Studiu biblico-ştiinţific (5)
1. NODUL GORDIAN BIOGENETIC
(Originea vieţii)
Evoluţia se bazează pe un număr incalculabil de salturi materiale. Toate acestea sunt declarate pur şi simplu posibile, fără să existe o probă clară în economia gândirii evoluţioniste. Studiul nostru nu se ocupă, în cadrul evoluţiei, de imensitatea articulaţiilor felurite şi mărunte, ci doar de acei paşi mari ai evoluţiei, care sunt doar trei, şi care constau în saltul de la un nivel structural-energetic la un alt nivel structural energetic.
În lumea terestră există trei niveluri structural-energetice distincte:
– Nivelul structural-energetic fizic (nivelul atomo-molecular)
– Nivelul structural-energetic biologic (nivelul celular şi pluricelular)
– Nivelul structural-energetic noologic (nivelul raţional-informaţional)
În această privinţă, este caracteristic faptul, că între cele trei niveluri structural-energetice, de mai sus, sunt diferenţe radicale. Un fapt care infirmă conceptul evoluţionist de trecere succesivă de la un nivel inferior la un nivel superior. Imposibilitatea trecerii peste hotarul dintre un nivel structural-energetic inferior şi un nivelul structural-energetic superior poate fi denumită metaforic: nod gordian. Există, în mod clar, în natura noastră, aşa cum s-a mai văzut, trei noduri gordiene.
1. Nodul gordian biogenetic (originea vieţii): saltul de la materia moartă la materia vie.
2. Nodul speciogenetic (originea speciilor): saltul de la o specie inferioară la o specie superioară.
3. Nodul antropologic (origine omului) saltul de la concret la abstract sau de la animal la om.
În studiul prezent ne ocupăm de primul salt evolutiv, adică de primul nod gordian: nodul gordian biogenetic. Şi anume: luăm în discuţie primul salt evolutiv, saltul de la nivelul structural-energetic sau entropic (atomo-molecular) la nivelul structural-energetic biologic (celular şi pluricelular) sau antientropic. Altfel spus: discutăm originea vieţii.
Viaţa terestră are la bază o structură micronică – celula biologică. O structură materială extrem de complexă. Evoluţia pretinde că această celulă, în calitate de ordine sau antientropie, apare în mod spontan din entropie sau dezordine. De la început trebuie să spunem că celula biologică este o micro-uzină materială, îmbrăcând o structură arhitecturală uimitoare – atât la nivel celular, cât şi pluricelular – nefiind posibil ca această structuralizare să apară în mod spontan, pe baza unei pure întâmplări.
Celula este descoperită de Schleiden şi Schwann (1838).
Apariţia spontană a vieţii, adică a primei celule, constituie o preocupare, din cele mai vechi timpuri, a omenirii. Ideea evoluţionistă care domină gândirea umană, în privinţa apariţiei vieţii este: teoria generaţiei spontanee. Începând cu Democrit (460-370 î.H.) şi Aristotel (384-322 î.H) se consideră ca viaţa apare spontan (din pământ, lemn uscat, rouă, păr, sudoare sau necurăţenii). Prin descoperirea germenilor, de către Louis Pasteur (1822-1895), se desfiinţează teoria generaţiei spontanee.
Ultima teorie aparent ştiinţifică, care este tot de tipul generaţiei spontanee, este teoria A. I. Oparin (1922) şi J. B. S. Haldane (1928). Este vorba despre nişte ipoteze neprobate şi lipsite de o explicaţie ştiinţifică. Apariţia vieţii are loc, conform acestei teorii, în „supa” oceanului primar, având trei etape: etapa anorganică (apariţia hidrocarburilor), etapa organică (aparţia aminoacizilor) şi etapa biologică (apariţia coacervatelor). Toate aceste susţineri sunt declaraţii neprobate de realitea vieţii.
Se ştie ca în fara celulei, nu există viaţă. Şi singura demonstrare ştiinţifică, până astăzi, este doar ideea emisă de R. Wirchow (1858) – omnis cellula e celulla (orice celulă provine din celulă). Această susţinere explică doar aparţia secundară a unei celule, prin reproducere. Nu explică însă apariţia primei celule.
Există mai multe principii clare care se opun oricăror explicaţii de natură spontană a vieţii sau a trecerii de la un nivel energetic la altul. Este vorba despre acele principii care combat posibilitatea depăşirii nodurilor gordiene ale evoluţiei: (A) principul entropiei fizice, (B) principiul concordanţei dintre cauză şi efect, (C) principiul metaforei genetice, (D) principiul simultaneităţii structurale şi (E). principiul reproducerii celulare.
A. PRINCIPIUL ENTROPIEI FIZICE
Cel dintâi principiu pe care-l încalcă teoria filozofică a evoluţiei este cel al etropiei. Termenul grecesc „entropie” înseamnă „evoluţie”. Adică direcţia de desfăşurare a fenomenelor. Legea entropiei este elaborată de Clausius (1865), un fizician german. Se precizează astfel că în natură nu există decât o singură direcţie spontană de evoluţie a mişcării. Şi anume: numai dinspre trecut spre viitor şi dinspre ordine spre dezordine.
Materia terestră moartă se prezintă sub formă de structuri atomo-moleculare. Aceste structuri sunt închise. Adică au energia stocată în mod natural, în ele însele, şi deaceea nu sunt supuse spontan entropiei.
În schimb, toate structurile de deasupra nivelului atomo-molecular. Cu alte cuvinte, toate structurile care folosesc elementele nivelului atomo-molecular, ca pe nişte „carămizi” constructive, sunt supuse entropiei. Prin urmare, este un fapt cunoscut tuturor, că structurile supra atomomo-moleculare, nu se pot structura singure. Este necesară o forţă inteligentă, care să pună în joc energiile naturii şi să le dea o anumită formă.
Chiar daca se invocă întâmplarea ca factor structurant, ne întâlnim cu trei obstacole majore în calea evoluţiei:
– Cel dintâi obstacol constă, în ideea că evoluţia conţine o infinitate de salturi biologice, fapt care înseamnă că la realizarea lor este nevoie de o infinitate organizată de intâmplări (în acest caz „intâmplarea” ar trebui să devină „lege” a ordinii).
– Cel de-al doilea obstacol constă, în ideea că o dată formată structura biologică, aceasta este supusă entropiei şi este dezorganizată de întâmplare chiar în momentul apariţiei ( În acest caz, ce ce întâmplarea „face”, în acelaşi timp, şi „desface”)
– Cel de-al treilea obstacol constă, în ideea că o întâmplare o dată apărută este supusă şi ea însăşi entropiei şi, ca atare, nu va putea acţiona (în acest caz, toate întâmplările presupuse „active” sunt verigi „efemere” într-un lanţ de acelaşi fel).
Ca atare, apariţia structurii vii, în condiţiile entropiei, este nu numai o imposibilitate, ci şi o absurditate. Aşa că, ori se anulează evoluţia, ori se anulează entropia.
Conceptul evoluţionist ignoră tocmai legea entropiei, anulând-o prin legea întâmplării. Se nesocoteşte faptul că entropia este, de fapt, o formă de manifestare a întâmplării, tot aşa cum întâmplarea este o formă de manifestare a entropiei. Întâmplarea arată caracterul nesistematizat al entropiei (adică necoroborea pentru ordine, ci numai pentru dezordine), iar entropia arată caracterul unidirecţionat al întâmplării (neputând acţiona decât exclusiv dinspre ordine spre dezordine)
B. PRINCIPIUL CONCORDANŢEI DINTRE CAUZĂ ŞI EFECT
Cel de-al doilea principiu pe care îl încalcă teoria filozofică a evoluţiei este cel al concordanţei dintre cauză şi efect: orice cauză posedă o natură şi nu poate determina un efect decât de tipul propriei naturi, şi nu de tipul altei naturi.
În lumea terestră există, aşa cum deja s-a precizat anterior, trei niveluri structural-energetice distincte: nivelul structural-energetic fizic (materia obişnuită), nivelul structural-energetic biologic (viaţa) şi nivelul structural-energetic noologic (gândirea).
În raport de aceste niveluri structurale se nasc două tipuri de raporturi cauză-efect: raporturi concordante şi raporturi discordante.
a. Raporturi cauză-efect concordante
Raporturile cauză-efect concordante se referă la faptul că toate procesele cauzale determină în exclusivitate numai efecte de tipul naturii din care aparţin. Şi anume, de tipul nivelului structural-energetic respecive.
– Nivelul structural-energetic fizic, fiind unul singur, posedă raporturi cauză-efect numai de tip fizic. Nici una din cauzele naturale, de la acest nivel structural nu poate genera altfel de efecte decât fizice. Adică numai de nivel atomo-molecular. Ca atare, există numai cauze care generează substanţe anorganice (Carbon, Hidrogen, Oxigen şi Azot) sau substanţe organice (hidrocarburi, aminoacizi, proteine, acizi graşi, glucide, nucleotide, proteinoizi etc). În cazul nivelului atomo-molecular, entropia acţionează neacceptând nici o ordine a elementelor respective deasupra acestui nivel cauzal.
– Nivelul structural-energetic biologic este format din „cărămizile” nivelului structural-energetic fizic, aşezate prin forţe din afara nivelului fizic. Şi anume, prin forţa cauzală a codului ADN de factură inteligentă, din exterior. Ca atare, acest nivel structural-energetic va conţine două tipuri de raporturi cauză-efect: de tip fizic, şi de tip biologic. Cu toate acestea, raportul cauză-efect de natură fizică determină efecte de natură fizică, iar raportul cauză-efect de natură biologică determină efecte de natură biologică. Chiar dacă acestea conlucrează, fiecare se limitează la sfera sa de acţiune.
– Nivelul structural-energetic noologic este format pe baza „cărămizilor” nivelului fizic şi biologic. Şi anume, prin folosirea ADN-ului pentru alcăturiea structurilor abstracte ale limbajului. Şi anume, prin forţa cauzală a limbajului unei forţe inteligente din exterior. Ca atare, acest nivel structural-energetic conţie, în mod clar, trei tipuri de raporturi cauză-efect: de tip fizic, de tip biologic şi de tip noologic. Cu toate acestea, fiecare tip de raport cauză-efect se va desfăşura excluziv prin efecte de natura respectivă. Chiar dacă acestea conlucrează, fiecare se limitează la sfera sa de acţiune.
b. Raporturi cauză-efect neconcordante
Raporturile cauză-efect neconcordante nu există. Nici o cauză de o natură nu poate determina efecte de o altă natură. Cu toate acestea, evoluţia acceptă, prin natura ei, posibilitatea existenţei raporturile cauză-efect neconcordante.
În lumea terestră, existând trei niveluri structural-energetice, se înţelege că, în lumina evoluţiei, în lumea umană ar putea exista două treceri de la o natură la alta: trecerea de la nivelul structural-energetic fizic la nivelul structural-energetic biologic şi trecerea de la nivelul structural-energetic biologic la nivelul structural-energetic noologic.
– Saltul de la nivelul structural-energetic fizic la nivelul structural energetic biologic nu este posibil, fiindcă nici o cauză fizică, nu poate determina un efect biolgic. Este vorba despre un raport discordant. Este necesară o cauză exterioară (codificarea ADN) care nu aparţine nivelului fizic, ci biologic. Şi cum nivelul biologic nu există spontan, numai o inteligenţă poate acţiona în acest sens
– Saltul de la nivelul structural-energetic biologic la nivelul structural-energetic noologic nu este posibil, fiindcă nici o cauză biologică, nu poate determina un efect noologic (gândire). În acest caz, cauzalitatea este, din punct de vdedere spontan, discodantă. Numai o inteligenţă exterioară poate acţiona în acest sens.
Datorită raportului concordant dintre cauză şi efect, evoluţia nu poate avea loc, în mod spontan, ci numai printr-o cauză exterioară. Numai o natură inteligentă exterioară poate coordona cauzalitatea, în aşa fel, încât să unească toate cauzele concordante necesare pentru a produce saltul ccreaţional de la un nivel structural energetic la alt nivel structural-energetic.
C. PRINCIPIUL METAFOREI GENETICE
(va urma)
Cornelius Greising
