36
Views

În cadrul programului URMEAZĂ  BIBLIA, Sâmbătă 24 ian, Biblia multilingvă a fost pentru 2 ore în biserica Crinul din Bucureşti. A fost o ocazie pt numărul mare de membri si prieteni prezenţi, de a întări angajamentul nostru pt a ne hrăni zilnic cu pâinea vieţii şi pt a o împărtăşi semenilor noştri cu toată dragostea.

 
Programul, foarte bogat, a fost susţinut de copiii şi tinerii bisericii alături de fraţi  pastori de la Conferinţă şi Uniune. Versete biblice memorizate şi spuse de copii şi adulţi, poezii şi imnuri creştine, experienţe privind puterea de transformare a Bibliei, cuvintele sfinte din partea lui Dumnezeu spuse de slujitorii Săi, rugăciunea de consacrare pt a împlini îndemnul sfânt: ”Urmează Biblia!”- toate acestea ne-au adus mai aproape de cer, ne-au întărit convingerea că suntem cu adevărat „poporul cărţii” şi trebuie să rămânem aşa.

 
In final toti cei prezenti au avut posibilitatea sa cunoască mai multe despre Sfânta Scriptura vizitând expozitia cu Biblii vechi şi foarte vechi alături de ediţii noi în diferite limbi, dictionare şi lexicoane, planşe cu schiţe tematice şi istorice, panoul de 40x30cm pe care este scrisă toată Biblia, şi diverse alte exponate valoroase.
 

Cu adevărat: „Ferice de cine citeşte Cuvântul!…! Şi, mai ales, Ferice de cine   „Urmează Biblia!”
pastor Titu Ghejan

Biblia în 66 limbi, la Crinul

About The Author
-