23
Views

2. NODUL GORDIAN SPECIOGENETIC

(Originea speciilor)

A. FENOMENUL IMPULSULUI NATURAL

Baza vieţii terestre este celula biologică. Un corpuscul material de ordin micronic extrem de complex care – aşa cum am precizat în studiile anterioare – nu poate să apară în mod spontan. Şi totuşi, curentul evoluţionist, în pofida curentului creaţionist, susţine nu numai aparţia spontană a primei celule, ci şi eruperea acesteia într-un conglomerat spontan de organisme pluricelulare.

Privind exclusiv prin ochiul naturii, se nasc două supoziţii, distincte şi posibile, privind originea lumii pluricelulare sau a întregii ierahii biologice (specie, gen, familie, ordin, clasă, încrengătură, regn): „întâmplarea naturală” şi „inteligenţa creatoare”

– „Întâmplarea naturală”: se referă la evoluţia spontană a vieţii terestre de la monocelulare la pluricelulare, adică de la simplu la complex. O dezvoltare succesivă sau diacronică de la o specie la alta.

– „Inteligenţa creatoare”: se referă la creaţiunea logică a vieţii terestre de la monocelulare la pluricelulare, adică de la simplu la complex. O apariţie concomitentă sau sincronică de specii diferite.

Este clar faptul că natura terestră vie se prezintă, în aşa fel, încât conţine, în mod clar, atât probe (indirecte) pentru evoluţie, cât şi probe (indirecte) pentru creaţiune. Cu alte cuvinte, creaţiunea este realizată ca şi când ar fi o evoluţie. Acest „ca şi când” generează disputa dintre creaţionism şi evoluţionism.

Oare de ce creaţiunea divină este realizată „ca şi când” ar fi o evoluţie naturală ? Din două motive esenţiale:

– Cel dintâi  motiv se datorează faptului că viaţa terestră este creată pentru a exista prin ea însăşi, în condiţii entropice. Adică în condiţii de dezordine, de moarte şi de succesiune a generaţiilor. Nevoia de a exista prin ea însăşi este determinată de faptul că Divinitatea este nevoită ca – o dată cu interzicerea accesului omului la  Pomului vieţii – să se retragă fizic din natura terestră.

– Al doilea motiv se datorează faptului că, pentru a exista prin ea însăşi, viaţa terestră trebuie să fie înzestrată cu un pachet enorm de specii de la simplu la complex pentru a se sprijini şi distruge reciproc. Nevoia de a creea un număr imens de specii este impusă de faptul că viaţa terestră trebuie să posede resursele proprii de existenţă şi de echilibru prin contribuţia tuturor speciilor prin calităţile lor particulare.

Motivul acestui sistem creaţional, de mai sus, este foarte important de cunoscut, şi va fi discutat la capitolul: „Pietrele de încercare ale creaţiunii”. Un fapt determinat în estenţă de modul de existenţă umană, în cadrul aplicării celor două legăminte: Legământul primar sau preconflictual, şi Legământul secundar sau postconflictal.

Atât în conceptul evoluţionist, cât şi în conceptul creaţionist, celula se reproduce şi se dezvoltă. Există o dinamică celulară în ambele teorii. O dinamică, în parte, echilibrată, din punct de vedere creaţionist, în parte, exagerată, din punct e vedere evoluţionist. Creaţionismul trebuie să înţeleagă că nu există numai fixism, tot aşa cum şi evoluţionismul trebuie să înţeleagă că nu există numai transformism. Din combinarea ambelor teorii biologice, trebuie precizat că există trei tipuri de mişcări distincte în întregul spaţiu biologic:  filogeneza, ontogeneza şi citogeneza.

1. Filogeneza reprezintă scara biologică universală, în care este cuprinsă întreaga ierarhie a speciaţiei biologice naturale, de la formele monocelulare până la formele pluricelulare gigante. O ierahie naturală pe care evoluţionismul o consideră rezultatul unei transformări naturale, iar creaţiunismul o consideră rezultatul unui acţiuni divine.

2. Ontogeneza reprezintă scara biologică individuală, în care este cuprinsă întreaga ierarhie a fazele embriologice de dezvoltare ale unui individ adult din celula germinală iniţială. O ierarhie embriologică manifestată actual şi faţă de care, şi evoluţionismul şi creaţionismul posedă, cu mici excepţii, acelaşi concept.

3. Citogeneza reprezintă scara citologică individuală, în care este cuprinsă întreaga ierarhie citochinetică de deplasare informaţională de la bagajul informaţional genetic (ADN) al unei celule adulte, trecând prin faza embrionară, transformat în bagajul informaţional al altei celule adulte. Un aspect nediscutat, nici de evoluţie, nici de creaţiune.

(3) CITOGENEZA
|
(Succesiunea de la o celulă la alta)
|
(2) ONTOGENEZA
|
(Succesiunea de la o celulă embrionară la un individ)
|

(1) FILOGENEZA
|

(Succesiunea de la o specie la alta)

Procesul de trecere de la monocelulare la pluricelulare, nu constă în simpla dezvoltarea a unor conglomerate de elemente celulare. Fiecare specie care apare reprezintă un alt sistem de organizare celulară. O organizare din ce în ce mai complexă pentru asimilarea condiţiilor de mediu.

O astfel de dezvoltare de la nivel celular la nivel pluricelular, de la anatomii şi fiziologii simple, la anatomii şi fiziologice complexe necesită nişte  forţe lăuntrice de dezvoltare. Nişte forţe biologice pe care natura este necesar să le conţină în bagajul ei structural. În această privinţă, există diferenţă între teoria evoluţionistă şi teoria creaţionistă.

a. Teoria evoluţionistă afirmă existenţa unui impuls natural de origine spontană. Se susţine chiar existenţa unui instinct sau o formă de „inteligenţă naturală” care dinamizează materia vie: se emit în acest sens mai multe teorii: teoria preformării, teoria vitalismului şi teoria transformismului.

Teoria preformării este foarte veche în biologie, încă din antichitate, şi constă în ideea, susţinută mai elevat de către Decartes (1596-1650). Este vorba despre un amestec între originea materială şi divină a acestui principiu natural. Se consideră că mişcarea celulară de la simplu la complex este determinată de impulsul natural al combinării dintre corpusculii germinativi existenţi în natură, conform legilor divine.  Malpighi (1628-1694) presupune că organele sunt preformate, adică sunt cuprinse în miniatură în celulele germinative. Se presupune că aceste celule sunt create. O asemenea teorie trebuie să explice modalitatea în care atât celula primordială, cât şi celula embrionară se transformă în formele adulte. O transformare epigenetică: un proces de schimbare succesivă a celulelor germinale conform informaţiei genetice.

Teoria vitalistă este, de asemenea, foarte veche din epoca platoniciană şi constă în afirmarea prezeţei în organismele vii a unei esenţe imateriale, care se reflectă asupra naturii biologice. Ulterior diferiţi cercetători ai lumii vii folosesc acest principiu ca un impuls absolut necesar care dezvoltă succesiunea speciilor, dintr-o formă celulară primordială. Maupertuis (1698-1759) preia acestă teorie într-o formă mai elevată.  El susţine principiul formării fiinţelor terestre dintr-un strămoş celular comun.  Buffon (1707-1788) preia acelaşi principiu consderând că speciile  sunt forme ale spiritului universal. Ulterior îşi schimbă ideile şi  pune bazele transformismului.

Teoria transformismului este destul de veche şi devine, începând cu Buffon, teoria de bază a evoluţionismul. Adică ideea biologică, în conformitate cu care,  transformarea evolutivă este reală, sub influenţa mediului, împreună cu noţiunea de strămoş comun.  Se adaugă pe parcurs numeroşi autori printre care trebuie menţionaţi: Lamarck (1744-1829) şi Charles Darwin (1809-1882). Forţa biologică necesară transformismului se află şi se dezvoltă, în raportul dintre organisme şi mediu înconjutător. O forţă concretizată, în ultimul timp, în teoria selecţiei natural a indivizilor oricărei specii şi a transmiterii caracterelor dobândite.

b. Teoria creaţionistă susţine teoria unui impuls natural de origine creaţională, dar numai în domeniul ontogenezei şi filogenerzei, nu şi a filogenezei. Se poate spune, în această privinţă, faptul că există un creaţonism popular şi un ceaţionism filozofic.

Creaţionismul popular este un concept religios care aparţine cititorului obişnuit al  Bibliei (cititorul antic sau medieval), un cititor care nu cunoaşte faptul că descrierea creaţiunii nu este, din motive de înţelegere, cea reală. Şi că, în mod real, în Biblie este redat doar faptul creaţiunii. Iar forma de manifestare a creaţiunii este redată în mod  simbolic. Pentru acest cititor, nici multitudinea speciilor  nu reprezintă o problemă care necesită explicaţii clare, nici schimbările şi adaptările ontogenetice (formarea unui individ din alt individ), nici schimbările şi adaptările citogenetice (formarea unei celule fiice din din celula mamă). Totul este fixism şi nu necesită lămurirea sau explicaţia forţelor interioare biologice care realizeaza atât ontogeneza, cât şi citogeneza. Pentru acest creaţionism popular, natura în sine posedă forţa necesară imprimată de Creator pentru realizarea întregului ansamblu al lumii vii. Este vorba despre o optică generală fără probleme sau dezbateri  conceptuale.

Creaţionismul filozofic este  un concept religios şi material care aparţine  cititorului analist, atât al Bibliei, cât şi al Naturii (cititorul modern sau postmodern), un cititor care cunoaşte faptul că întreaga creaţiune este o manifestare complexă şi misterioasă, pe care mintea omului nu o poate cuprinde. Din această cauză descrierea biblică este pur şi simplu ilustrativă. Şi astfel redarea creaţiunii scoate în evidenţă, nu creaţiunea, în sine, ci problemele fundamentale ale acesteia. Nişte istorisiri ilustrative cu caracter de mit.

În plus, creaţionismul filozofic înţelege faptul că forţa care dinamizează mişcarea celulară biologică, atât ontogenetică, cât şi citogenetică, are la bază un resort material. Şi anme acidul dezoxiribonucleic (ADN). Acesta funcţionează ca o pârghie materială de producere a mişcării celulare, orientând informaţional deplasarea celulară respectivă.

În concluzie, trebuie spus că atât evoluţionismul filozofic, cât şi creaţionismul filozofic recunosc la baza dinamicii celulare existenţa ADN-ului.  Un concept total diferit pentru cele două teorii biologice distincte:

– Teoria evoluţionistă susţine, ca şi creaţionismul, că ADN-ul se află la baza mişcării celulare biologice. Şi anume, că este un impuls informaţional care nu se limitează la o singură structură biologică, ci poate trece la o altă structură biologică, determinând apariţia altor specii (macro-evoluţia).

-Teoria creaţionistă susţine, ca şi evoluţionismul, că ADN-ul se află la baza mişcării celulare biologice. Şi anume, că este un impuls informaţional care se limitează la o singură structură biologică, neputând trece la o altă structură biologică, ci doar la modificări de variabilitate în cadrul aceleiaşi specii (micro-evoluţia).

Realitatea constă în faptul că informaţia este finalul unei anumite structuri, şi poate să treaca la altă structură, numai la nivelul monocelularelor, nu şi la nivelul pluricelularelor. Schimbările informaţionale la pluricelulare determina malformaţii, nu evoluţie.

Creațiune,evoluție sau creațiune-evoluție?(12), de Cornelius Greising

Despre autor
-