Studiu biblico-ştiinţific (6)
1. NODUL GORDIAN BIOGENETIC
(Originea vieţii)
C. PRINCIPIUL METAFOREI GENETICE
Cel de-al patrulea principiu fizic pe care-l încalcă teoria filozofică a evoluţiei este principiul metaforei genetice. Oricât ar părea de curios sau de ciudat, viaţa – în toată complexitatea ei uimitoare – este construită pe principiul metaforei sau al simbolului. O metafora structurală similară cu poezia. Un scenariu material amplu şi diversificat, care se reduce, în ultimă instantanţă, la relaţia simbolică dintre semnificant şi semnificat.
Metaforizarea poetică sau simbolică – privită ca o operaţie informaţională particulară – este fără excepţie apanajul unei inteligenţe. Animalele nu pot simboliza. Materia nu poate face poezii sau simboluri. O metaforă sau un simbol constă, în esenţă, într-o schimbare de cod sau de paradigmă. Un salt de la „ceva” la „altceva”. O manifestare care implică existenţa unei gândiri. Orice metafora sau simbol literar conţine, prin urmare, două planuri distincte – planul semnificant şi planul semnificat – despărţie de o fanta de conversiune. Un mod de transfer informaţional, de la un cod la alt cod. Adică de o trecere de la o idee la o altă idee. O manifestare care nu poate fi realizată de la sine, ci numai prin intermediul unei inteligenţe.
Planul semnificant (obiectul care vorbeşte sau care indică)
|
Fanta de conversiune inter-informatională metaforică
|
Planul semnificat (obiectul despre care se vorbeşte sau care este indicat)
Natura lipsită de inteligenţă, aşa cum s-a mai spus, nu are capacitatea de a simboliza sau de a metaforiza. Şi totuşi un asementea fenomen este posibil şi foarte necesar, chiar şi în sânul materiei neinteligente. Este vorba despre trecerea, în mod informaţional, de la un sistem de “ordine” materială (aminoacizii) la un alt sistem de “ordine” materială (proteinele), printr-un procedeu de tipul metaforei. Cel mai important exemplu îl reprezintă structura vie terestră. O structură bazată pe transformarea aminoacizilor în proteine. Un fenomen de ordin informaţional de tipul metaforei, pe care l-a început îl execută, în mod magistral Creatorul Însuşi. Ulterior – în cadrul reproducerii naturii vii – acelaşi fenomen este realizat, în mod automat, de structura celulară însăşi, pe baza acidului dezoxiribonucleic (ADN). La realizarea trecerii codului informaţional al acizilor aminaţi (semnificantul) la codul informaţional al diverselor proteine (semnificatul), participă şi acidul ribonuclei (ARN).
ADN-ul – baza sistemului metaforic al lumii vii – este un compus chimic alcătuit din două coduri informaţionale paralele, desfăşurate sub o forma spiralată: una cu rol de semnificant şi alta cu caracter de semnificat. ADN-ul reprezintă aparatul natural şi automat de metaforizare a structurii vii terestre.
Alfabetul informaţional al ADN-ului este format din patru baze aminice: adenina (A), guanina (G), citozina (C) şi tiamina (T), iar în mod suplimentar uracilul (U).
Cuvintele codului informaţional-biologic sunt formate din câte 3 baze aminate. Fiecare triadă respectivă codifică un aminoacid din cele 20 de exemplare de aminoacizi, care participă la structura vie: glicocolul, alanina, valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, prolina, triptofanul, serina, treonina, tirozina, cisteina, metionina, asparagina, glutamina, acidul aspartic, acidul glutamin, histidina, lizina şi arginina.
ADN-ul, aşa cum s-a mai spus, are două catene paralele şi spiralate sau două coduri informaţionale distincte:
– Codul informaţional cu rol de semnificant, care captează, cu ajutorul ARN-ului, aminoacizii liberi din soluţia chimică în care se află.
– Codul informaţional cu rol de semnificat care fixează aminoacizii, cu ajutorul ARN-ului, în lanţul proteic respectiv.
Din schema de mai sus reiese faptul că avem de-a face cu un sistem extraordinar de complex de trecere de la natura neorganizată (aminoacizii) la natura organizată (proteina). Formarea structurii vii nu este, astfel, nici simplă nici uşoară. Este vorba despre un sistem de lucru care este specific, atât pentru structura somatică, discutată mai sus, cât şi pentru structura organelor senzoriale şi pentru structura naturii conştiente. Întreaga activitate umană, fie că este bazată pe limbajul simplu, fie că este bazată pe artă sau pe tehnică este tributară sistemului simbolic sau metaforic de manifestare. Fiind vorba despre un sistem de trimitere de la “ceva” la “altceva” – indiferent dacă se referă la activitatea umană conştientă sau la materia vie – reprezintă o lucrare specifică inteligenţei.
Este important faptul că Divinitatea crează ordinea vie (antientropia), în mod inteligent. În acelaşi timp, crează o ordinea vie, în aşa fel, încât să se reproducă de la sine postcreaţional. O reproducere pentru care instalează, prin creaţiune, sistemul genetic (ADN), care funcţionează sub formă automată. Datorită acestui fapt structura vie se formează şi stăzi pe cale metaforică – prin procesul de reproducere – fără nici o contribuţie actuală din partea inteligenţei divine. Faptul în sine este suficient ca să demonstreze că acest sistem metaforic automat este doar iniţiat de o fiinţă inteligentă. Un aspect care demonstrează că sistemele metaforice pot funţiona şi în mod “nativ”, în cadrul activităţii curente a unei persoane înzestrare cu gândire, dar şi în mod “automat” printr-o programare inteligentă.
Trebuie să reamintim faptul că procesul de combinare structural-vie, de tip metaforic, nu se poate face de la sine. Tot aşa cum limbajul uman nu se poate forma de la sine, deoarece necesită o raportare convenţională dintre cuvânt şi obiect, nici limbajul structural genetic nu se poate naşte de la sine, necesitând acelaşi raport convenţional dintre aminoacizi şi aranjarea lor în cadrul proteinei. Ideea evoluţionistă că această potrivire are loc treptat şi în timp îndelungat, n-are nici o valoare. Raportul simbolic dintre codul catenei cu rol de semnificant şi codul catenei cu rol de semnificat trebuie să fie stabilit în acelaşi timp pentru întreaga celula şi pentru toate sistemele pluricelulare. Echivalarea simbolica, în timp, nu este posibilă deoarece structura trespectiva nu se poate alcătui partial, ci exclusiv ,în acelaşi timp, şi în întregime.
Cea mai mare dovadă că sistemele simbolice, nu pot fi realizabile de la sine, fiind nevoie de o inteligenţă, o constituie texnica automata actuală, reprezentată prin aparatele electronice. Baza de lucru a acestora constă în stocarea şi în transmiterea informaţiilor pe cale simbolică: fie pe cale analogică (iconografică), fie pe cale digitalică (numerică). Calculatoarele electronice sunt cea mai importantă mărturie a faptului că sistemele metaforice implică o gândire, care să pună în acord simbolic planul semnificant cu planul semnificat. Un acord relaţional care nu poate avea loc prin întâmplare, fiindcă în acest caz, ar trebui să avem de-a face cu o infinitate de întâmplări, câte una pentru fiecare potrivire dintre un aminoacid şi locul său stabilit în cadrul fiecărei proteine.
D. PRINCIPIUL SIMULTANEITĂŢII STRUCTURALE (urmare)
Cornelius Greising
