178
Views

Cernica drona 1ADMITERE LA INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST

SESIUNEA DE TOAMNĂ 2014

 

OFERTA DE STUDII:

  • Teologie Adventistă Pastorală
  • Asistenţă Socială
  • Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Engleză
  • Pedagogia Învăţământului Primar și Preşcolar

 

Ce este Institutul Teologic Adventist?

Institutul Teologic Adventist este instituţie de învăţământ superior adventistă care, în conformitate cu filosofia educaţiei creştine şi cu idealul educaţional definit prin Legea educaţiei naţionale, îşi înscrie activitatea în câteva direcţii prioritare: dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a caracterului moral al studenţilor, a individualităţii umane, formarea personalităţii responsabile, asumarea unui sistem de valori biblice-creştine strict necesare pentru împlinirea personală, pentru dezvoltarea spiritului slujirii dezinteresate a semenilor, a spiritului antreprenorial, pentru dezvoltarea cetăţenească activă în societate.

De ce să alegeţi Institutul?

Noi vă oferim:

Educaţie creştină pentru dezvoltarea spirituală şi profesională;

Cursuri susţinute de profesori şi specialişti din mediul universitar românesc şi din străinătate;

Predare – învăţare – evaluare cu mijloace moderne şi creative;

Burse acordate pentru performanţe academice;

Oportunităţi pentru reducerea taxelor şcolare;

Acces la o bibliotecă modernă şi sală de lectură dotată cu mii de cărţi şi reviste de specialitate;

Acces permanent şi gratuit la internet wireless;

Cămine studenţeşti cu dotări moderne;

Alimentaţie sănătoasă şi variată în cadrul cantinei;

Activități misionare în țară și peste hotare (Uganda 2005, Venezuela 2006, Malaezia 2007, Tanzania 2008, Nicaragua 2009, Malawi 2010, Filipine 2011, Moldova 2013/2014, Ruwanda 2013 și Etiopia 2014);

Participarea la concerte naţionale şi internaţionale cu orchestra de clopote (Italia – 2012, Slovenia – 2012, Austria – 2013, Germania – 2013);

Excursii la costuri reduse, organizate anual în afara ţării (Italia – 2007 și 2012, Grecia – 2008 și 2014, Turcia – 2009, Austria și Cehia 2011, Slovenia 2012, Germania/Austria/Ungaria 2013, Grecia 2014);

Acces la facilităţile bazei sportive a Institutului (sală de fitness, terenuri pentru jocuri de echipă).

Oportunități pentru reducerea taxelor școlare

 

1. Specializarea: Teologie Adventistă Pastorală înfiinţată în anul 1924 şi acreditată în anul 2009

  • Numărul de locuri: 20
  • Durata studiilor: 8 semestre / 4 ani
  • Forma de învăţământ: cu frecvenţă
  • Diploma acordată: licenţă în teologie

Specializarea Teologie Adventistă Pastorală îi încurajează pe studenţi să gândească pentru ei înşişi, să fie originali şi să nu se mulţumească să reproducă numai informaţiile şi raţionamentele obţinute de la alţii. În concordanţă deplină cu idealul educaţional asumat, acest program de studii urmăreşte realizarea şi afirmarea individuală a studentului, atât în plan academic prin creativitate şi probitate, cât şi în plan practic şi relaţional prin dăruirea, dragostea, devotamentul şi sacrificiul cu care vor sluji biserica după absolvire. Se ţinteşte aşadar nu atingerea unor standarde care vor fi expresii ale ambiţiei egocentriste, ci dezvoltarea maximă a potenţialului fiecărui student în toate direcţiile lucrurilor morale, vrednice de urmărit, încadrate de adevăr, bine şi frumos.

Domenii de competenţă:

Identificarea şi asimilarea valorilor spirituale şi morale biblice importante pentru societatea contemporană;

Adoptarea unui etos întemeiat pe învăţăturile textelor biblice şi pe doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea;

Înţelegerea conceptelor şi problemelor teologice din perspectiva standardelor biblice aplicabile transcultural;

Identificarea şi analiza contextului cultural religios şi istoric în comunităţi şi organizaţii religioase;

Enunţarea principiilor teologice şi a valorilor spirituale relevante dezvoltării societăţii;

Gestionarea metodelor şi mijloacelor de comunicare în context intercultural;

Implementarea valorilor şi practicilor religioase pentru formarea spirituală şi morală, care să răspundă problemelor concrete de viaţă.

Calendarul admiterii 2014 / sesiunea de toamnă

Înscrieri: 8-15 septembrie

Examene: 16-17 septembrie

Afişarea rezultatelor: 17 septembrie

Oportunităţi după absolvirea facultăţii:

1. Continuarea studiilor:

– În cadrul Programului de Master în Teologie, oferit în cadrul Institutului de către Universitatea Andrews

– Studii de masterat la universităţi din România şi UE

2. Încadrarea în muncă în următoarele domenii:

Conferinţele Uniunii Române

Centrul Media Adventist

Institutul Teologic Adventist

Instituţii de învăţământ adventiste

Editura Viaţă şi Sănătate

Sola Scriptura

ADRA

Misiunea externă

Diaspora românească

Mărturie:

De ce am ales ITA? În primul rând pentru că vreau să lucrez ca pastor. Însă experienţa anilor în şcolile neadventiste şi apoi experienţa unui liceu adventist m-au ajutat să realizez că educaţia adventistă este superioară oricărui sistem educaţional.

Aşadar, mare har pentru România! Mare har pentru că are învăţământ universitar adventist. Aici am căpătat informaţii, însă mai mult decât atât, aici am învăţat să trăiesc, să iubesc, să comunic, pentru că Institutul Teologic Adventist găzduieşte modele, Model.

P.S. Îmi recunosc subiectivitatea…Totuşi, dragă Natanael, vino şi vezi!

Ovidiu Băluţă – Absolvent, Teologie Adventistă Pastorală, ITA, pastor al Bisericii Adventiste din Pitești.

2. Specializarea: Limba şi Literatura Română-Limba şi Literatura Engleză specializare înfiinţată în anul 2008, autorizată provizoriu, candidată la acreditare

  •  Numărul de locuri: 22
  •  Durata studiilor: 6 semestre / 3 ani
  • Forma de învăţământ: cu frecvenţă
  •  Diploma acordată: licenţă în filologie

Specializarea Limba şi literatura română – Limba şi literatura engleză îşi propune: să informeze şi să conştientizeze studentul de bogăţia artistică a cuvântului, de arta structurilor literare şi de frumuseţea limbii române şi a limbii engleze, să conducă studentul în descoperirea Bibliei ca cea mai mare carte de literatură, ca izvor de frumuseţe, înţelepciune şi adevăr, să cultive dragostea studenţilor pentru Dumnezeu, recunoscându-L drept autor al Frumosului şi al Adevărului, să ajute studentul să folosească eficient şi corect limba română precum şi limba engleză, atât în comunicarea orală cât şi în cea scrisă, să ofere pârghii de identificare şi dezvoltare a capacităţilor artistice ale studenţilor, îndrumându-i în materializarea acestora prin creaţii proprii.

Domenii de competenţă:

Programul de licenţă dezvoltă competenţe în studiul şi utilizarea limbii, în cercetarea literară, în abordarea fenomenelor de cultură şi civilizaţie. Studenţii îşi formează abilităţi de redactare, înţelegere, interpretare şi comentare de texte, de argumentare şi de gândire critică; îşi dezvoltă capacitatea de a realiza conexiuni interculturale, de a pune în relaţie autori, opere, structuri tematice, lingvistice, stilistice şi retorice, aparținând unor epoci şi spaţii culturale diferite.

Calendarul admiterii 2014 / sesiunea de toamnă

Înscrieri: 8-17 septembrie

Interviu: 18 septembrie

Afişarea rezultatelor: 18 septembrie

Oportunităţi după absolvirea facultăţii:

1. Continuarea studiilor:

Studii de masterat didactic în cadrul unor universităţi de prestigiu din ţară (ciclul II de studii, cu o durată de 2 ani);

2. Încadrarea în muncă în următoarele domenii: profesori pentru învăţământul secundar, asistenţi de cercetare, cercetători, consilieri, filologi, istorici, critici şi teoreticieni literari, lingvişti, experţi, referenţi literari, secretari literari, editori, redactori, funcţionari de stat, funcţionari publici;

Mărturie:

Anii pe care i-am petrecut la Cernica au fost cei mai frumoși ani pentru că a fost perioada în care m-am dezvoltat cel mai mult, am citit cel mai mult, am cunoscut oamenii care m-au ajutat cel mai mult. Îmi dau seama că dacă n-aș fi întâlnit câțiva oameni, dacă n-aș fi avut momentele acelea de studiu și dacă n-aș fi avut “revelațiile” din perioada studenției, aș fi fost astăzi un om cu totul altfel.

Rememorez aventajele mari pe care eu le-am găsit la Cernica: disponibilitatea unor profesori, disponibilitate pe care am regăsit-o parțial la programul de master, mediul foarte favorabil studiului, liniște, bibliotecă și profesori care să te călăusească. Dacă ai aceste ingredinte, poți să faci absolut orice!

Cristian Măgură – absolvent, Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Engleză, Redactor Centrul Media Adventist

3. Specializarea: Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar specializare înfiinţată în anul 2008 și autorizată în anul 2014

  •  Numărul de locuri: 8
  •  Durata studiilor: 6 semestre / 3 ani
  •  Forma de învăţământ: cu frecvenţă
  •  Diploma acordată: licenţă în ştiinţele educaţiei

Pregătirea înaltă a unor educatori şi învăţători reprezintă răspunsul la una dintre nevoile imperioase ale societăţii actuale: educaţia generaţiilor viitoare. Totuşi puţini sunt aceia care recunosc care este pregătirea cea mai importantă a unui profesor.

Acest program de studii caută să pună bazele unei educaţii echilibrate şi complete a celor care răspund chemării vitale de a modela mintea şi caracterul copiilor. Cu rădăcinile adânc înfipte în principiile biblice şi în temeiul credinţei noastre, specializarea are ca obiectiv formarea de profesori pentru învăţământul preşcolar şi primar care alături de elevii lor ating cele mai înalte standarde de performanţă şi îşi dezvoltă continuu potenţialul.

Domenii de competenţă:

Proiectarea activităţilor de învăţare, adaptarea şi utilizarea diferitelor strategii de predare/învăţare, explicarea şi utilizarea adecvată în comunicarea profesională a conceptelor, teoriilor şi metodelor didactice şi pedagogice de bază, evaluarea rezultatelor învăţării şi performanţele copiilor/elevilor, comunicarea eficientă cu persoane sau grupuri, utilizarea tehnologiilor informaţionale şi integrarea lor în mediile de învăţare, abilitatea de a răspunde diferitelor nevoi de învăţare ale copiilor/elevilor, capacitatea de a reflecta cu privire la sistemul de valori (personal şi al grupului de elevi) etc.

Calendarul admiterii 2014/ sesiunea de toamnă
Înscrieri: 8-16 septembrie

Interviu: 17 septembrie

Afişarea rezultatelor: 17 septembrie

Oportunităţi după absolvirea facultăţii:

1. Continuarea studiilor:

Studii de masterat didactic sau în domenii conexe de interes în cadrul unor universităţi de prestigiu din ţară şi UE (ciclul II de studii, cu o durată de 2 ani);

2. Încadrarea în muncă în următoarele domenii: grădiniţe, şcoli, inspectorate şcolare, institute de cercetare în domeniul educaţional, alte instituţii cu specific educaţional;

Mărturie:

“Anii de studii la Institutul Teologic Adventist au fost foarte frumoși, chiar dacă uneori mi-a fost greu. Pe lângă formarea academică, am apreciat programele extracuriculare, care ne-au ajutat foarte mult să creștem atât în relația cu Dumnezeu dar și în relația cu persoanele care au fost lângă noi. Cel mai mult mi-a plăcut că am găsit oameni deosebiți alături de care am simțit că am avut un progres și m-am dezvoltat, oameni de la care am învățat multe lucruri pentru viață și veșnicie.”

Raluca Rotaru – absolvent Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, profesor pentru învățământul primar, Școala Primară Adventistă – Matca (GL)

4. Specializarea: Asistenţă Socială înfiinţată în anul 1999 şi acreditată din anul 2008

  •  Numărul de locuri: 25
  •  Durata studiilor: 6 semestre / 3 ani
  •  Forma de învăţământ: cu frecvenţă
  •  Diploma acordată: licenţă în asistenţă socială

În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, asistenţa socială este mai mult decât o profesie; e o chemare pentru slujire, folosind toate capacităţile şi cunoştinţele domeniului. Ea împleteşte în mod unitar etica şi valorile profesiei, construite în spiritul respectului pentru demnitatea şi drepturile omului, pentru şanse egale de dezvoltare a indivizilor, familiilor, grupurilor, organizaţiilor si comunităţilor, pentru diferenţele de cultură, rasă, etnie, religie cu cea mai importantă chemare a creştinului: aceea de a sluji celorlalţi.

Domenii de competenţă:

Asistarea diferitelor categorii de persoane vulnerabile sau defavorizate, diagnoza problemelor sociale şi evaluarea nevoilor persoanelor aflate în situaţii de risc sau care solicită asistenţă specializată, aplicarea legislaţiei in vigoare în vederea protejării persoanelor vulnerabile, întocmirea de proiecte europene de dezvoltare comunitară, înfiinţarea de organizaţii non-profit etc.

Calendarul admiterii 2014 / sesiunea de toamnă

Înscrieri: 8-15 septembrie

Interviu: 16 septembrie

Afişarea rezultatelor: 16 septembrie

Oportunităţi după absolvirea facultăţii:

1. Încadrarea în muncă în următoarele domenii: departamente de asistenţă socială ale primăriilor, autoritatea tutelară, servicii de probaţiune, cămine spital, grădiniţe speciale, centre de plasament, cămine de pensionari, judecătorii, penitenciare, direcţia sanitară, spitale, clinici, servicii de protecţie a copilului împotriva neglijării şi abuzului, ONG-uri etc.

2. Continuarea studiilor:

Studii de masterat la universităţi din ţară sau UE (ciclul II de studii, cu o durată de 2 ani)

Mărturie:

“În perioada de studenție petrecută la Institutul Teologic Adventist, m-am dezvoltat atât intelectual și profesional cât și spiritual. Un lucru de care n-am avut parte în școlile de stat dar l-am avut aici, a fost o bună relație profesor – student, care m-a ajutat să mă simt acceptată și respectată punându-mi în valoare capacitățile intelectuale și abilitățile practice.

Implicarea în proiectele sociale și de misiune, participarea la capele, la programele de Sabat unde am avut privilegiul să ascult multe predici prezentate de pastori și profesori din România și străinătate dar și cursurile de spiritualitate m-au ajutat să am o experiență creștină mai profundă.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acești ani petrecuți la Cernica, au fost cei mai frumoși ani din viața mea și nu voi regreta nicodată că am optat pentru Institutul Teologic Adventist, programul de studii Asistență Socială.”

Oana Badea – absolvent Asistență Socială, Asistent Social, Federația Comunităților Evreiești din România, Departamentul Asistență Socială și Medicală, București.

Cine se poate înscrie la concursul de admitere ?

La concursul de admitere se pot înscrie cetăţeni ai României, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta. Absolvenţii de liceu din promoţia 2014 pot prezenta, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa tip, în care se menţionează media generală de la bacalaureat, mediile obţinute în anii de liceu, termenul de valabilitate şi că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat. Diploma de bacalaureat în original va fi depusă cel târziu în prima zi a anului universitar, respectiv 1 octombrie 2014.

Un candidat poate participa concomitent la admitere la mai multe facultăţi sau domenii din aceeaşi instituţie sau din instituţii diferite de învăţământ superior, dar poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă.

Mai multe informații despre ce acte trebuie depuse la dosarul de înscriere, care sunt costurile serviciilor în perioada admiterii, care este taxa de studii, cum se plăteşte, cum se ajunge în campus sau orice alt subiect de interesa despre Institutul Teologic Adventist, găsiți la următoarele date de contact:

INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST

www.institutadventist.ro

Tel./Fax: +40 213 69 53 50

Orange:   +40 744 68 51 23

Email: secretariat@institutadventist.ro

Adresa: Şos. Decebal, nr. 11-13

Com. Cernica, 077035

Jud. Ilfov, România

ADMITERE LA INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST – SESIUNEA DE TOAMNĂ 2014

| Articole / Stiri |
About The Author
-