Atunci când eşti tânăr viaţa este o continuă goană după amuzament. După ce te maturizezi înveţi să fii ceva mai precaut. Te gândeşti că poţi să-ţi rupi vreun os sau să-ţi frângi inima. Priveşti înainte, îţi doreşti să salţi, dar uneori nu salţi deloc pentru că în viaţă nu există o plasă de protecţie.
Succesul implică ieşirea din mediocritate, înotarea împotriva curentului firesc al lucrurilor, ignorarea obişnuitului şi banalului şi efortul neobosit spre extraordinar. Doar cei care procedează în felul acesta rămân în istorie.
Un astfel de om a fost Daniel. Paginile sfinte subliniază câteva episoade în care s-a remarcat tocmai datorită acestui impuls de a trece de graniţele posibilului. Şi într-unul dintre aceste episoade, mai exact în cel în care împăratul Babilonului avusese un vis pe care nu şi-l amintea şi dăduse poruncă să-i fie redat şi interpretat, Daniel sfidează sentinţa de moarte, îşi ia inima-n dinţi şi se înfăţişează înaintea maiestăţii sale. continuarea aici […]
