Views

Joi, 23 Februarie 2017, ADRA România în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a inaugurat, în orașul Galați, din județul Galați, cea de-a noua casă din cele 10 case ce vor fi inaugurate în perioada 13 – 24 Februarie 2017, în cadrul proiectului ADRA ”10 case în zece zile”.

”Sunt foarte încântat să particip la acest eveniment pentru că am văzut ceea ce ar trebui să se întâmple peste tot, oriunde, în România, în Europa și chiar în toată lumea. În calitate de creștini suntem chemați să ne implicăm în societate și să ajutăm oamenii. Isus a fost foarte clar. Scopul Său a fost de a ajuta oamenii în nevoie: săracii, persoanele private de libertate, cele cu diverse deficiențe, orice categorie de persoane care are nevoie de ajutorul nostru. Biserica va avea un impact semnificativ în societate când exemplului lui Isus va fi reflectat prin noi, prin fapte bune, prin acțiuni de dragoste și bunătate. Îmi doresc ca ADRA România să continue această activitate în care cât mai mulți membri ai bisericii adventiste să fie implicați. Să fie o activitate dinamică pentru a crește și a atinge pe oricine, în biserică și în societate” a declarat Mario Brito, Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel european.

”Din toată inima, mulțumim Bunului Dumnezeu pentru evenimentul frumos de astăzi. Preocuparea noastră este să ajutăm oamenii din toate punctele de vedere, atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere social. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul echipei ADRA România, al voluntarilor și donatorilor, s-a finalizat acest proiect în trei săptămâni pentru familia Nanu. Sunt bucuros pentru modul în care a decurs proiectul. Chiar dacă timpul a fost scurt, mobilizarea celor implicați a fost exemplară. Proiectele sociale ne unesc ca oameni, ne transformă, ne ajută să fim generoși, plin de compasiune și sensibili la nevoile altora” a declarat Florin Istrate, Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din zona Moldova și Bucovina.

”Unii consideră luna februarie ca fiind una nemiloasă, cu geruri și viscole mari. Ne exprimăm recunoștința pentru faptul că, în miezul iernii, mai multe echipe de voluntari ADRA au ținut piept cu curaj, au înfruntat cu dragoste situațiile potrivnice pentru ca într-un timp scurt să finalizeze o locuință așa de frumoasă pentru cele nouă sufletele ale familiei Nanu. Ce obiectiv măreț! Ce spirit de solidaritate! Vă mulțumim pentru susținerea dumneavoastră. ADRA investește în potențialul oamenilor. Încă de la început, această casă nu a făcut excepție de la principiul acesta” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

”Astăzi, visul familiei Nanu, de a avea o casă, a devenit realitate. Mulțumesc tuturor celor ce au contribuit financiar și de asemenea, mulțumesc tuturor voluntarilor care au venit din mai multe locuri pentru a contribui la acest proiect. Visul familiei Nanu s-a împlinit și sper să putem să fim alături și de alte familii prin intermediul proiectului ADRA În sfârșit, acasă! a declarat Gabriela Istrate, Asistent Social și Coordonator Proiecte zona Moldova și Bucovina.

”Proiectul acesta a fost un vis în care toți cei implicați am crezut cu tărie. Dorința, de a ajuta în acest caz, a venit după ce am văzut în ce condiții stăteau membrii acestei familii. Proiectul a început fără a avea vreo promisiune, iar treptat răspunsurile au început să apară. Mai întâi, a venit răspunsul de susținere din partea ADRA, apoi răspunsul voluntarilor care s-au mobilizat și au realizat această lucrare într-un timp atât de scurt. Chiar dacă voluntarii veneau în perioade diferite, tot ceea ce a fost făcut a fost prins într-un tot unitar” a declarat Psiholog Doinița Huțanu, Voluntar ADRA România.

”Astăzi este o zi foarte importantă pentru noi. După ce am locuit zece ani într-o singură cameră, acum ne mutăm într-un spațiu mult mai mare. Datorită ADRA România s-a realizat o minune. Suntem foarte recunoscători și mulțumim tuturor celor care au putut să ne ajute, fie cu muncă, fie cu bani sau materiale de construcții, pentru a putea realiza un cămin mult mai frumos pentru copii noștri” a declarat Liliana Nanu, Beneficiar ADRA România.

 

Vechea locuință:

Noua locuință:

Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” va continua prin inaugurarea de vineri, 24 Februarie 2017, a celei de a zecea case construite, în Comuna Satul Nou, județul Constanța.

Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” se desfășoară în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!” care are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață pentru familiile aflate în situație de risc prin construirea de locuințe sociale. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Prin intermediul acestui proiect, mai bine de 65 de persoane vor primi un nou adăpost, cu sprijinul a cel puțin 350 de voluntari ADRA și în parteneriat cu mai bine de 10 Primării și 10 Unități de învățământ.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este recunoscută de Statul Român alături de celelalte biserici care funcționează în România fiind cunoscută pentru transparența și acțiunile sale din domeniul social, medical, educațional și al libertății religioase. Implicarea Totală a Credincioșilor este o provocare la scară globală a Bisericii Adventiste prin care se dorește implicarea fiecărui credincios, a fiecărei biserici, a fiecărei entități administrative, a fiecărui proiect spre binele semenilor, pentru îndeplinirea nevoilor lor după modelul lui Isus Hristos.

ADRA România

A 9-a casă în a 9-a zi: Președintele Bisericii Adventiste la nivel european inaugurează a 259-a casă construită de ADRA România

About The Author
-