EXPERIMENTUL TERRA – BIBLIE ŞI DOGMĂ
– Eseu biblic – (13)
DOGMA „LEGII” ÎN GALATENI
Dogma nu este un principiu biblic, ci un concept tradiţional. Principiul despre „Legea” din Galateni, a devenit astăzi dogmă, şi anume, faptul că Legea din Galateni este considerată Legea divin-juridică (Legea morală), în loc de Legea divin-ceremonială (Legea ceremonială). Dezbaterea ideologică despre această „Lege” este mult mai curprinzătoare, necesitând să fie extinsă la toate epistolele Apostolului Pavel. Mai ales la Epistola către Romani. Fiindcă acest corifeu al gândirii biblice, din Noul Testament, foloseşte termenul „Lege”, în scrierile sale, fără să precizeze, de fiecare dată, despre care „Lege” este vorba. Nu ne spune dacă se referă la „Lege divin-juridică” (Legea morală) sau la „Lege divin-ceremonială” (Legea ceremonială).
Întreaga însemnătate privitoare la noţiunea de „Lege” din Galateni, constă în două aspecte noţionale inerente care intră în discuţie: (1) Legea şi noţiunea de „adăugare şi desfiinţare” şi (2) Legea şi noţiunea de „mântuire”.
1. LEGEA ŞI NOŢIUNEA DE ADĂUGARE ŞI DESFIINŢARE
Care dintre cele două tipuri de Legi cuprinse în termenul omonim de „Lege”, din Epistola către Galateni, este „adăugata” şi „desfiinţată” ? Aceasta este întrebarea fundamentală în toate scrisorile Apostolului Pavel. Se ştie că acest Apostol se luptă din răsputeri să înlăture influenţa „iudaizanţilor”. O categorie de creştini iudei (iudaizanţii) care vor să întroducă Legea divin-ceremonială în relaţia de mântuire a Noului Testament.
Toate Epistolele sale sunt marcate de aceste probleme, dar Epistola către Galateni este dedicată acestui unic subiect. În tot discursul său răsunător, din toate Epistolele sale, nu ne ajută însă deloc, în afară de context, ca să diferenţiem Legea divin-juridică de Legea divin-ceremonială. Adică Legea morală de Legea ceremonială. Şi totuşi tocmai în această Epistolă, Apostolul neamurilor, face această diferenţiere.
„Atunci pentru ce este Legea ?” O întrebare disperată, şi, în acelaşi timp, cu aer de catedră. Răspunsul său este foarte clar şi foarte logic pentru a decide despre care „Lege” se precupă Epistola către Galateni. „Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să să vină „Sămânţa ” (Gal. 3, 19).
Expresia „adăugată” este cheia acestui răspuns. Singura Lege „adăugată”, în Vechiul Testament, este Legea divin-ceremonială. Această lege este „adăugată” la Legea divin-juridică sau la Legea morală. Termenul simplu de „Legea morală”, mononormativă, aşa cum se discută în teologie, nu este corect. Legea morală (Legea divin-juridică) trebuie cunoscută, conform ştiinţei biblice, ca o lege care are două normative: normativul moral şi normativ penal.
– Normativul moral conţine cele 10 Porunci ale Legii. Adică recomandaţia pentru comportamentul omului. Orice conflict din partea acestuia cu normativul moral determină păcatul uman.
– Normativul penal conţine răspunsul punitiv din partea Legii. Adică sancţiunea obligatorie asupra omului. Orice intrare în acţiune a normativului penal determină moartea veşnică.
Legea divin-ceremonială este „adăugată”, în perioada Vechiului Testament, pentru a indica modul de soluţionare a conflictului dintre om şi Legea divin-juridică. Forma de manifestare a acestei legi ceremoniale este simbolică, fiind concretizată în simbolul jertfei de ispăşire.
Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute şi s-a făcut astfel vinovat, şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire şi s-o junghie în locul unde se junghie arderile de tot – Lev. 4, 27-29.
Întregul ceremonial de mai sus este cuprins în Legea divin-ceremonială. Este un mod de a explia, în mod simbolic, soluţionareea conflictului dintre om şi Legea divin-juridică.
– Prin gestul „punerii mâinii” pe capul animalulului de jertfă se indică faptul că primul proces de soluţionare a conflictului dintre om şi Legea divin-juridică, se referă la normativul moral: declarea păcăinţei umane, cu ajutorul divin-educaţional al Duhului Sfânt, pentru sistarea păcatului uman.
– Prin gestul „jungherii animalului” se indică faptul ca cel de-al doilea proces de soluţionare a conflictului dintre om şi Legea divin-juridică se referă la normativul penal. O solicitare a iertării divine, de către omul pocăit, pentru substituirea morţii acestuia prin moartea Domnului Hristos, pentru salvarea de la mortea veşnică.
Jertfa ispăşitoare este un „substituent juridic anticipat” al jertfei viitoare a Domnului Hristos. Un motiv pentru care actul spiritual al pocăinţă şi al iertării trebuie dublat obligator de jertfa ispăşitoare. În acest scop, la Legea divin-juridică se „adaugă”, în Vechiul Tetament, Legea divin-ceremonială. Ea este o indicaţie specială, cu caracter juridic, pentru explicarea modui de soluţionare a conflictului – moral şi penal – dintre omul Vechiului Tetament şi Legea divin-juridică.
În clipa morţii Domnului Hristos, efectele morţii Sale trec în mod automat spre toţi cei care, în Vechiul testament, îndeplinesc gestul morţii animalului respectiv, în cadrul jertfei de ispăşire. Un animal care reprezintă expresia simbolică a Domnului Hristos.
O dată cu crucificarea Domnului Hristos, Legea divin-ceremonială, în calitate de Lege „adugată”, se desfiinţează. Şi totuşi creştinii iudaizanţi vor s-o menţină în doctrina omului Noului Testament. Tocmai despre desfiinţarea acestei „legi” se ocupă Apostolul Pavel, în majoritatea epistolelor sale, printre care, ca cea mai importantă este Epistola către Galateni.
Folosindu-se aceleşi cuvânt – cuvântul „Lege” – pentru amândouă sortimenele de „Lege”, există numeroase interpretări. Unii consideră că ambele legi sunt desfiinţate o dată cu Noul Testament: şi Legea divin-juridică, şi Legea divin-ceremonială.
Întrebarea fundamentală, din acest context, doreşte să precizeze care „Lege” este desfiinţată în Galateni: Legea divin-juridică sau Legea divin-cremonială ?
Foarte mulţi interpreţi actuali consideră, în mod greşit, că Legea din Galateni este Legea divin-juridică (Legea morală) şi că trebuie desfiinţată.
În schimb, Epistola către Galateni precizează clar, că este „desfiinţată” doar Legea „adăugată”, adică Legea divin-ceremonială.
Desfiinţarea Legii divin-juridice este imposibil, încât acest fapt înseamnă, totodată, desfiinţarea noţiunii de „păcat”şi de „moarte”. O desfinţare care ar face Harul inutil.
2. LEGEA ŞI NOŢIUNEA DE MÂNTUIRE
Importanţa „Legii” din Galateni capătă sens de discuţie, tocmai pentru a se stabili despre care dintre cele două „Legi” este vorba. Este de mirare faptul că, deşi este vorba despre „desfiinţarea” Legii „adăugate” (Legea ceremonială), majoritatea adventismului postminneapolisian consideră că „Legea” din Galateni este Legea divin-juridică (Legea morală).
Comentatorii actuali, din adventism sau din afara acestuia, îşi dau totuşi seama că Legea divin-juridică, nu poate fi desfiinţată. Din această cauză, aceştia fac o altă greşeală, şi anume, desfiinţează Legea divin-ceremonială numai în cadrul actului mântuirii. De aceea, teologii tradiţionali menţin valoarea Legii divin-juridice exclusiv după primirea de către om a mântuirii. În acest sens, se spune clar: „Noi nu păzim Legea ca să ne mântuim, ci păzim Legea fiindcă suntem deja mântuiţi”.
Păzirea Legii pentru mântuire este considerată Legalism. Ideea în cauză se învaţă în mod automat în Institutele Biblice, ale adventismul postminneapolisian, fară să se analizeze profund această problemă, atât de importantă.
Se ştie că mântuirea este necesară şi posibilă numai pentru omul aflat în conflict cu Legea divin-juridică. Omul care nu se află în conflict cu această lege n-are nevoie de mântuire. A fi în conflict cu Legea divin-juridică înseamnă, pe de o parte, încălcarea normativul moral, adică manifestarea păcatului uman, iar pe de alt parte, activarea normativul penal, adică suportarea morţii veşnice.
Biblia precizează că nu există posibilitate primirii mântuirii o dată pentru totdeauna. Adică o simplă aruncare în braţele Domnului Hristos – aşa cum se evanghelizeată în vremea noastră. Serviciul zinic din Sanctuar precizează că mântuirea se obţine prin soluţionarea fiecărui conflict dintre om şi Legea divin-juridică. Şi că, în conformitate cu serviciului anual din Sancuar, mântuirea are loc, o dată pentru totdeauna, numai la judecata divină.
Mântuirea este necesară însă numai pentru o fiinţă umană care încalcă principiul moral al Legii (manifestarea păcatului) şi care poartă povara pedespei penale a Legii (suportarea morţii). Ca să intre în armonie cu Legea, o asemenea persoană trebuie să îndeplinească două condiţii de mare importanţă:
– Condiţia pocăinţei umane (recunoaşterea, regretarea şi redresare comportamentală faţă de păcat) O manifestare, sub forma faptei de pocăinţă, prin făgăduirea ascultări umane, conform învăţăturii biblice, cu ajutorului divin-educaţional al Duhului Sfânt.
– Condiţia iertării divine (solicitarea substituirii morţii veşnice de către Domnul Hristos, prin crucificarea Sa). O manifestare prin credinţă, în făgăduinţa divină, conform învăţăturii biblice, cu ajutorului divin-educaţional al Duhului Sfânt.
Prin urmare, dacă nu se cere o păzire a Legii divin-juridice la obţinerea iertării, în schimb, există totuşi nişte condiţii, legate de Legea divin-juridică, pentru primirea iertării divine. Şi anume, condiţia recunoaşterii păcatului, pe baza Decalogului (pocăinţa umană), şi condiţia recunoaşterii faptului că moartea pentru păcat este soluţionată de către Domnul Hristos, pe baza Crucii (iertarea divină).
Nesocotirea acestor cerinţe biblice, atât de importante, a dus la negarea faptului că Legea divin-juridică este o condiţie a mântuirii. Având în vedere că, atât pocăinţa umană, cât şi iertarea divină, trebuie executate pe baza Legii divin-juridice se poate spune că Legea divină este o condiţie pentru mântuire. Şi anume, recunoaşterea încălcări Decalogului şi recunoaşterea Crucii.
Din această cauză, Legea divin-juridică este implicată în actul mântuirii. Teologia tradiţinală a adventismului postmineapolisian, din cauza fundamentului său nebiblic, scoate Legea divin-juridică din actul mântuirii. Desigur Legea divin-juridică nu mântuieşte, dar arată, în această privinţă, nevoile omului pentru mântuire.
A scoate Legea divină din actul mântuirii, înseamnă a desfiinţa Harul însuşi. Fiindcă Harul are sens dacă există Legea divin-juridică. Şi numai pe baza acestei legi înţelegem modul de funcţionare – moral şi penal – al Harului. Condiţia recunoaşterii Legii divin-juridice este condiţia mântuirii însăşi. Altfel, suntem pseudo-biblici, constituind pseudo-adventismul.
3. LEGEA BINORMATIVĂ – MORAL-PENAL – ŞI ADVENTISMUL
Adventismului suferă un mare naufragiu – apariţia pseudo-adventismului – în anul 1888. Una din cauzele principale se află în marea avarie care se poduce la una dintre elicele de propulsie ale ambarcaţiunii noastre. Şi anume, în desfiinţarea principiului biblic al „Legii” din Galateni şi în introducerea dogmei protestante a „Legii” din Galateni. O dogmă care suţine că „Legea” din Galateni este Legea divin-juridică (Legea morală). Şi ca atare, Decalogul trebuie desfiinţată pentru mântuire, aceasta având loc numai prin Cruce.
Pe puntea corăbiei adventiste se naşte o puternică reacţie din partea grupului protestant, impotriva fuziunii biblice dintre – Decalog şi Cruce – de către o parte din grupul anului 1844. Fuziunea adventistă respectivă, dintre Decalog şi Cruce – cea mai biblică fuziune din lume – nu este văzută cu ochi buni de către reprezentanţii protestanţi. Aceştia coboară în plină furtună şi vor să înlocuiască elicea fuziunii, cu propria lor elice. O elice demontată de la corabia protestantă a secolului al XVI-lea, şi remontată la corabia adventă a secolului al XIX-lea.
Una din importantele subiecte cu valoare de împuşcături violente dintre cele două baricade improvizate pe bord, este şi stabilirea identităţii „Legii” din Galateni: dacă este vorba despre Legea ceremonială sau dacă este vorba despre Legea morală. Dovada certă, în această privinţă, o constituie faptul că printre catargele care fluturau pânzele sub drapel biblic, se instalează într-o dimineaţă o tablă, în legănările valurilor, pe care scrie cu creta bucătăriei advente, în loc de meniul de dimineaţă, următoare reţetă culinar-spirituală:
„Rezoluţie: Legea din Galateni este Legea ceremonială
(Semnat James Morisson)
Rezoluţie: Legea din Galateni este Legea morală
(Semnat. . . . . . . . . . . . . )
Waggoner era solicitat să semneze sub cea de-a doua propoziţie, fiindcă acesta este punctul lui de vedere. El refuză însă socotind că nu intră în combatere, şi că nici o Lege nu este mântuitoare, ci doar credinţa” (Mişcarea Destinului, E. Froom, traducere needitata, cap. XIV, alin. III, subalin. 1, pag, 255).
Nici una dintre cele două baricade, de pe bordul Adventismului, încă neechilibrat, nu ştie să mânuiască cum trebuie arma de foc a Bibliei. Trag în gol. Cei doi protagonişti, Waggoner şi Jones, hotărâţi să transforme adventismul în protestantism, ies la tribuna oficială şi cu armele îndreptate în sus descarcă spre albastrul cerului toată muniţia existenă a Bibliei. Adică toate textele acesteia care poartă în ele praful de puşcă doveditor al faptului că expresia „Lege” este desfiinţată în Bibile şi că mântuirea este oferită în dar prin Isus Hristos. Sunt înălţate câte 8 salve detunătoare, de către fiecare, în auzul tuturor. Cei doi citesc cât pot de tare, ca să anihileze zgomotul valurilor:
E. J, Wagoner A.T. Jones
Ier. 23, 5-7 Efes. 2. 4-8
Gal. 2, 16-21 Rom. 11. 1-33
Rom. 1. 14-17 Rom. 2. 13-29
Gal. Cap 3 Rom. Cap. 3
Gal. 5-16 Rom. 9. 7, 33
Gal. Cap. 2 Rom. 4. 1-11
Rom. Cap. 5 Rom. 1. 15-17
Rom. 8, 14-39 1 Ioan 5. 1-14
(Idem. cap. XIV, alin. VI, pag. 259)
Analizând astăzi sub microscop, praful de puşcă din fiecare glonte aruncat la Minneapolis, se constată o dezamăgire totală. Lectorii nu ştiu ce citesc, ascultători nu ştiu ce asculă. Ellen White însă-şi, demonstrându-şi necunoaşterea, îşi pleac urechile la glasurile lor şi momentan amuţeşte. Îşi aduce aminte de frânturile din dicuţiile de acasă cu James White (discuţii şubrede totuşi), de înţelegerea lor unanimă a faptului că Legea nu mântuieşte. Dar că mântuirea constă tocmai în indicarea modului de soluţionare, în cadrul Legământului divin, a conflictului dintre omul păcătos şi cerinţele acestei legi. Un conflict care necesită fuziunea dintre Decalog şi Cruce. Îşi aduce amine, de cele două tablouri exemplificative – tabloul soţului ei din anul 1876 şi de tabloul ei din anul 1883 – şi nu mai înţelege deocamdată nimic. Fiindcă nici tablourile lor nu sunt biblice: Decalogul şi Crucea nu sunt redate de către ei în dimensiuni egale. Îşi aduce, după aceea aminte, de învăţătura ei de acasă, aparţinand Bisericii metodiste, confesiune fondată de Wesley, şi care susţine mântuirea exclusiv prin Cruce. Ridică din umeri bucuroasă, fiindcă aceşti tineri aduc în faţa tuturor numai Crucea.
Nici nu este posibilă, în momentul respectiv, o înţelegere. Nu se ştie, ce-ar fi făcut James White (secerat de boală în 1881), dacă ar fi trăit ? Cred că nici el n-ar fi înţeles, fiindcă nu există, în timpul de atunci, logica necesară pentru o înţelegere corectă a acestei dificile probleme. Deşi poziţia grupului – Smith-Butlar – este cerectă, nu are argumentaţia logică necesară. Aşa că, poziţiile ideologice, în vremea în cauză, depind de simpla adeziune la o orientare sau alta, în raport de logica de „paie” care funcţionează, în mod subiectiv, în fiecare dintre cele două părţi.
Poziţia cea mai apropiată de adevărul biblic este a baricadei fuzioniste: Decalog + Cruce. O poziţe care nu este însă bazată pe dovezi ale ştiinţei biblice, o ştiinţă concentrată pe sistemul profetico-ritualic. Din această cauză, această orientarea, nu poate câştiga, pe puntea neordonată a corăbiei în derivă, în duelul respectiv, fără armătura logică trebuincioasă. O armătură de care nu dispune nici cealaltă parte, fiind este tot atât de aerică şi de neputincioasă. Nici actuali susţinări ai orientrării minneaplisiene, care elogiază Conferinţa respectivă, n-au dreptate. Este clar că „Legea” din Galateni nu este o problemă care poate să fie rezolvată de către secolul al XIX-lea. Nu pentru că lipseşte inteligenţa, ci sistemul de gândire. Întreaga soluţie aparţine celorlalte secole viitoare.
Încurcătura de iţe fără nici o ieşire, nici până astăzi, constă în faptul că Legea divin-juridică nu se rezumă la cele 10 Porunci, cum credeau cei de atunci. Şi foarte mulţi, şi astăzi. Legea divin-juridică este ca o balanţă cu două talere: talerul moral şi talerul penal.
– Pe talerul moral există măsura cele 10 Porunci (încălcarea normativului moral se numeşte păcatul uman sau nerespectarea dreptăţii morale). Un aspect care necesită pocăinţa omului. Recunoaşterea necesităţii încadrării viitoare pe făgaşul Decalogului.
– Pe pe talerul penal există măsura pedepsei divine (activarea normativului penal se numeşte moarte veşnică sau impunerea dreptăţii penale). Un aspect care necesită iertarea divină. Recunoaşterea neceităţii acceptării efectului Crucii.
Gândirea adventistă a grupului – Smith-Butler – este corectă. Ei discută despre cele două dreptăţi (una morală şi alta penală).
La tribuna luminată de soare însă, de pe puntea corăbiei în derivă, Waggoner şi Jones joacă zaruri pe paginile Bibliei. Amândoi vor să demonstreze că mântuirea este numai prin Domnul Hristos. De fiecare dată le cade un singur zar: zarul Domnului Histos.
La aceeaşi tribună luminată de soare, de pe puntea aceleiaişi corăbii în derivă, celorlalţi combataţi le ies întotdeauna, la fiecare joc de pe paginile aceleiaşi Biblii, două zaruri: zarul fiinţei umane (Pocăinţa faţă de Decalogul) şi zarul Domnului Hristos (iertarea prin Cruce).
Oare dece gândirea lor este diferită ? Fiindcă între cele două tabere într-o luptă pe viaţă şi pe moarte există o diferenţă radicală:
– Mateloţii din marina secolului al XVI-lea nu văd, cu toţi urmaşii acestora, decât monoproblematica Legii (10 Porunci). Ca atare, o singură dreptate: dreptatea morală. O dreptate încălcată de om – păcatul. Se consideră că omul nu poate scăpa de păcat. Domnul Hristos înlocuieşte dreptatea morală încălcată. Şi-l face pe om drept. Nu se gâneşte nici unul că omul este o personalitate şi că nu poate fi schimbat moral de către altcineva, decât de către el însuşi. În realitate, Domnul Hristos nu poate îndeplini decât rolul de substitutor al morţii unane. Transformarea uman-morală aparţine Duhului Sfânt.
– Mateloţii din marina secolului al XIX-lea văd, împreună cu urmaşii acestora, caracterul biproblematic al Legii. Şi deşi nu au o dovadă clară, înţeleg totuşi că Legea are 10 Porunci pentru comportarea omului, pe care acesta le încalcă – Păcatul, dar şi o pedeapsă de impus omului care încalcă dreptatea comportamentală – Moartea. Şi, ca atare, declară că există două dreptăţi: dreptatea ascultării (dreptatea morală), şi dreptatea pedepsirii (dreptatea penală). Şi, de asemenea, că omul trebuie să realizeze, dreptatea ascultării, ca Domnul Hristos să-i substituie acestuia dreptatea pedepsirii.
În concluzie, „Legea” din Galateni este Legea „adăugată” (Legea ceremonială). Numai aceasta poate fi „desfiinţată” odată cu Golgota. Ea „este un îndrumător spre Hristos”. După jertfa Domnului Hristos, „nu mai suntem sub îndrumătorul acesta”.
