21
Views

Studiu biblico-ştiinţific (10)

  1. NODUL GORDIAN BIOGENETIC

(Originea vieţii)

NODUL GORDIAN BIOGENETIC – CONCLUZII

Primul nod gordian al evoluţiei este nodul gordian biogenetic. Aşa-zis primul salt natural al  trecerii de la materia moartă la materia vie. Adică apariţia vieţii (biogeneza). Primul pas „natural” al presupusei teorii evoluţioniste. O presupunere care trebuie confirmată sau infirmată. Nodul gordian biogenetic – apariţia vieţii – aparţine trecutului.  Un trecut inaccesibil în mod direct (prin simţuri), ci doar în mod indirect (prin idei).  Un fapt pentru care probele noastre verificatoare nu pot fi decât de ordin indirect. Adică prin deducţii. Ca atare, pe masa discuţiei dintre evoluţionism şi creaţionism, fiecare parte aduce dovezile sale de tip „indirect”. Adică dovezi filozofice.

Disputa dintre evoluţionism şi creaţionism este, de fapt, disputa privitoare la cauza iniţială: „O Inteligenţa” sau „O Întâmplarea” (?), Dumnezeu sau Natura (?). Conflictul dintre aceste două tabere filozofice este cu atât mai mare, cu cât nici filozofia biologică, nici filozofia biblică, nu pot prezenta realitatea în mod exact. Cu alte cuvinte, cu ce sabie poate fi tăiat nodul gordian biogenetic ? Cu sabia „Întâmplării naturale” sau cu sabia „Inteligenţei creatoare” ?

În cadrul acestui capitol se vor discuta câteva probe indirecte, de ordin fundamental, pe care le oferă natura terestră, şi prin care se demonstrează că apariţia vieţii nu este compatibilă cu „Întâmplarea naturală”, ci exclusiv cu „Inteligenţa creatoare”.

1. Viaţa – un fenomen energetic antientropic

Principiul entropiei fizice demonstrează că: direcţia de desfăşurare a energiei şi a mişcării se face exclusiv dinspre ordine spre dezordine sau dinspre nivelurile energetice superioare spre cele inferioare.

Apariţia în mod spontan a unei insule de ordine (celula biologică) într-un ocean de dezordine (entropia) este împotriva naturii însăşi. Este vorba nu numai despre o imposibilitate, ci şi despre o absurditate. Entropia nu poate fi înfrântă de întâmplare, deoarce şi întâmplarea este tot o entropie. Apariţia vieţii necesită o infinitate de procese pentru realizarea ordinii sau a celulei biologice. Un fapt care necesită o infinitate de întâmplări.  Conceptul unei infinităţi de întâmplări  este de-a dreptul utopic.

Lupta împotriva entropiei este posibilă numai prin intermediul inteligenţei. Adică prin intervenţia unei forţe raţionale care să dea un sens sau ordine forţelor naturale, care sunt fără sens şi fără ordine.

O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenţei creatoare”.

2. Viaţa – un fenomen cauzal concordant

Principiul concordanţei dintre cauză şi efect precizează că: orice cauză posedă o natură şi poate determina numai un efect de tipul propriei naturi, şi niciodată de tipul altei naturi.

În lumea terestră actuală există trei niveluri structural-energetice distincte:

(a) Ninivelul structural-energetic fizic (structura atomo-moleculară) caracterizat prin raporturi cauză-efect de ordin fizic.

(b) Nivelul structural-energetic biologic (structura biologică) caracterizat prin raporturi cauză-efect de ordin biologic, plus cauză-efect de ordin fizic.

(c) Nivelul structural-energetic noologic (structura abstractă) caracterizat prin raporturi cauză efect de ordin noologic, plus cauză-efect de ordin biologic şi de ordin fizic.

Privind însă exclusiv apariţia vieţii, ne referim numai saltul de la (a) nivelul structural-energetic fizic la (b) nivelul structural-energetic biologic. Adică doar la saltul de la structura atomo-moleculară la structura celulară.

Cu alte cuvinte, este vorba despre nişte cauze materiale de tip fizic, care, în cadrul evoluţiei, ar determina efecte materiale de ordin biologic. Se ştie însă că nici o cauză fizică nu poate determina fenomene biologice. Ca atare, din nivelul cauzal de ordin fizic nu poate lua naştere spontan, în lumina legilor naturii, nivelul cauzal de ordin biologic.

O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenţei creatoare”.

3. Viaţa – un fenomen structural metaforic

Principiul metaforei genetice precizează că viaţa terestră – în   toată complexitatea ei uimitoare – este construită pe principiul metaforei sau al simbolului. Şi anume, pe faptul că: structura vie constă în trecerea de la un cod simbolic cu rol de semnificant (codul preluării aminoacizilor) la un alt cod cu rol de „semnificat (codul formării proteinelor).

Raporturile dintre aceste două coduri sunt realizate de „maşina de croşetat” a structurilor vii: ADN-ul. Acesta are două catene paralele şi spiralate sau două coduri informaţionale distincte, între care există un transfer informaţional:

– Codul informaţional cu rol de “ceva” sau de semnificant care are rolul să capteaze, informaţional,  aminoacizii liberi din soluţia chimică în care se află.

– Codul informaţional cu rol de “altceva”  sau de semnificat care are rolul să aşeze, informaţional,  aminoacizii în lanţul proteic respectiv.

Faptul în sine este suficient ca să demonstreze că acest sistem metaforic automat nu poate exista de la sine. Trebuie să fie iniţiat de o fiinţă inteligentă. Tot aşa cum nici limbajul uman nu se poate forma de la sine. Cea mai mare dovadă că sistemele simbolice, nu pot fi realizabile de la sine, fiind nevoie de o inteligenţă, o constituie tehnica automata actuală, reprezentată prin aparatele electronice. Baza de lucru a acestora constă în stocarea şi în transmiterea informaţiilor pe cale simbolică: fie pe cale analogică (iconografică), fie pe cale digitalică (numerică). Calculatoarele electronice sunt cea mai importantă mărturie a faptului că sistemele metaforice naturale (structurile biologice) implică o gândire, care să pună în acord simbolic planul semnificant cu planul semnificat.

O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenţei creatoare”.

4. Viaţa – un fenomen structural simultan

Principiul simultaneităţii structurale constă în necesitatea ca: cele trei componente fundamentale ale structurii vii – sistemul substanţial, sistemul informaţional şi sistemul energetic –  trebuie să se instaleze concomitent.

Nici unul dintre aceste trei substraturi nu poate să îmbrace o structură vie fără prezenţa indispensabilă a celorlalte două substraturi. Este nevoie de o combinare concomitentă sau simultană a acestora.

În plus, este necesar ca fiecre substrat în parte să posede acelaşi cod specific imunitar. Aducerea la acelaşi numitor imunitar a tuturor celor trei substraturi fundamentale, din organizarea vie, nu este însă simplă. Acest aspect ar fi posibil, în mod natural, numai dacă fiecare substrat în cauză, ar putea să fie, în acelaşi timp, atât generatorul, cât şi produsul celoralte două substraturi. Un fenomen important şi caracteristic, dar imposibil de realizat pentru geneza primei celule.

Nici unul dintre sistemele celulare de mai sus, privite în mod separat, nu este viu. Nici unul nu aparţine, în sine, nivelului biologic, ci nivelului atomo-molecular. Numai prin combinarea acestor trei sisteme, asemenea unor roţi dinţate, ia naştere un aparat material cu calităţi naturale noi, de tipul nivelului biologic.

O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenţei creatoare”.

5. Viaţa – un fenomen de eternizare trucată

Principiul eternizării trucate precizează faptul că: viaţa concrectă (celula biologică) este efemeră şi că numai reproducerea, prin transferul vieţii de la un individ efemer la un alt individ efemer,  realizează o eternizare doar a speciei, nu şi a individului: o eternizare trucată.

Celula biologică în calitate de structură deschisă, amplasată într-o natură entropică, are o durată efemeră. Dispare destul de repede din existenţă. Cu alte cuvinte, moare.

Marea problemă a vieţii terestre constă, prin urmare, nu numai în dificultatea apariţiei primului exemplar viu, ci şi în dificultatea menţinerii acestuia. În felul acesta, viaţa apare şi imediat dispare.

Singura posibilitate de perpetuare a fenomenului vieţii, pe planeta noastră, o constituie reproducerea organismelor vii.  Acest fenomen este de o ingeniozitate şi, totodată, de o ciudăţenie uimitoare. Fiecare celulă biologică trebuie dotată, aşadar, nu numai cu capacitatea de a fi (de a exista ca spaţiu), ci şi cu capacitatea de a se înmulţi (de a exista ca timp). Natura însă nu ştie ce este moartea. Şi atunci când s-ar naşte, din întâmplare prima celulă, aceasta n-ar poseda şi capacitatea necesară  de a se înmulţi. Experienţa naturii nu poate fi invocată în acest caz, deoarece moartea nu este o problemă a naturii, ci a raţiunii.

În plus, sistemul de perpetuare a vieţii este un trucaj. Viaţa în sine nu dispare, ci doar purtătorii ei. Cu alte cuvine: omul piere, omenirea trăieşte. O tactică pe care doar Biblia ne-o poate explica. Conform Bibliei, la mijloc este o strategie. Reproducerea face posibil ca individul uman să moară conform Legământului încălcat, iar lumea umană să trăiască pentru punerea în acţiune, în mii de ani, a Planului de Mântuire. Se înţelege că o asemenea subtilitate procesuală – moartea părţii cu menţinerea întregului – nu poate fi o operă a evoluţiei.

O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenţei creatoare”.

6. Viaţa – un fenomen de racordare cosmică

Principiul racordării cosmice a vieţii terestre constă în faptul că: existenţa vie a acestei lumi îşi are izvorul de energie în câmpul electromagnetic de tip fotonic al soarelui.

Celula biologică este din punct de vedere energetic o structură deschisă. Cu alte cuvinte, este nevoită să-şi procure energia necesară din exterior.

Substanţele nutritive de bază ale celulelor vii – glucidele, lipidele şi proteinele – nu se găsesc în mod natural în natura terestră. Trebuie sintetizate. Rolul acesta îl îmndeplineşte regnul vegetal. Ca celulele vegetale să poată sintetiza însă substanţele nutrutive de bază, de mai sus, trebuie să capteze şi ele egergia necesară din exterior. Cu alte cuvine, să se „hrănească” şi ele cu ceva.

Şi spre stupefierea noastră, celulele vegetale se „hrănesc” cu lumina pe care o primesc de la soare. Extragerea energiei respective se produce prin intermediul clorofilei. O substanţă care nu poate să apară, în  mod spontan, în prima celulă primordială. Structura celulară primordială trebuie ca o dată cu apariţia  ei să-şi construiască şi sistemul clorofilian pentru captarea energiei solare. Un asemenea fenomen nu poate avea loc însă în mod natural sau spontan, fiind necesară intervenţia unei inteligenţe creatoare.

O dovadă clară a faptului că ordinea vie nu poate fi niciodată produsul „Întâmplării naturale”, ci produsul „Inteligenţei creatoare”.

Cornelius Greising

Creațiune, evoluție sau creațiune-evoluție? (10), de Cornelius Greising

Despre autor
-