18. PORUNCA A SASEA – RESPECT FATA DE VIATA
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
“Sa nu ucizi !” Exod 20, 13
“Dumnezeule, ce-am facut ?”
Acestea sunt primele cuvinte rostite de Robert Lewis, copilot pe bombardierul B-29 Enola Gay, dupa lansarea primei bombe atomice asupra Hiroshimei, in 6 august 1945. Vazand in urma avionului ucigas uriasa ciuperca atomica – scena care i-a fost dat sa o vada pentru prima oara – copilotul a ramas ingrozit. De abia in acele clipe teribile el a realizat in ce a constat misiunea lor.
“Little Boy” ( “Baietasul” ) – nume dat de americani primei bombe atomice- era de fapt un ucigas fara precedent. Doar in Hiroshima au pierit in chinuri groaznice in jur de 140 000 de oameni. Dupa doar trei zile, dezastrul urma sa se repete in orasul Nagasaki, in care, cea de-a doua bomba atomica si ultima posedata de americani la acea data, a lasat in urma 80 000 de victime.
“Dumnezeule, ce-am facut ?”- aceasta a fost, de-a lungul istoriei omenirii, expresia de groaza a multor suflete care au calcat, voit sau inconstient, cerintele uneia din cele mai laconice porunci ale Decalogului: “Sa nu ucizi!”
Sunt doar trei cuvinte scurte, si totusi, cata istorie singeroasa s-a scris prin ignorarea si calcarea voita a acestei porunci divine !
Pentru ca cineva sa cunoasca groaza de se numara printre asasini, nu trebuie sa arunce bombe atomice ca presedintele Truman, nici bombe cu napalm ca Saddam Hussein ; nu trebuie sa construiasca lagare de exterminare si sa legifereze eugenia ca Hitler, nici sa ucida in serie ca Jack Spintecatorul sau Rimaru; nu trebuie sa omoare milioane de oameni pe motive politice ca Stalin, in Uniunea Sovietica, sau Pol Pot, in Cambodgia. Pentru ca cineva sa fie un calcator al poruncii a sasea, e suficient ca sa se innegreasca la fata atunci cand se intalneste pe strada cu cel pe care nu-l are la inima, sau sa-i spuna “prostule” sau “nebunule” unui semen care l-a suparat.
Cu siguranta ca fiecare dintre noi am auzit, nu o singura data, din partea unor oameni care doreau sa se indreptateasca in fata altora, afirmatia : “Dar eu n-am omorat pe nimeni”.
Daca am cunoaste spiritul poruncii a sasea, daca am citi macar o singura data comentariul Mantuitorului pe marginea acestei porunci din Decalog ( vezi Matei 5, 21-22 ), atunci am realiza cu totii cat de deficitari suntem la acest capitol moral, unde ne credeam la adapost, magulindu-ne ca, cel putin in aceasta privinta, suntem niste copii ascultatori.
Un singur cuvant nepotrivit, spus la timp nepotrivit si pe un ton nepotrivit este suficient ca sa atraga dupa sine consecinte imprevizibile si iremediabile, facandu-ne sa exclamam, asemenea copilotului american asasin: “Dumnezeule, ce-am facut?”
Nu ar fi infinit mai bine ca, inainte de a spune sau face un lucru care ar putea rani pe cineva, care ar putea distruge o speranta sau ar putea scurta o viata, sa-L intrebam pe Cel Atotstiutor :”Dumnezeule, ce am de facut?”
Razboiul – capodopera diavolului
Dintre toate posibilitatile de calcare a poruncii “Sa nu ucizi!”, razboiul este, de departe, cea mai infricosatoare. Fara sa exageram in niciun fel, razboiul poate fi considerat o capodopera a diavolului. De ce ? Pentru ca in acest singur cuvant ,“razboi”, sunt cuprinse cele mai mari nenorociri care pot lovi nu doar rasa umana, ci chiar intreaga planeta.
Razboiul inseamna mai mult decat moarte; el inseamna familii indoliate, copii orfani, femei violate, foamete, saracie, lipsa, poluare, oameni mutilati, economii distruse, popoare decimate… Dar, inainte de orice, el inseamna ura.
Privind cu obiectivitate in istorie, ajungem la concluzia ca aceasta nu e altceva decat o cronica a razboaielor, cu scurte, mult prea scurte perioade de pace. Chiar si atunci cand traim intr-o perioada de pace, in bazele militare se face auzit zanganitul armelor, iar cursa innarmarilor este o spirala fara sfarsit.
Dar de ce sa ne gandim doar la bombe, tancuri, mitraliere si rachete de croaziera ? Azi razboiul a coborat pe strazile noastre , in stadioane, in cartierele in care bandele rivale isi regleaza, la nesfarsit, conturile. Razboiul a patruns in caminurile noastre, ascuns sub faldurile celei de-a saptea arte. Daca in timpul regimului comunist eram suprasaturati cu filme de razboi sovietice, astazi meniul pe care ni-l ofera televiziunile s-a schimbat: produse marca Hollywood, impregnate din abundenta cu crime, violenta, coruptie, sex si razboi: al omului impotriva omului.
Dar copiii nostri ? Sunt ei scutiti de ororile razboiului in timpul de pace pe care-l traim ?
S-a calculat ca un copil american, care a implinit varsta de 15 ani, a fost martorul a peste 15 000 de scene de violenta si crima. Psihologii sunt din ce in ce mai ingrijorati de impactul pe care-l au “nevinovatele” desene animate si jocurile pe calculator asupra dezvoltarii psihicului copilului. Mereu si mereu, emisiunile de stiri relateaza despre copii care ucid, se sinucid, se bat sau fac tot felul de lucruri violente, doar pentru ca au dorit sa imite ceea ce au vizionat in desenele animate, in filmele de lung metraj. sau in jocurile pe calculator.
Razboiul a patruns si in cea mai delicata si profunda parte a existentei umane: in relatiile conjugale. Violenta este la ordinea zilei in multe familii, producand rani ale caror cicatrici nu vor disparea niciodata.
Mai mult decat atat, razboiul a patruns in cele mai intime resorturi ale fiintei umane, omul ajungand sa se razboiasca cu sine insusi si, in final, cu Dumnezeu.
“Sa nu ucizi !” Sunt doar trei cuvinte rostite cu autoritate divina care ar fi putut schimba radical si in esenta istoria omenirii… Cu o singura conditie: ca omul sa asculte de cerintele acestei porunci.
Cum ar arata o lume fara razboi ? O lume in care cerintele poruncii “Sa nu ucizi!” ar fi luate in serios, sub toate aspectele, de catre toti oamenii ? Nici nu ne putem imagina o astfel de lume. Atat de mult e legata istoria noastra, fie mai veche, fie mai recenta, de ideea de razboi, incat nici nu putem concepe ca ea s-ar fi putut desfasura in lipsa lui. Probabil ca si din acest motiv apostolul Pavel, scriind despre lucrurile vietii viitoare, traita de cei mantuiti pe Noul Pamant, afirma:
“Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” ( 1 Corinteni 2, 9 )
Continutul poruncii a sasea
“Sa nu ucizi!” Punct si fara comentarii…Prin doar trei cuvinte, porunca a sasea se adreseaza tuturor posibilitatilor unei fiinte umane de a lua, a scurta, a ingreuna si a saraci , fie propria viata, fie pe cea a semenilor sai.
In timp ce alte porunci sunt detaliate, porunca a sasea e lapidara. Nu ni se ofera nicio explicatie suplimentara, niciun amanunt care sa ne ajute sa-i intelegem aplicabilitatea. Dar tocmai lipsa detaliilor face ca aplicabilitatea acestei porunci sa fie maxima. Cu cat o lege ne ofera mai multe detalii de interpretare, cu atat aplicabilitatea ei este mai restransa.
Porunca “Sa nu ucizi!” contine in sine principiul non-violentei, insa ea este mai mult decat atat. Cand oamenii de buna-credinta din intreaga lume promoveaza acest principiu, ei pot da indemnuri, ii pot sfatui pe semenii lor, le pot sugera diferite cai pasnice de rezolvare a anumitor conflicte, insa ei nu au si autoritatea de a impune acest principiu.
Prin contrast, porunca a sasea este insotita de autoritatea cea mai inalta din Univers – aceea a Creatorului tuturor lucrurilor vazute si nevazute. “Sa nu ucizi !” nu este un simplu indemn, o oarecare porunca a lui Moise, ci este o porunca scrisa de Insusi Dumnezeu, mai intai in constiintele oamenilor, iar apoi pe cele doua table de piatra ale Legii Morale.
Porunca izvoraste din Cel care are autoritatea maxima in acest Univers: Insusi Izvorul vietii. De aceea, atentarea la viata unei fiinte umane este o crima impotriva lui Dumnezeu Insusi. Criminalul, oricum s-ar manifesta el, incearca sa se aseze in locul lui Dumnezeu, incearca sa-I rapeasca autoritatea si prerogativele care-I apartin doar Lui. Cel pornit sa ia viata unui semen se afla intr-o flagranta razvratire impotriva Creatorului.
“Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om, caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui.” ( Geneza 9, 6 )
Ucigasul nu rapeste doar dreptul unei fiinte omenesti de a se bucura de viata primita de la Dumnezeu; el nimiceste o lume intreaga, un univers. Cand Cain s-a ridicat impotriva vietii fratelui sau, el a ucis nu doar un om, ci intreaga lume care s-ar fi desprins din Abel. De aceea, uciderea este un pacat de o gravitate extrema.
Cand David, incoltit de armata lui Saul, avea prilejul sa scape de urmaritor, ucigandu-l, el a spus:
“ Dar David a zis lui Abisai: “Nu-l omora ! Caci cine ar putea pune mana pe unsul Domnului si sa ramana nepedepsit ? “ Si David a zis : “Viu este Domnul ca numai Domnul il poate lovi: fie ca-i va veni ziua sa moara, fie ca se va pogora intr-un camp de bataie si va pieri. Sa ma fereasca Domnul sa pun mana pe unsul Domnului…” ( 1 Samuel 26, 9-11 )
Referindu-ne la continutul poruncii, trebuie sa avem in vedere cele doua sensuri ale ei:
1) Sensul negativ al poruncii a sasea ne opreste de a lua, a scurta, a deteriora sau a saraci viata cuiva ( fie propria viata, fie cea a semenilor ).
2) Sensul pozitiv al aceleasi porunci ne indeamna sa dam viata, sa o imbogatim si sa o largim, atat cat ne sta in putere. Nu e suficient sa-i lasam pe oameni sa traiasca. Simpla existenta nu e de ajuns.
Daca avem in vedere doar sensul negativ, probabil ca cei mai multi dintre noi ne vom maguli cu gandul ca nu am luat viata nimanui, nu am deteriorat sau saracit in vreun fel viata personala sau pe a vreunui semen ( chiar si in aceasta privinta trebuie sa fim obiectivi !). Daca ne gandim insa ca porunca are si un sens pozitiv, ca ea ne cere sa facem ceva concret pentru prelungirea si imbogatirea vietii noastre sau a semenilor nostri, atunci intelegem cat de deficitari suntem in aceasta privinta.
Pentru a implini porunca a sasea in spiritul ei, trebuie sa actionam in asa fel incat viata sa prospere, sa fie respectata demnitatea umana, sa fie usurata suferinta, sa luptam impotriva bigotismului, a saraciei, discriminarii, privatiunilor si a oricaror lucruri care sunt o bariera in calea unei vieti implinite.
Contrastul dintre cele doua sensuri ale poruncii “Sa nu ucizi!” a fost subliniat chiar de Mantuitorul:
“Hotul nu vine decat sa fure, sa junghie si sa prapadeasca . Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug.” ( Ioan 10, 10 )
Asadar, nu este suficient sa nu fii hot, talhar sau ucigas pentru a nu fi un calcator al poruncii. Dumnezeu ne cere ceva mai mult decat o atitudine pasiva, de neimplicare. Si daca avem nevoie de un model de ascultare fata de cerintele Legii lui Dumnezeu, atunci Domnul Iisus este Modelul desavarsit in aceasta privinta.
Suicidul
Referindu-ne la obiectul uciderii, cei mai multi dintre noi ne gandim la o alta persoana decat a noastra. Porunca insa nu specifica acest lucru, fapt pentru care ea se aplica atat in dreptul propriei persoane, cat si in dreptul alteia. Porunca a sasea condamna atat uciderea, cat si sinuciderea.
Suicidul violent este o plaga care se intinde de la un an la altul tot mai mult in societatea in care traim. Statisticile recente arata ca tara cu rata cea mai mare de suicid este Rusia. La fiecare 100 000 de locuitori, 39,4 dintre ei isi pun capat zilelor in fiecare an. Pe locul doi se afla Japonia cu o rata a suicidului de 80 pe zi ( in 2008 ! ). Franta se afla pe nefericitul loc trei, cu o rata de 18 suiciduri la o suta de mii de locuitori anual, urmata de SUA, cu o rata de 10,4.
Alte statistici alarmante se refera la adolescenti, la care suicidul a devenit, in unele tari, a doua cauza de moarte. In SUA, la fiecare 80 de minute un tanar isi pune capat zilelor, iar in fiecare minut are loc o incercare de sinucidere. Studiile sociologice arata ca 30% dintre adolescentii americani s-au gandit la sinucidere, 4% dintre ei au incercat sa se sinucida si 60% dintre ei cunosc un prieten care a incercat sau chiar a reusit sa se sinucida.
Statisticile sunt insa incapabile sa ne dea o situatie cu privire la suicidul lent care stinge incet, dar sigur, milioane de vieti omenesti. Un om, fie copil, tanar, adult sau batran, isi poate scurta viata printr-o multime de obiceiuri nesanatoase: fumat, consumul de alcool, folosirea drogurilor, munca peste masura, surmenajul, obiceiuri alimentare nesanatoase etc.
Dupa o statistica a medicilor americani, o singura tigara scurteaza viata cu 14 minute si 4 secunde. Depasirea greutatii corporale, printr-o alimentatie nesanatoasa, cu doar 10% creste riscul de moarte cu 13%. O depasire a greutatii cu 30% creste riscul de moarte prematura cu 50%. O singura betie distruge intre 3000 si 6000 de celule nervoase. O singura ceasca de cafea bauta de mama insarcinata face ca fatul sa sufere biciul cofeinei timp de 36 de ore, desi efectele asupra mamei se resimt doar trei ore.
Dumnezeu e preocupat si de calitatea vietii noastre , nu doar de lungimea ei. De aceea, porunca a sasea ne cere cu autoritate sa respectam legile sanatatii si ale vietii, atat de bine inserate pe paginile Scripturii.
Tot ceea ce ne scurteaza si saraceste propria viata, in realitate priveaza intreaga societate de binele pe care am fi putut sa-l facem si nu l-am facut. Iar pentru aceasta suntem direct raspunzatori in fata lui Dumnezeu.
“Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? Daca nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; caci Templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti si voi.” ( 1 Corinteni 3, 16-17 )
Foarte adesea cei care au gandul suicidului ( si nu numai ei ! ) isi motiveaza faptele condamnate de Cuvantul lui Dumnezeu prin afirmatii de genul: “E viata mea si fac ce vreau cu ea !” Este oare adevarat ca viata de care ne bucuram este intr-adevar a noastra si ca avem dreptul sa facem ce vrem cu ea ? Exista vreo fiinta omeneasca care sa produca macar o clipa de viata, pentru ca sa aiba asemenea pretentii ?
Biblia ne atrage foarte solemn atentia ca noi nu ne apartinem noua insine. Desi Creatorul ne-a inzestrat cu libertate deplina de alegere, suntem raspunzatori de fiecare clipa de viata ce ni s-a dat din marele Izvor al vietii care este Dumnezeu. Acelasi apostol Pavel, reluand ideea ca noi suntem Templul lui Dumnezeu, face si o alta afirmatie fara echivoc:
“Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant care locuieste in voi si pe care L-ati primit de la Dumnezeu ? Si ca voi nu sunteti ai vostri ? Caci ati fost cumparati cu un pret. Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul si duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu.” ( 1 Corinteni 6, 19-20 )
Porunca a sasea ne cere sa traim astfel incat sa fim in cea mai buna stare fizica, intectuala si spirituala. Aceasta presupune sa alegem hrana cea mai potrivita, sa avem ore suficiente de odihna si recreatie, sa dozam munca, adica sa ducem o viata cumpatata din toate punctele de vedere.
Cat priveste dreptul de a pune capat vietii, acest drept il are doar Datatorul ei:
“Domnul omoara si invie, El coboara in locuinta mortilor si el scoate de acolo.” ( 1 Samuel 2, 6 )
O problema delicata care se discuta in mediile crestine este aceea daca suicidul este sau nu comiterea pacatului de neiertat de care vorbeste Mantuitorul ( Matei 12, 31-32 ). Unii comentatori spun ca aceasta depinde de doctrina fiecarei biserici. Problema nu trebuie legata insa de doctrina vreunei biserici, ci de ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu.
Din textele amintite mai sus, reies clar doua adevaruri:
1) Noi nu ne apartinem noua insine. Pe de o parte, am fost creati de Dumnezeu, viata de care ne bucuram fiind un dar primit de la Sursa vietii. Pe de alta parte, prin Jertfa lui Christos am fost rascumparati cu un pret infinit: sangele Fiului lui Dumnezeu.
2) Doar Creatorul si Datatorul vietii are dreptul moral sa o ridice.
Daca tinem cont de aceste adevaruri, pacatul suicidului este unul cat se poate de grav , deoarece il pune pe faptas in postura unuia care incearca sa ia locul si prerogativele lui Dumnezeu.
Si mai este inca ceva, care agraveaza si mai mult vinovatia celui care isi curma viata: un astfel de om moare pacatuind, fara sa mai aiba posibilitatea de a regreta fapta sa si , cu atat mai putin, fara posibilitatea de a indrepta raul facut. Mai poate fi vorba de pocainta in cazul unui suicid ? Teoretic, cineva care se arunca de la etajul 10 al unei cladiri se poate pocai de fapta sa pana ajunge la pamant. Practic insa, aceasta posibilitatea nu exista. Pocainta presupune un proces de constiinta uneori indelungat, care cere timp si reflexie din partea sufletului cazut in pacat. Duhul lui Dumnezeu nu da pocainta intre etaje !
Suicidul nu este o crima doar impotriva propriei vieti, ci si impotriva vietii semenilor. Cati copii nu au parte de o viata amara si lipsita de bucurii, doar pentru ca parintele a ales sa abandoneze lupta, parasind scena vietii cu lasitate ?
Porunca a sasea ne cere, in vitutea respectului fata de viata pe care o promoveaza, sa facem ceva pentru acei oameni debusolati din jurul nostru care au gandul suicidului. Daca cineva incepe sa scrie testamente, fara sa se afle la varsta care cere o asemenea preocupare, trebuie sa fie un semnal de alarma. Acel om are nevoie de ajutor urgent. Daca cineva ameninta cu sinuciderea, trebuie luat in serios si ajutat. Nu trebuie sa asteptam alte semne pentru a interveni. Faceti totul azi ! Maine va fi prea tarziu.
Domeniul uciderii
1) Uciderea fizica este cel mai evident domeniu pe care il vizeaza porunca a sasea. Pentru cei mai multi oameni, domeniul crimei se reduce doar la cel fizic. Si, deoarece acest lucru se intampla relativ rar, oamenii se magulesc cu gandul ca stau bine la capitolul respectului fata de viata pe care-l promoveaza porunca a sasea.
Domeniul uciderii trece insa dincolo de latura fizica. Putem vorbi de ucidere psihologica, sociala , spirituala…
2) Uciderea psihologica are drept consecinta distrugerea psihicului unei persoane, fie pentru o perioada limitata, fie pentru tot restul vietii. Un exemplu in acest sens este o proasta educatie data de parinti copiilor lor. Astfel de copii ajung la varsta maturitatii complet distrusi psihic si emotional, incapabili sa ofere societatii ceea ce ar fi putut oferi in conditii normale.
3) Ucidere sociala are drept consecinta marginalizarea, ostracizarea unei peroane fata de mediul in care traieste. Un exemplu de astfel de ucidere il reprezinta calomniile si acuzele nedrepte. Cine nu cunoaste gustul amar al unor astfel de metode diabolice de ucidere ? Acest gen de ucidere poate frange definitiv aripile unui suflet sensibil, curmandu-i zborul vietii inainte de vreme.
“Haidem sa-l ucidem cu vorba” – isi propuneau vrajmasii profetului Ieremia, cu scopul meschin de a-l elimina de pe scena vietii. ( Ieremia 18, 18 up. )
4) Uciderea spirituala este forma cea mai putin evidenta de calcare a poruncii a sasea. Exista atat de multe forme de ucidere spirituala incat doar simpla lor enumerare ar fi dificila. Voi aminti totusi, telegrafic, cateva dintre ele:
a) Mania, ura si spiritul de razbunare
Atunci cand vorbim despre manie, ura si spirit de razbunare de fapt ne aflam la izvorul uciderii. Acest adevar nu era suficient de clar pentru contemporanii Domnului Iisus, fapt pentru care El a incercat, in cursul predicii de pe munte, sa proiecteze porunca a sasea la nivel de cauza.
“Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: “Sa nu ucizi. Oricine va ucide va cadea sub pedeapsa judecatii.” Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau va cadea sub pedeapsa judecatii; si oricine va zice fratelui sau “Prostule !” va cadea sub pedeapsa soborului, iar oricine-i va zice “Nebunule !”, va cadea sub pedeapsa focului gheenei. “ ( Matei 5, 21-22 )
Exemplul biblic al primei crime ( fratricid ) comisa de Cain impotriva fratelui sau Abel este cat se poate de elocvent in aceasta privinta. Vazand ca jertfa lui nu a fost bine primita de Dumnezeu, spre deosebire de cea a fratelui sau, “Cain s-a maniat foarte tare si i s-a posomarat fata.” (Geneza 4, 5 ) Desi Dumnezeu l-a avertizat asupra pericolului de a da curs maniei prin crima, “Cain s-a ridicat impotriva fratelui sau Abel si l-a omorat.” ( Geneza 4, 8 )
Intelegem ca mania, ura si spiritul de razbunare ( in cazul amintit si invidia ! ) sunt seminte care, semanate pe terenul inimii, pot aduce roadele amare ale uciderii, nu doar a altei persoane, ci chiar a propriei fiinte. Este recunoscut in lumea medicala ca resentimentele dauneaza grav sanatatii, reprezentand un bumerang care-l va lovi in final chiar pe cel ce le cultiva. Cresterea tensiunii arteriale cu riscul unui infarct miocardic sau al unei hemoragii cerebrale, ateroscleroza , dereglarile psihice si multe altele nu sunt altceva decat lovituri de bumerang asupra celui ce cultiva ura, mania, invidia si alte sentimente negative.
Exista vreo deosebire intre manie si crima ? In esenta, ele nu se deosebesc. Daca nu orice izbucnire de manie si ura se transforma in ucidere, aceasta se intampla deoarece nu este o ocazie prielnica si pentru ca intra in functie teama de consecinte.Daca ar exista ocazia prielnica si nu ar fi teama de consecintele uciderii ( opinia publica, sentintele judecatoresti, inchisoarea sau , in unele tari, chiar pedeapsa capitala ), astazi ar exista in lume infinit mai multi criminali decat sunt in prezent.
Mania, ura si spiritul de razbunare ne ajuta sa identificam crima inainte ca ea sa fie comisa si inainte de a fi prea tarziu: “Cine inchide ochii ca sa se dedea la ganduri stricate, cine-si musca buzele, a si savarsit raul”- remarca inteleptul Solomon, un fin observator al naturii umane. ( Proverbe 16, 30 )
Iar Ioan, apostolul iubirii, afirma deschis ca “oricine uraste pe fratele sau este un ucigas si stiti ca niciun ucigas n-are viata vesnica ramanand in el.” ( 1 Ioan 3, 15 )
Aici este necesar sa se faca o precizare: exista si o manie nepacatoasa, o indignare legitima fata de o nedreptate facuta semenilor nostri sau fata de profanarea Numelui sfant al lui Dumnezeu. Insusi Mantuitorul a avut momente de manie sfanta ( vezi Matei 21, 12-13 – izgonirea vanzatorilor din Templu; Marcu 3, 1-6 – vindecarea omului cu mana uscata ). Este vorba de o manie nascuta din sentimente morale, nu din ura, egoism sau invidie, o manie nascuta din dragoste pentru adevar, dreptate si neprihanire.
Ar fi oare normal ca un crestin sa ramana impasibil fata de profanarea Numelui lui Dumnezeu sau fata de o nedreptate care se face sub proprii sai ochi ? Tocmai cel care nu reactioneaza in astfel de situatii este de condamnat pentru lipsa de atitudine si de implicare.
In concluzie, daca celor din vechime li s-a zis “Sa nu ucizi”, astazi porunca a sasea, inteleasa in spiritul ei , ar putea fi redata astfel:“Sa nu te manii, sa nu urasti, sa nu te enervezi pe semenul tau !“
b) Indemnul la pacatuire
Ca sa fii un ucigas nu trebuie sa actionezi tragaciul unei arme, luand viata unei fiinte omenesti. Este suficient doar sa-l inviti la pacat, stiind bine ca “plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 pp. ). A invita pe cineva sa pacatuiasca , despartindu-l astfel de Dumnezeu, reprezinta un atentat la mantuirea lui, la viata lui spirituala. In vechime, astfel de indemnuri erau pedepsite cu cea mai mare asprime, ajungandu-se la pedeapsa capitala ( vezi Deuteronom cap.13 ).
c) Intentii pacatoase nefinalizate
Chiar daca cei din jur nu observa aceste intentii, necunoscand gandurile si inima, in cartile cerului sunt inregistrate toate motivele, gandurile, scopurile, planurile si intentiile inimii omenesti. Dumnezeu, in calitatea Sa de Judecator Suprem, ii va judeca pe oameni nu doar dupa faptele lor, ci si dupa tendintele lor ( vezi Ieremia 32, 19 ), dupa puterea lor ( vezi Ezechiel 24, 14 ), dupa consecintele faptelor lor ( vezi Ieremia 32, 19 ), dupa influenta lor, cu urmarile ei indepartate:
“Lucrarea fiecarui om este trecuta in revista inaintea lui Dumnezeusi si inregistrata la credinciosie sau necredinciosie. In dreptul fiecarui nume din cartile cerului, este trecuta cu o exactitate teribila orice cuvant rau, orice fapta egoista , orice datorie neimplinita si orice pacat ascuns, orice prefacatorie iscusita. Avertizarile sau mustrarile trimise de cer, dar neglijate, clipele risipite, ocaziile nefolosite, influenta exercitata spre bine sau spre rau, cu rezultatele ei indepartate, toate sunt inregistrate de ingerul raportor. Legea lui Dumnezeu este masura prin care vor fi judecate caracterele si vietile oamenilor.” ( 1 )
d) Neglijarea lucrarii de a aduce suflete la Christos
In timp ce unii oameni au lumina adevarului, bucurandu-se de speranta mantuirii, altii nu au inca aceasta lumina. A trece pe langa ei, fara nici cel mai mic efort de a le impartasi si lor din aceasta lumina, faptul este considerat de cer o calcare a poruncii a sasea. Daca nu putem da viata , vom fi vinovati daca nu-i vom conduce pe oameni la Izvorul vietii din care noi deja ne-am adapat.
e) Neglijarea de catre parinti de a da o educatie religioasa copiilor lor
Aceasta neglijenta este si ea cuprinsa in continutul poruncii “Sa nu ucizi”. Copiii lasati ore in sir in fata televizorului sau a calculatorului, fara nicio preocupare din partea parintilor de a le asigura o educatie spirituala, de a le deschide perspectiva unei vieti traita la superlativ, atat pe pamant, cat si in viata viitoare, vor pieri in mare masura din cauza neglijentei parintilor.
In concluzie, uciderea spirituala, indiferent ce forme imbraca, este tot atat de vinovata, daca nu cumva chiar mai vinovata prin consecintele ei vesnice, decat cea fizica.
Modalitati de ucidere
Fara a intra in amanunte tehnice, care nu reprezinta obiectul acestui studiu, putem totusi sublinia cateva modalitati prin care un om poate sa se faca vinovat de calcarea poruncii “Sa nu ucizi !”
Porunca poate fi calcata in mod direct, prin comiterea uciderii, ca in cazul crimei lui Cain impotriva fratelui sau Abel. Ea poate fi insa calcata si prin omiterea de a face un bine, atunci cand el poate fi facut.
“Deci, cine stie sa faca un bine si nu-l face, savarseste un pacat !” ( Iacov 4, 17 )
Cand exista posibilitatea de a prelungi viata (personala sau a semenului ), de a o imbogati, de a combate saracia, prejudecatile, ignoranta s.a., si totusi acest lucru este neglijat, preferand o atitudine indiferenta, omul se face vinovat de calcarea acestei scurte ,dar atat de cuprinzatoare porunci divine.
Iata cateva modalitati concrete, cu care ne intalnim zi de zi, prin care cineva se poate face vinovat de calcarea poruncii “Sa nu ucizi !”:
– producerea si comercializarea armelor si a oricaror mijloace criminale
– producerea si comercializarea alcoolului, tutunului si drogurilor
– avortul, implicand atat femeia care avorteaza , cat si personalul medical care il efectueaza
– executarea pedepsei capitale in tari in care exista o asemenea legislatie
– incompetenta medicilor si a personalului medical
– coruptia instantelor judecatoresti care trec cu vederea calcarile de lege
– serviciul unor avocati care iau apararea vrajmasilor legii si ai societatii
– promovarea violentei si crimei in literatura, film, teatru, desene animate, emisiuni TV etc.
– traficul de vicii, prostitutie, imoralitate
– imbogatirea pe seama saracilor si in urma dezastrelor si razboaielor
– critica constant distructiva la adresa celor investiti cu autoritate
– conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului, marind sansele unor accidente rutiere grave
– neglijarea educatiei religioase a copiilor
– neglijarea unei comuniuni adevarate cu Dumnezeu prin studiul Bibliei si rugaciune, fapt ce ne va indeparta tot mai mult de Sursa vietii.
Lista nu se opreste aici, caci modalitatile de a ucide propria viata sau pe cea a semenului sunt, practic, nelimitate.
Dumnezeu ucide ?
Ca in orice domeniu, si in privinta interpretarii poruncii a sasea exista extreme de nedorit.
Luand in considerare acele pasaje biblice care relateaza despre imprejurari in care Dumnezeu a luat viata unor oameni sau chiar popoare, unii au tras concluzia gresita ca El „ucide”, contrar poruncii Sale de a nu ucide. Aceasta ar insemna ca Dumnezeu ne cere ceva ce El nu practica, faptul constituind un atac direct asupra sfinteniei si neprihanirii caracterului Sau.
Cand folosim in dreptul lui Dumnezeu verbul „ a ucide” trebuie insa sa nu pierdem din vedere un detaliu important: El este Datatorul vietii, Izvorul ei si Creatorul tuturor lucrurilor. El creaza viata. Spre deosebire de El, noi suntem primitori ai vietii, creaturi dependente de sursa de viata care se gaseste in El. Desi suntem creati „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” ( Geneza 1, 26-27 ), noi nu ne aflam pe aceeasi platforma cu El.
In calitate de Creator al vietii, Dumnezeu este Suveran absolut si, prin urmare, are dreptul de a retrage viata unei fiinte creata de El, atunci cand El considera acest lucru ca fiind necesar. De asemenea, trebuie sa tinem cont de faptul ca in lumea noastra a patruns pacatul care, daca nu ar fi tratat cu maxima severitate, ar duce la prabusirea in neant a intregului Univers.
De aceea, din ratiuni mult mai inalte decat putem sa intelegem acum, Dumnezeu poate recurge ( si o face ! ) la retragerea vietii unei fiinte omenesti, fara ca El sa se faca vinovat de calcarea propriei porunci. Verbul „ a ucide” poate fi pus doar in dreptul omului care, neavand calitatea de creator al vietii, nu are nici dreptul de a scurta, a lua, a saraci sau a ingreuna viata cuiva sau chiar pe a sa proprie.
Cand ultima pagina a istoriei acestei planete razvratite se va fi incheiat si cand Planul Mantuirii isi va fi gasit implinirea deplina, toti cei mantuiti vor da deplina dreptate lui Dumnezeu in toate procedeele Sale cu omul. Chiar si atunci cand El, din ratiuni legate de dreptate si iubire, a fost nevoit, contrar naturii Sale, sa retraga viata fiintelor omenesti care au continuat sa ramana lipite de pacat.
„Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului si ziceau: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( Apocalipsa 15, 3 )
Muste, tantari si animale daunatoare…
In cartea „Intrebari mereu puse” de Werner Gitt, autorul raspunde la o intrebare considerata importanta pentru unii, dar deplasata pentru altii: „Ce a facut Iisus cu mustele si tantarii ? I-a omorat ?” ( 2 )
Porunca biblica „Sa nu ucizi !” se refera exclusiv la oameni, nu si la lumea animala. Daca s-ar fi referit si la lumea animala, nu ar fi existat in Biblie prevederi clare cu privire la deosebirea dintre animalele curate, cu a caror carne omul se poate hrani, si cele necurate, interzise consumului.
Au existat si exista oameni care duc la extrem interpretarea poruncii a sasea. Albert Schweitzer, aparatorul conceptului despre „respectul fata de viata”, a dus interpretarea poruncii „Sa nu ucizi” pana dincolo de limite, straduindu-se, in timpul cat a slujit in Africa padurilor ecuatoriale, sa nu omoare nicio insecta, oricat ar fi fost de daunatoare. Francisc de Assisi isi stabilea pedepse corporale in cazul in care ar fi calcat vreo insecta din neatentie.
In hinduism, nu este permisa, din principiu, omorarea niciunui animal. Aceasta pozitie este argumentata prin faptul ca, potrivit doctrinei reincarnarii, un om decedat s-ar putea reincarna intr-un animal. Din acest motiv, India are mari probleme cu anumite animale care se inmultesc necontrolat, fara sa existe vointa de a reglementa aceasta problema. Se estimeaza ca numai sobolanii sunt de circa opt ori mai numerosi decat oamenii. Pagubele produse de acesti sobolani sunt considerabile.
A afirma despre Iisus ca nu a omorat nicio insecta daunatoare inseamna a-I atribui o atitudine hindusa, ceea ce nu este cazul. Biblia ne prezinta foarte clar raportul dintre om si lumea animala, atat inainte, cat si dupa caderea in pacat. Daca la Creatiune „Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bune” ( Geneza 1,31 ), dupa caderea in pacat Biblia ne spune ca „orice faptura isi stricase calea pe pamant” ( Geneza 6, 12 ). Asadar , reiese din textul biblic ca la inceput nu existau insecte si alte animale daunatoare. Ele si-au alterat scopul pentru care au fost create prin caderea in pacat si blestemul venit asupra pamantului. In urma transformarilor aparute in lumea animala datorita caderii in pacat, Biblia incepe sa faca deosebire intre animale curate si necurate, intre fiare si vite, iar atunci cand vorbeste de anumite animale daunatoare, Biblia le priveste ca o pedeapsa divina ( lacustele, mustele, broastele, omizile, etc.- vezi Exodul 10, 12; Psalmul 78, 45-46; 105, 30-34; Ioel 2,25 etc. )
Daca tinem cont ca majoritatea bolilor sunt provocate de virusi, bacterii si paraziti, atunci vindecarile facute de Mantuitorul au presupus distrugerea acestor mici vietati daunatoare.
In concluzie, Biblia nu ne transmite niciun indiciu ca nimicirea anumitor animale daunatoare ar fi o calcare a poruncii a sasea. Porunca „Sa nu ucizi” priveste exclusiv rasa umana.
„Viata din belsug”
In 8 iulie 1839, in Richford, NY, se nastea cel de-al doilea copil din cei sase ai familiei Rockefeller : John Davison. ( 3 )
La varsta de 16 ani, adolescentul isi ia primul job, ca asistent contabil si, dupa trei luni castiga primii 50 dollari. In acel moment promite ca va da a zecea parte din tot venitul sau bisericii.
La 20 de ani, cu putinii bani economisiti, intra in afaceri. Dupa scurt timp, construieste prima sa rafinarie de petrol. Afacerile petroliere cresc de la un an la altul si Rockefeller alunge primul american miliardar, considerat de unii cel mai bogat om din istorie.
De fapt, aceasta isi dorise de tanar. Doua ambitii l-au urmarit din tinerete: sa castige 100 000 dollari si sa traiasca 100 de ani. Iata ca prima dorinta ii era indeplinita mai mult decat se asteptase.
La varsta de 53 ani, John Rockefeller era insa o epava: nu mai avea par, dintii i se clatinau, iar ca hrana nu mai putea consuma decat piscoturi muiate in lapte. Medicii il pregateau sufleteste de moarte, fiind siguri ca nu va trece de varsta de 54 ani.
Muribundul Rockefeller se trezeste insa in ceasul al 12-lea. Renunta complet la tutun si alcool pentru tot restul vietii, intra in pensie si – stupoare !- traieste inca 40 de ani. Imbatranitul inainte de vreme reinvie. Pielea isi recapata culoarea, bucuria de a trai este din nou prezenta. Dar marele magnat nu mai traieste ca inainte, ci, pana in 1937, anul mortii, Rockefeller se dedica filantropiei. O mare parte din uriasa sa avere o foloseste pentru infiintarea si sustinerea unor fundatii care vor incuraja cercetarea stiintifica, educatia si medicina. Descoperirea penicilinei este doar una din realizarile medicinei datorate sprijinului sau financiar.
Daca in prima parte a vietii Rockefeller a cunoscut ce inseamna gustul amar al sinuciderii prin aprinderea lumanarii la ambele capete, in cea de-a doua parte, el a trait adevarata viata: acea viata imbelsugata, dedicata binelui celor din jur.
Dumnezeu doreste sa traim, dar doreste in acelasi timp sa-i lasam si sa-i ajutam si pe semenii nostri sa traiasca. Mai mult decat atat, El doreste sa traim o viata imbelsugata, implinita, fericita, plina de realizari si satisfactii. Viata , asa cum este in planul Creatorului, nu inseamna doar perpetuarea speciei si a existentei. Ea inseamna infinit mai mult.
„Eu am venit ca oile sa aiba viata – ne asigura Domnul – si sa o aiba din belsug” ( Ioan 10,10 )
Daca dorim sa fim ascultatori nu doar in litera, ci si in spiritul acestei porunci, atunci trebuie sa gasim sensul vietii primite de la Creatorul nostru. Trebuie sa o imbogatim si sa o punem in slujba binelui si fericirii semenilor nostri. Trebuie sa intelegem si sa traim mai mult sensul pozitiv al poruncii decat pe cel negativ, devenind, din niste oameni pasivi si indiferenti fata de nevoile celor din jur, niste oameni profund implicati in ridicarea calitatii vietii noastre si a semenilor nostri.
In viata viitoare, porunca „Sa nu ucizi !” nu-si va mai avea rostul. Nimanui nu-i va mai trece prin gand sa experimenteze groaza de a fi un ucigas. Nimeni nu va mai rosti cuvintele pline de groaza: „Dumnezeule, ce-am facut ?”
Celor mantuiti li se va da o noua porunca: „Traiti de acum ! Traiti din belsug ! Viata vesnica va sta inainte.”
Dumnezeu va rasplati din plin pe cei care respecta viata, facandu-i sa se bucure de VIATA.
Referinte:
( 1 ) Ellen G. White, „Tragedia Veacurilor”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2002, pag. 420
( 2 ) Werner Gitt, „Intrebari mereu puse”, CLV, 1993, pag. 118
( 3 ) http://en.wikipedia.org/wiki/John_D._Rockefeller
