Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființarea Institutului Teologic Adventist din România, a fost realizat un film documentar despre istoria acestei instituții. Evenimentele cele mai importante care au marcat istoria Institututului sunt prezentare în acest material care cuprinde o descriere a celor celor cinci locuri (Focșani, Diciosânmartin, Stupini, București Labirint și Romulus) în care a funcționat școala bisericii până s-a construit Campusul Universitar din Cernica.
De ce Institutul Teologic Adventist și-a început activitatea la Focșani? Ce a însemnat pentru Biserica Adventistă și educația adventistă din România școala de la Diciosânmartin (Târnăveni)? Cum s-a construit Institutul Biblic de la Stupini? De ce a fost confiscat de autoritățile comuniste și ce ne spun cei care au trudit ca această instituție să reintre în proprietatea bisericii? Ce dificultăți au avut de înfruntat profesorii și elevii Seminarului Teologic Adventist în timpul regimului comunist? Care au fost motivele ce au contat pentru ca Cernica să fie ales locul de construcție al noului campus Adventist? Acestea sunt numai câteva dintre întrebările care își vor găsi răspunsul în intervențiile celor intervievați și în materialele prezentate în cadrul acestui documentar. Fotografiile de arhivă și relatările mai multor persoane care au trăit evenimente semnificative din istoria Institutului sunt mărturii incontestabile ale dragostei lui Dumnezeu pentru lucrarea Bisericii Adventiste din România.
Echipa care a realizat acest material video de 120 de minute a fost formată din Lect. Univ. Dr. Gheorghe Modoran – consultant de specialitate, Pericle Florea – imagine, Gabriel Iordache – editare video, Mihaela Rusu – voce și Emanuel Sălăgean reporter/realizator. Filmul documentar este o producție video a Institutului Teologic Adventist în colaborare cu Speranța TV și poate fi comandat pe suport DVD la adresa de email secretariat@institutadventist.ro sau la numerele de telefon 021 369 53 50 și 0744 68 51 23. De asemenea, poate fi vizionat la adresa de internet www.institutuadventist.ro/ita90 pe site-ul Institutului Teologic Adventist.
Motivul principal pentru realizarea acestui proiect a fost evocarea anumitor momente din istoria Institutului Teologic Adventist pentru întărirea convingerii că“…nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât cã vom uita cumva calea pe care ne-a condus Dumnezeu şi învãţãturile Lui din istoria noastrã de pânã acum.”(Ellen G. White – Schiţe din viaţã, p.196). Întotdeauna în experiența credinței, prezentul plin de provocări este ancorat între un trecut din care nu lipsesc certitudinile și un viitor plin de speranță, îndiferent de dificultăți. În prezent, Institutul Teologic Adventist organizează o nouă sesiune de admitere pentru cei care doresc să se înscrie la unul dintre programele de studii din oferta educațională pentru anul 2014 și vor să continue această experință a credinței cu speranța în apropiata revenire a Mântuitorului Isus Hristos. Mai multe informații despre sesiunile de admitere veți găsi la adresa: http://institutadventist.ro/admitere/
Emanuel Sălăgean / Institutul Teologic Adventist