25
Views

PERISCOAPE SUPRASTELARE (4)

SIMBOLISTICA CIFREI 7 – INTRODUCERE

Omul este o fiinţă informaţională. O făptură raţională a cărei comprehesiune logică este mediată prin semne informaţionale. Fluxul raţional dintre Dumnezeu şi om nu poate fi declanşat şi menţinut decât pe cale informaţională (cuvinte, cifre, imagini, povestiri). Ideea comunicării divine pe cale extrainformaţională – prin energii sau forţe miraculoase – este nebiblică. O asemenea idee apaţine gnosticismului sau misticismului religios.

Mesajul sacru îmbracă întotdeauna un conţinut strict raţional. Un procedeu care implică în mod absolut un sistem de gândire şi un alfabet intermediar care să lege gândirea divină de gândirea umană. Acest sistem de conexiune este Cuvântul scris. În acest mod de comunicare exisă atât o vorbire la modul propriu, cât şi o vorbire la modul figurat. Vorbirea la modul figurat se manifestă prin diferite aspecte, printre care se află şi cifrele.

Există în Biblie o mulţime de astfel de cifre simbolice sau nesimbolice. În cadrul acestora excelează însă – aşa cum deja s-a mai precizat în alte studii –  acele cifre simbolice care formează structuri biblice fundamentale: cifra 2, cifra 7 şi numărul 12.

– Cifra 2 este, aşa cum deja am prezentat, cifra structurilor fundamentale ale Bibliei de tip binomic, deoarece au ca bază ilustrativă „structura binomică” a Legii divin-juridice (2 normative) în cadrul relaţiilor divin-juridice (cifra relaţiilor juridice om-Dumnezeu).

– Cifra 12 este, aşa cum se va prezenta, cifra structurilor fundamentale  ale Bibliei de tip dodecadic, deoarece au ca bază ilustrativă „structura costală” (12 coaste). O structură care defineşte viaţa derivată din Adam (cifra relaţilor derivate ale vieţii terestre).

– Cifra 7 este, aşa cum se va sudia, cifra structurilor fundamentale ale Bibliei, de  tip septadic, având ca bază ilustrativă „structura luminii” (7 culori). O structură care defineşte caracteristicile luminii (cifra faptului că suntem o lume a luminii).

ORIGINEA CIFREI 7

Declaraţia biblică se ocupă încă de la început de fenomenul luminii. Încă din prima zi a creaţiunii citim următoarea afirmaţie.

Să fie lumină şi a fost lumină – Gen. 1, 3.

Este oare adevărat ? Oare în ziua întâi este creată lumina ? Singurul răspuns corect constă în definirea luminii. Ce  este lumina ? Lumina este un fragment de unde electromagnetice care sunt emise de corpurile incandescente şi care impresionează retina (sinteza retiniană), transformând undele respective în lumină. În momentul creaţiunii terestre sistemul solar, galaxia şi toate astrele Universului există şi emit unde electromagnetice. Fără existenţa acestor unde – care formează un vast câmp  electromagnetic – Universul nu poate exista. Şi totuşi lumină nu există, fiindcă nu există ochi.

Prin urmare, în ziua 1 a creaţiunii nu se creează nimic. Undele electromagnetice există şi strabat întregul Univers, de la existenţa acestuia. În consecinţă, undele electromanetice există în momentul creaţiunii terestre şi nu sunt create atunci. Chiar dacă ar fi create, aceste unde nu reprezintă, în ele însele, lumina. Este ne voie de un organ specializat, care să facă această transformare. Şi anume, de ochi. De un analizator anumit, care să transforme undele fizice în lumină. Se ştie că în prima zi a creaţiunii  razele solare nu există, nici razele stelelor. Fiindcă nu există ochii. Există doar unde electromagnetice care trec prin spaţiu şi care au nevoie de ochi ca să le transforme în raze de lumină. Să le facă vizibile.

Şi atunci, ne întrebăm în mod firesc: ce este creat în ziua 1 a creaţiuni ? Nimic. În această zi, nu se crează lumina – fiindcă lumină în afară de ochi nu există. În ziua întâi a creaţiunii are loc cu totul altceva. Şi anume, declararea divină a minunatului proiect de creare a unei lumi a luminii. În termenul biblic: „ Să fie lumină !” se cuprine tocmai această declararea divină a marelui proiect terestru de a crea „o lume a luminii” !  O asemenea lume înseamnă un proiect grandios. Înseamnă a creea o existenţă, pe baza cifrei 7, cu posibilităţi extrem de mari de funcţionalitate şi de simbolistică. Înseamnă o lume în care să se oglindească exact cerinţele marelui experiment terestru, de punere în aplicare a marelui Plan de Mântuire:

FUNCŢIONALITATEA LUMINII

Funcţionalitatea luminii are o mare importanţă – mai ales pentru faptul că este compusă din 7 culori – o structură care ilustrează caracterizarea biblică a lumii noastre. Adică încadrarea acesteia în sfera cifrei 7.

În contextul funcţionalităţii luminii există  două procese extraordinar de necesare şi de importante – procesul energetico-biologic şi procesul informaţional-cultural – amândouă asigurând  existenţa şi cultura lumii terestre. Exact ceea ce  conţinea marele proiect al lumii luminii  din prima zi a creaţiunii

a. Procesul energetico-biologic constă în înzestrarea frunzelor plantelor cu o substanţă denumită clorofilă. Un pigment verde care este sensibil la anumite unde  electromagnetice. Prin energia electromagnetică, de tipul luminii, clorofila determină combinarea apei (H2O), provenită din pământ prin radacini,  cu bioxidul de carbon (CO2), provenit din aer. Rezultă un proces de formare a compuşilor carbonici, din care se formează glucidele, lipidele şi proteinele. Adică substanţele de bază ale nutriţiei pentru animale şi pentru oameni.  În clipa în care soarele s-ar stinge, viaţa pe Terra nu mai poate exista. Alimentaţia planetei este asigurată prin această racordare cosmică dintre lumină şi clorofilă. Prin acest important proces (sinteza clorofiliană) lumea umană este dependentă, din punct de vedere energetico-existenţial, de undele electromagnetice de tipul luminii.

b. Procesul informaţional-cultural constă în înzestrarea retinei din ochiul omului cu o substanţă sensibilă la lumină, denumită pigment retinian. Un pigmet chimic care favorizează – prin energia electromagnetică  – transformarea unui fragment special al undelor respective în lumină. Din această transformare rezultă vederea. Adică cel mai important dintre cele cinci simţuri. Cu ajutorul luminii se realizează primul şi al doilea sistem de semnalizare.  Primul sistem de semnalizare – vederea – are loc în mod perceptibil prin contactul fizic al omului cu obiectele. Lumina are o importanţă de neînlocuit, în cadrul primului sistem de semnalizare (sensibilitatea vizuală) pentru a percepe lumea in formele şi în totalitatea ei. Fără primul sistem de semnalizare omul este orb. Cel de-al doilea sistem de semnalizare – scrierea – este format din folosirea vederii în acest scop. Fără scriere, omul este analfabet. Dacă lipseşte vederea nu se mai poate realiza informaţia scrisă, nici cultura ştiinţifică şi nici formarea artei umane. Fără lumină nu se poate concepe cultura acestei lumi.

Declaraţia divină din prima zi a creaţiunii – să fie lumină – înseamnă declararea marelui piect a lumii umane. O lume înzestrată cu pigmentul clorofilian pentru existenţa fizică şi cu pigmentul retinian pentru existenţa fizică şi culturală.

Prin faptul că lumina este formată din 7 culori, aşa cum deja s-a precizat, se poate spune că lumea umană este, prin natura sa, lumea cifrei 7. Culorile curcubeului sunt exprimarea faptului că lumina este compusă din 7 culori. De asemenea, Discul lui Newton (prin învârtirea unui disc în care există, sub forma de sectoare, cele şape culori ale spectrului solar, apare culoarea albă). Se demonstreză că lumea umană este lumea celor 7 culori ale  luminii, adică lumea cifrei 7.

SIMBLISTICA CIFREI 7

Cifra 7 se află la baza multor simboluri biblice. Aceste simboluri cuprind aspecte cu caracter cosmico-terestru, denumite şi mituri. Noţiunea de „mit” nu mai trebuie privită cu rezervă de către cititorul actual al Bibliei. Categoria de „mit” este un stil literar de scriere, un stil care este foarte frecvent folosit de către Biblie. Ori de câte ori Dumnezeu prezintă profeţilor Săi diferite mistere (imposibil de conceput de către om) foloseşte o povestire. O povestire ilustrativă, care dacă se desfăşoară în cadrul dimensiunilor terestre este o „parabolă”. În cazul în care povestirea ilustrativă se desfăşoară în cadrul dimensiunilor cosmico-terestre poartă numele de  „mit”.

A spune mit nu înseamnă a spune că evenimentul nu a avut loc. Nu înseamnă a spune că Geneza biblică este un basm închipuit. Creaţiunea este o operă divină de o dimensiune foarte greu de conceput de către om. Dumnezeu nu o poate prezenta acestuia decât într-o povestire. O povestire fantastică în care toarnă, atât fapte reale, cât şi fapte simbolice. Scopul Său nu este de a prezentă creaţiunea, ci de a  demonstra câteva aspecte al creaţiunii.

A privi creaţiunea biblică, la fel ca descrierea unei realităţi, este dovadă de gândire medievală nediferenţiată. Descrierea biblică a creaţiunii este atât de simplă, încât dacă este considerată reală, se minimalizeată dimensiunea ei de valoarea unei capodopre divine. Numai printr-o gândire modernă diferenţiată se poate înţelege creaţiunea terestră. Şi numai dacă este privită ca un mit. Deoarece mitul descrie şi aspecte reale şi ireale care au însă caracter simbolic. Nu întâmplător creaţiunea are loc în 7 zile şi nu în toate zilele sunt create realităţile declarate.

Mai înainte de a discuta miturile luminii, trebuie să înţelegem noţiunea de „mit”. Şi anume, faptul că  există mituri profane şi mituri divine.

Mitul profan

Orice om se găseşte înconjurat de mistere. Locuitorul terestru nu ştie nimic despre începutul şi sfârşitul său. Şi totuşi el – fiind o fiinţă conştientă – nu poate exista fără să ştie ceva despre originea sa sau despre destinul său universal. Pentru stabilirea anumitor concepte despre existenţa sa, omenirea îşi crează anumite repere sub forma unor idei închipuite, adică imaginate. Este vorba despre o serie de concepte false despre realitate: fie că este vorba despre mitul apariţiei vieţii, prin intervenţia zeilor (mitul religios), fie că este vorba despre apariţia vieţii prin evoluţie (mitul filozofic).

În cadrul miturilor profane, omul nu cunoaşte realitatea. Poveştile mitologice respective umplu doar golul apăsator al necunoaşterii. Toate aceste încercări de substituire a sensurilor existenţiale necunoscute sunt concepte false, privite  ca realităţi. Totul este o pură fantezie, pe care omul o percepe ca pe un adevăr.

Mitul biblic

Mitul biblic se referă la aceleaşi mistere ale existenţei şi destinului uman. Aceste mistere sunt cunoscute de Dumnezeu, dar nu pot fi destăinuite omului. Mintea umană nu poate cuprinde adevarul respectiv. Neputându-se prezenta omului realitatea, Divinitatea întocmeşte anumite ilustraţii simblice. Cu alte cuvinte, creează anumite cadre simbolice, ajutându-l pe om să înţelegă lucrurile de nepătruns. Miturile biblice nu sunt realitatea, în sine, ci simbolurile acestei realităţi. A considera aceste simboluri ca pe nişte realităţi, reprezintă o evidentă încercare de denaturare a ideilor comunicate omului de Dumnezeu.

Biblia fiind o Carte a marilor mistere, este, în acelaşi timp, şi o carte a marilor mituri. Adică o Carte a ilustraţiilor simbolice despre toate acele realităţi pe care nu suntem în stare să le înţelegem. Miturile ne intoroduc pe cale simbolică în marile mistere ale omenirii, în marile realităţi pe care nu le putem conceptualiza pe altă cale.

Miturile biblice nu sunt falsuri inserate de oameni în filozofia omenirii. Acestea sunt grandioase iulstraţii divine din care trebuie să culegem  sensurile ascunse. Miturile biblice sunt metafore gigante care necesită, fără excepţie, o decodificare absolut necesară. Figuratismul biblic – unul dintre atributele esenţiale ale Sfintei Scripturi –  comunică adevărurile cele mai mari, de foarte multe ori, într-un mod fabulos. Un motiv pentru care această măreaţă Carte îmbracă deseori un caracter mitologic.

Procedeul mitologic de scriere a Bibliei îi ridică valoare de comunicare. Depinde însă cum interpretăm miturile.

– În cazul în care considerăm mitul o metafora şi o dedodificăm, atunci mitul respectiv este, în mod corect, o ilustraţie, nu o realitate.

– În cazul în care considerăm că mitul nu este o metaforă, şi nu-l decodificăm, atunci mitul respectiv este considrat, în mod fals, o realitate, nu o ilustraţie.

Cifra 7 se află la baza multor structuri profetico-mitologice fundamentale ale Apocalipsei (Septada Peceţilor, Septada Scrisorilor, Septada Trâmbiţelor şi Septada Potirelor). Există şi alte Septade apocaliptice, care nu sunt fundamentale (Septada Fiarei, Septadele  Mielului (coarne, ochi), Septada Tunetelor Pecetluite etc.)

Toate aceste mituri se cuprind în cele trei mari sisteme mitologice ale cifrei 7, având la bază cele trei moduri distincte de fucţionalitate ale luminii: mitul compunerii luminii, mitul descompunerii luminii şi mitul recompunerii luminii. Le vom studia în continuare.

Periscoape suprastelare (4), de Cornelius Greising

Despre autor
-