Vineri, 24 Februarie 2017, ADRA România în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a inaugurat, în comuna Mircea Vodă, din județul Constanța, cea de-a zecea casă din cele 10 case ce au fost inaugurate în perioada 13 – 24 Februarie 2017, în cadrul proiectului ADRA ”10 case în zece zile”.
Prezent la eveniment, pastorul Georgel Pîrlitu, Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Muntenia și Dobrogea a declarat: ”Începând de astăzi o familie are o altă perspectivă primind o casă, un loc în care să își poată pleca capul sub un acoperiș, un loc în care să fie feriți de ger în timpul iernii și de căldură în timpul verii. Prin această construcție o familie primește o nouă șansă în viață. Ne bucurăm foarte mult pentru că ADRA România se uită în jurul ei, iar atunci când sesizează asemenea nevoi face tot ceea ce poate pentru a le îndeplini. Mă bucur pentru voluntarii care au sprijinit acest proiect, care prin efortul lor financiar sau prin brațele lor au făcut posibilă această realizare. Dumnezeu să binecuvinteze ADRA România și voluntarii care s-au implicat, însă să binecuvânte și familia, mama și copii acesteia. Peste ani, când vom privi în urmă, atât noi, cât și ei, să putem spune că Dumnezeu a fost bun cu toți. Nouă că ne-a dat pentru a oferi și lor că le-a dat acest dar”.
”Sunt foarte bucuroasă să fiu astăzi la această inaugurare. Ne simțim onorați și binecuvântați să fim parte a evenimentului 10 case în 10 zile. Acest tip de activitate este un exemplu a ceea ce ar trebui să fie o acțiune în proiectul Implicarea Totală a Credincioșilor, unde comunitatea locală s-a mobilizat construind o frumoasă casă. Această construcție nu este doar o casă pentru beneficiari, ci este un cămin” a declarat Jennifer Stymiest, Director Știri al Departamentului Comunicare la nivelul global al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
”Avem plăcerea de a participa la un eveniment important pentru doamna Vasile Vasilica și pentru noi ca autoritate locală – inaugurarea construcției. Este un semn de respect față de semenii noștri să îi ajutăm și un gest de omenie față de oameni și de comunitate, din partea voluntarilor. Este de apreciat că sunt oameni care solidarizează cu semenii lor, care pun suflet în ceea ce fac și încearcă să ofere din puținul lor astfel încât și ceilalți de lângă ei să fie fericiți. Doresc să mulțumesc ADRA România pentru efortul de a susține familia doamnei Vasile Vasilica și voluntarilor care au pus umărul astfel încât astăzi să ne bucurăm împreună și că au un loc pe care pot să-l numească acasă” a declarat George Ionașcu, Primar Comuna Mircea Vodă, Județul Constanța.
”Fiecare familie are povestea ei. Când ne uităm la cele opt suflete ale familiei Vasile, nu putem să nu observăm perseverența lor pentru un viitor mai luminos. ADRA România intervine acolo unde beneficiarii fac primul pas. În felul acesta înțelegem faptul că simt nevoia și participă la realizarea obiectivului. Ne bucurăm de faptul că și în această construcție, parteneriatul s-a realizat între Primăria locală, ADRA, Biserica Adventistă și beneficiari. Vă mulțumim tuturor pentru că v-ați alăturat în acest proiect voluntarilor ADRA și v-ați asumat conducerea după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-vă oamenilor în nevoie” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
”Așa cum este menționat în Sfânta Scriptură, a-ți iubi semenul este un mandat moral și voluntarii ADRA au înțeles lucrul acesta, motiv pentru care s-au și implicat. O parte din voluntari sunt prezenți astăzi la eveniment, bucurându-se de ceea ce au realizat pentru această familie. Însă dincolo de faptul că noi încercăm să îndeplinim acest mandat moral de a ne iubi semenii, nu foarte de mult am aflat că acest mandat este și un mandat fiziologic. A purta de grijă cuiva aduce beneficii biologice. Când îngrijești de alții, nu ești singur și cu cât ești mai conectat cu viața cu atât ești mai sănătos. Nu doar că voluntarii au îndeplinit un mandat moral, ci se simt bine în fiecare zi, mandatul acesta afectează fiziologic viața noastră. Mă bucur că am putut să ne implicăm și nu am făcut acest lucru pentru a primi aprecieri sau laude, ci pentru că am înțeles că e bine să ajuți dacă poți” a declarat pastorul Viorel Ionescu, Voluntar ADRA România.
”La preluarea cazul din comuna Mircea Vodă lucrările erau avansate și ceea ce m-a impresionat prima dată, când am vizitat construcția, a fost stâlpul de la intrarea în casă. Aș dori să fac o urare, la acest moment: sper ca cei doi bărbați din dreapta și stânga mea să fie adevărații stâlpi în casă și să ofere tot sprijinul și ajutorul în activitățile din această casă. Sperăm ca toți cei implicați să spună că s-a meritat toate sacrificiile realizate pentru acest caz. Mulțumesc tuturor celor ce s-au implicat și au făcut sacrificii pentru această familie” a declarat Daniel Neacșu, Asistent Manager și Coordonator Proiecte ADRA Muntenia și Dobrogea.
”Preluarea acestui caz este o responsabilitate care, deși poate să apese umerii unei persoane sau unei comunități, creează o datorie care o avem față de Dumnezeu. Voluntarii ADRA din Medgidia pun suflet în tot ceea ce au făcut, inclusiv în acest proiect” a declarat pastorul Bogdan Plătică, Voluntar ADRA România.
”Mulțumesc tuturor oamenilor care s-au implicat pentru a avea o casă în care copiii mei se pot simți în siguranță” a declarat Vasile Vasilica, Beneficiar ADRA România.
Înainte de construcție:
După construcție:
Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” se desfășoară în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!” care are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață pentru familiile aflate în situație de risc prin construirea de locuințe sociale. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Prin intermediul acestui proiect, mai bine de 65 de persoane vor primi un nou adăpost, cu sprijinul a cel puțin 350 de voluntari ADRA și în parteneriat cu mai bine de 10 Primării și 10 Unități de învățământ.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este recunoscută de Statul Român alături de celelalte biserici care funcționează în România fiind cunoscută pentru transparența și acțiunile sale din domeniul social, medical, educațional și al libertății religioase.
Implicarea Totală a Credincioșilor este o provocare la scară globală a Bisericii Adventiste prin care se dorește implicarea fiecărui credincios, a fiecărei biserici, a fiecărei entități administrative, a fiecărui proiect spre binele semenilor, pentru îndeplinirea nevoilor lor după modelul lui Isus Hristos.
ADRA România