lună alimente de bază, rechizite școlare, articole de igienă și îmbrăcăminte.
Proiectul ADRA ”Vreau la școală!” dorește să susțină copiii care au rezultate bune la învățătură, în ciuda faptului că sunt permanent amenințați de abandon școlar. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”VREAU LA ȘCOALĂ!”, pentru anul școlar 2018 – 2019, și să se implice, o pot face prin:
- voluntariat,
- prin donații materiale (în special rechizite școlare, produse alimentare și de igienă, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
- donații financiare în conturile ADRAsau
- donând chiar acum direct pe site-ul ro/doneaza, pentru proiectul ”Vreau la școală!”.
ADRA România