PE LIMBA ZORILOR

E v a n g h e l i a     î n     l u c r u r i l e    d i n     n a t u r ă

Un jurnal de meditație, devoțiune și creație              

de  ION BUCIUMAN                                              

                                                                                                     NUMĂ‚RUL  04

                                                                                                     13 octombrie, 2005

       Pentru ce?

Aici este un loc de scurt popas pentru drumeții stelari, doar atât cât să-și poată recunoaște semnele de drum și să pornească mai departe, vâslind cu râvnă împotriva curentului năvalnic, pornit să care lumea  dinspre tot înspre nimic. Accesul rezervat nonconformiștilor!

        Editorial

PE LIMBA ZORILOR se poate citi numai ridicându-te pe vârfuri și poți înțelege numai dacă îți iei zborul, pentru că miezul lucrurilor care se spun astfel nu face parte din zidirea aceasta. Cealaltă zidire este deasupra și numai cine se ridică până acolo începe să-i priceapă rostul. Cuvintele zorilor se odihnesc pe pajiștea Celor din înalturi, iar sufletele scunde nu prind armonia matinală și nici balansul plin de farmec al strofelor îngerești. Numai mințile care se înalță pot vedea tuburile de orgă ale luminii care se întoarce cu fața spre noi. Inimile încovoiate de balastul amărăciunii și nemulțumirii continuă să bâjbâie prin ceață fără să observe că s-a făcut de mult, dimineață. Privirea căutătoare prin țărână nu are cum să vadă dincolo de marginea lumii. Numai neamul privighetorilor poate încerca să îngâne trilul roz al răsăritului de soare. Celelalte păsăreturi pot aștepta mult și bine zile care nu vor veni niciodată, pentru că ele au trecut deja fără să le întâmpine cum se cuvine. 

          Atelier (p)

risipire

nisipul căzut

peste marginea clepsidrei

suspină după vremea

când era piatră

neatinsă încă

de dinții lui Chronos

aviară

febra aripilor

înțepenite de atâta drum

face să se încingă

până la incandescență

frica de zbor

a labelor de lut nears

       Atelier (m)

CAL

Ființă făcută să zburde în libertate și astfel că și după milenii de domesticire încă nu și-a pierdut simțul nemărginirii. Mustangul este  în largul lui prin ierburile preriei, iar când este adus captiv în ogradă, tot se mai uită peste gard, ca să fie pe fază când vine ziua liberării. Așa zisa civilizație tehnică îl incomodează și nu se poate adapta niciodată la traficul de pe Broadway. Dacă poate fi scutit de parada absurdă și mascarada zgomotoasă poreclită drept sărbătoare, calul lasă bucuros pe celelalte animale de circ să-și facă numărul, iar el se duce bucuros să mai dea o raită prin câmpul înverzit și să mai adulmece vântul  cu miros de pădure și poieni. Aceasta i-ar fi adevărata sărbătoare la care ține cu o încăpățânare de catâr.

CEP

Nu te grăbi să cobori în pivniță pentru a da cep butoaielor ne in(cep)ute. Cepul este mai întâi în vie și nu în pivniță. Așa i se spune mlădiței roditoare cu 1-3 ochi. Aici ochii nu sunt altceva decât nodurile fecunde care se uită după soare ca să adune cât mai multă căldură în ciorchinii de miere, pe care coarda de viță nobilă îi poartă subțioară toată vara. I se spune cep mlădiței tăiate scurt pentru a o face roditoare. Altfel, ea s-ar tot întinde până departe și s-ar trezi toamna cu o mulțime de proiecte începute, dar nici-unul terminat și de folos. Mlădița netăiată nici nu se maturizează și nici nu-și desăvârșește treaba. Cepul este mlădiță supusă vierului care o ține din scurt spre folosul altora și propria împlinire.    

            Chilie

Doamne, ține-mă din scurt și nu mă lăsa pradă dorului de ducă nicăieri. Mâna Ta să mă adune cuminte și roditor pe 1-3 ochi și nu mai mult, ca să-Ţi poți culege roadele la vreme și să se bucure frații de ceva cu folos. Iar la ceasul de răgaz și zile de sărbătoare, fă-mă mai bine catâr sălbatic decât maimuță domestică.  Amin! 

            Taifas

Mi-ai întrebat zilele trecute dacă nu cumva dorul de munte poate fi păcat. Este adevărat că orice dor poate fi păcat dacă acesta se îndreaptă doar către mulțumirea de sine și a gusturilor personale. Dar dacă dorul de munte te ridică deasupra lumii, mai aproape de Dumnezeu, atunci ascultarea acestei chemări nu este altceva decât răspunsul cuvenit față de atracția Sa universală. Din nefericire, o imensă majoritate a semenilor merg la munte doar pentru se desfăta pe sine și a pângări creația cu gunoaie de plastic și alte urme de dispreț, rușine  și neglijență. Pentru cei care se apropie de munte cu respect și care au grijă de cele pe care ni le-a dat Dumnezeu să ne bucurăm de ele, drumeția este sinonimă cu rugăciunea și studiul Bibliei, este un altfel de a-L descoperi, înțelege și sluji pe Creator. Împotriva acestor lucruri nu este lege și deci, nici călcare de lege.

 IB.  ionbuciuman@yahoo.com, izbuc3@yahoo.com

          Ion Buciuman

PE LIMBA ZORILOR ,     Numărul 04,  13 octombrie, 2005