F. PRINCIPIUL ENERGIEI COSMICE

Apariţia şi întreţinerea unei celule sau a unei structuri biologice necesită un continuu flux de energie. Orice celulă reprezintă o ordine şi nu poate fi concepută formarea şi existenţa acesteia fără sursa energetică absolut indispensabilă. Şi dacă adăugăm faptul că, în conceptul evoluţionist, celula primordială înseamnă o ordine (antientropie) instalată împotriva dezordinii universale (entropie), aportul de energie este nu numai de necesitate absolută, ci şi uriaş. Şi nu este vorba numai despre cantitatea respectivă, cât mai ales de existenţa substraturilor energetice necesare pentru organizarea primei formaţiuni vii.

În această privinţă, este necesar să se trateze două aspecte energetice distincte: principiul bioenergetic general şi principiul bioenergetic iniţial.

A. Principiul bioenergetic general

Domeniul energiei universale este tratat de către termodinamică. O ştiinţă a fizicii universale care studiază, în mod special, schimburile de energie dintre sisteme materiale. Numai sistemele materiale concrete sunt capabile să participe la fluxurile de substanţă şi de energie. Înţelegerea întregului proces energetic al termodinamicii implică, în mod necesar, enunţarea câtorva aspecte generale: legile termodinamice, sistemele energetice şi bioenergetica celulară.

a. Legile termodinamice ne orientează în cunoaştere principiilor fundamentale care vizează toate schimburile material-energetice, atât în lumea fizică, cât şi în lumea biologică: legea I şi legea a II-a termodinamicii.

– Legea I a termodinamicii precizează faptul că energia nu poate fi nici creată, nici distrusă niciodată, ci doar transformată dintr-o formă într-alta sau transferată de la un sistem la altul. Un principiu pe care trebuie să-l respecte şi procesul evolutiv biologic. Având însă în vedere faptul că formele aşa-zise precelulare, în teoria evoluţiei, nu sunt sisteme structurale, care să poata capta şi elibera energie, se înţelege că acestea sunt imposibil de acceptat, în procesul evoluţiei, ca expresii concret-materiale,.

– Legea a II-a a termodinamicii precizează faptul că energia se deplasează într-o singură direcţie. Această lege este, totodată, o lege a evoluţiei materiale. Prin acest principiu universal se statutează faptul că orice manifestare materială se face în direcţia creşterii entropiei. Adică dinspre ordine (antientropie) spre dezordine (entropie). Se ştie că celula biologică constă în crearea unui sistem de ordine, în plină dezordine, adică exact o direcţie inadmisă în natură de către această lege a termodinamicii.

b. Sistemele energetice ne orientează în privinţa formelor materiale distincte de manifestare în cadrul schimburilor energetice din natură. Este vorba despre cele trei sisteme energetice specifice: sistemul izolat energetic, sistemul închis energetic şi sistemul deschis energetic.

– Sistemul izolat energetic este un sistem fizic în cadrul căruia nu există nici schimburi materiale, nici energetice cu alte sisteme structurale.

– Sistemul închis energetic este un sistem fizic în cadrul căruia nu există schimburi materiale, fiind posibile numai schimburi energetice.

– Sistemul deschis energetic este un sistem fizic în cadrul căruia există permanent atât schimburi materiale, cât şi energetice.

c. Bioenergetica celulară se referă şi ne orientează în domeniul fluxurilor energetice ale materiei vii. Celulele biologice fac parte din sistemul deschis energetic. Adică din cadrul acelor structuri naturale care exercită un permanent schimb de materie şi energie. Ca atare, atât pentru formarea, cât şi pentru întreţinerea lor ca sisteme vii, celule biologice necesită în mod inevitabil o importantă cantitate de energie din exterior.

O astfel de manifestare este posibilă datorită faptului că celula biologică este un sistem sau o unitate structurală independentă existenţial. O calitate bazată pe faptul că această celulă vie este înzestrată cu aparatul metabolic necesar pentru schimburile respective de energie.

Este necesar să precizăm faptul că fluxul energetic în sistemele celulare nu este simplu. Manifestarea în cauză are loc prin descompuneri de substante. În esenţă, este vorba despre o serie de procese de oxidoreducere, pentru aparţia ionilor de hidrogen. Energia respectivă trebuie să treac pe substraturi energetice de depozitare şi de eliberare de energie. Adică prin transformări de energie în lanţ, pentru utilizarea aceasteia la întreaga structură şi funcţionalitate a tuturor celulelor biologice în raport de specializarea lor.

În domeniul surselor de energie celulară se disting două moduri sau două tipuri de extragere a energiei necesare. Un fapt care împarte organismele vii în două grupe distincte: organismele autotrofe şi organismele heterotrofe.

a. Organismele autotrofe se referă la lumea vegetală şi la o serie de microorganisme. Sursa de energie a acestora este radiaţia luminii solare. În scopul acesta, celulele respective sunt înzestrate cu bine cunoscuta substanţă fotosintetică: clorofila. Aceasta este pigmentul colorat al frunzelor verzi. Formula sa chimică este foarte complexă şi se aseamănă cu hemul sanghin. Deosebirea constă în faptul că hemul conţine ca metal fierul, în timp ce, clorofila conţine ca metal magneziul.

Astfel clorofila acţionează ca un catalizator în etapa fotochimică a reacţiei energetice. Energia solară este folosită, în felul acesta, de către celula vegetală pentru sinteza – din CO2 şi H2O – a glucozei sau a fructozei, şi mai departe a polizaharidelor vegetale pentru hrana unei părţi a lumii animale. Din acestea se construiesc ulterior lipidele şi proteinele.

b. Organismele heterotrofe se referă la lumea animală. O parte a acestei lumi îşi ia energia din compuşii nutritivi depozitaţi în organismele autotrofe. Energia preluată din aceste depozite nutritive este extrasă prin descompunerea metabolică a glucidelor, lipidelor şi a proteinelor. Energia eliberată în acest fel este utilizată de către vietăţile respective pentru formarea structurii şi funcţionalităţii acestora.

B. Principiul bioenergetic iniţial

În subcapitolul anterior, referiţele energetice privesc celulele biologice actuale. Adică obţinerea şi transferul de energie, în condiţiile existenţei întregului ansamblu viu, exprimat sub forma biosferei actuale. Problema urmărită în acest capitol este însă de a descoperi sursa energetică a formaţiunii celulare care s-ar naşte în procesul evolutiv. Dacă pornim analiza de la cauză la efect, atunci chestionarul nostru are în vedere descoperirea surselor energetice, atât în fazele extrem de îndelungate ale aşa-ziselor formelor precelulare, cât şi în faza celulară propriu-zisă.

– Formele precelulare sunt nişte presupuneri evoluţioniste, pentru a explica trecerea de la materia moartă la materia vie. Toate aceste manifestări anticipative ale celulei, nefiind celule, nu pot fi sisteme înzestrate cu toate caracteristicile celulare. Prin urmare, nu sunt sisteme viabile energetic, adică de sine stătătoare.

În consecinţă, este de la sine înţeles, faptul că toate presupusele faze precelulare, nu pot exista, deoarece nu posedă deloc toate substraturile necesare pentru fluxul energetic necesar proceselor biologice. Adică nu pot exercita fenomene de tipul materiei vii. Imposibilitatea existenţei unor asemenea componente de sine stătătoare, pentru a lupta cu entropia, anulează orice încercare de susţinere a evoluţiei biologice a materiei vii.

În această privinţă, este un fapt foarte clar, precizat şi anterior, că formele precelulare nu numai că nu pot avea nici o sursa energetică, dar nici nu sunt posesoarele unor releuri structurale specifice proceselor energetice biologice. Un motiv important care ne determină ca pe baze ştiinţifice indirecte să negăm fenomomenul filozofic al teoriei evolutive a vieţii terestre.

– Formele celulare reprezintă, în lumina evoluţiei, apariţia structurilor celulare propriu-zise. În domeniul bioenergeticii celulare trebuie să spunem, că aceste celule biologice iniţiale terestre n-ar putea să fie decât autotrofe. Adică nişte formaţiuni celulare care să-şi capteze energia din afara lumii terestre, întrucât în aşa-zisul „ocean primar” nu există nici o sursă energetică pentru strcutura şi funcţionalitatea sa. Singura posibilitate biologică – despre care însăşi natura terestră ne vorbeşte – este sursa solară. O sursă la îndemâna naturii vii, dar prin intermediul clorofilei. La rândul ei, clorofila este o substanţă extrem de complexă. Formarea acestei substanţe nu este uşoară, şi plasarea ei în celula primordială, nu este un fapt uşor de realizat. Atât formarea, cât şi montarea ei în celula vegetală – prima celulă a acestei lumi – nu poate fi o manifestare spontană. Din această cauză, sistemul energetic celular ne îndreaptă gândurile spre o forţă inteligentă, nicidecum spre o forţă a întâmplării. Inteligenţa este singura forţă a Universului care poate antrena mişcarea naturii într-un proces de ordine (antientropie). Întâmplarea nu poate antrena cauzalitatea naturii decât spre dezordine (entropie).

Viaţa terestră este tributară energiei solare. O dovadă certă a raporturilor noastre existenţiale cu cosmosul divin. Baza energetică a vieţii terestre nu se află pe pământ ! Racordarea celulei primordiale la energia cosmică (solară) nu este o problemă de întâmplare. Intervenţia Factorului divin este netă. Se dovedeşte pe această cale, faptul că Biblia are dreptate: suntem o lume a luminii (Gen. 1, 3).