20
Views

CREAŢIUNE, EVOLUŢIE sau CREAŢIUNE-EVOLUŢIE ?

(Studiu biblico-ştiinţific)

(16)

2. NODUL GORDIAN SPECIOGENETIC

(Originea speciilor)


E. FENOMENUL REPETĂRII DE CĂTRE ONTOGENEZĂ A FILOGENEZEI


În natura bilologică există foarte multe aspecte generale care pot fi interpretate, atât prin filozofia creaţionistă, cât şi prin filozofia evoluţionistă. O asemenea dublă interpretare se datorează faptului că viaţa terestră este creată, în aşa fel, încât să poată „exista” prin ea însăşi. O viaţă „existentă” prin ea însăşi, nu înseamnă viaţă „creată” prin ea însăşi. Înseamnă doar viaţă care se „autoîntreţine” prin hrană, şi care se „autoreproduce” prin mecanisme proprii. Cu precizarea că este vorba despre o viaţă terestră „existentă”, prin ea însăşi, în condiţiile entropiei, mai exact, în condiţiile morţii.

Pretenţiile creaţioniştilor de a explica totul prin intervenţie divină, cât şi pretenţiile evoluţioniştilor de-a explica totul prin intervenţia naturii, sunt absurde. Creaţionismul  trebuie să nu mai confunde realitatea creată de Dumnezeu (viaţa creată perfect), cu realitatea creată de natură (viaţa reprodusă imperfect datorită entropiei), iar evoluţionismul trebuie să nu mai confunde microevoluţia (varietatea ca diversitate în cadrul speciilor), cu macroevoluţia (varietatea ca diversitate în cadrul evoluţiei speciilor).

A accepta „creaţiunea” ca origine divină a vieţii, şi „evoluţia” ca schimbare naturală a vieţii, nu înseamnă a crea conceptul „creaţiune-evoluţie”.  Adică a accepta creaţiunea pentru formele biologice inferioare, iar evoluţia pentru dezvoltarea naturală a acestora până la formele biologice superioare. Creaţiunea trebuie înţeleasă ca organizare vie totală, în timp ce evoluţia trebuie înţeleasă doar ca un sistem de adaptare a vieţii create în condiţiile entropiei.

Mai trebuie să înţelegem faptul că primele exemplare individuale din toate speciile sunt aduse la existenţă prin creaţiune (filogeneza): formare divină primară. Ulterior toate exemplarele individuale sunt aduse la existenţă prin reproducere (ontogeneza): formare naturală secundară.

Într-adevăr natura actuală este formată numai din indivizi care intră în existenţă, în mod natural. Nici o vietate nu mai apare astăzi prin creaţiune. Fiecare exemplar monocelular sau plurileclular provine dintr-o diviziune, pe cont propriu. Orice pluricelular, porneşte de la o singură celulă şi urmează o evoluţie embrionară până la stadiul de adult. Întreaga natură actuală este formată prin ea însăşi, pe  calea reproducerii biologice. Tot ceea ce exită sub formă biologică se formează prin sine însuşi şi se întreţine prin sine însuşi, până ce în final încetează de a mai exista. Aceasta înseamnă „existenţa” naturii prin ea însăşi. O existenţă în condiţii entropice.

Filogeneza

Prin noţiunea de „filogeneză” se înţelege întreaga scară biologică de la unicelulare şi până la om. Adică prezentarea tuturor vieţuitoarelor într-o succesiune de la simplu la complex. Scara speciilor. O specie este un grup de vieţuitoare care au aceleaşi carctere morfologice, fiziologice şi reproductive.

Scara speciilor reprezintă o succesiune de aparate vii din ce în ce mai perfecţionate. În mod practic, filogeneza sau diversitatea biologică este întregul conglomerat de plante şi de animale care are la bază celula biologică. Fiecare specie din  vasta constelaţie de specii biologice – de la monocelulare (eucariotele) şi până la pluricelularul din vârful arborelui biologic creaţional terestru (omul) –  reprezintă o verigă din marele lanţ  de forme, din ce în ce mai dezvoltate, de exercitare energetică şi de reproducere. Unii consideră filogeneza creată, iar alţii consideră filogeneza evoluată.

Ontogeneza

Prin noţiunea de „ontogeneză” se înţelege întregul proce biologic de creştere a unui organism biologic de la prima celulă embrionară la starea de adult. Este un fapt cunoscut că fiecare individ al speciilor biologice terestre, care se înmulţesc, de exemplu, în mod sexuat, îşi începe evoluţia de la stadiul de celulă. O celulă specială provenită din contopirea dintre ovul şi spermatozoid, denumită ou sau zigot. Mai departe, acesta se dezvoltă, în mediul să propriu. O dezvoltare embriologică care costă într-o creştere şi diferenţiere celulară pe etape.

Etapa de morulă constă într-o grupare celulară, produsă prin diviziune. Un mic conglomerat anatomic cu aspect de mură.

Etapa de blastulă constă în multiplicarea stadiului de morulă. Acest mic ghem de celule capătă o cavitate interioară.

Etapa de gastrulă reprezintă apariţia unei înfundări în masa celulară, a blastulei,  născându-se primle trei foiţe sau schiţe celulare (ectodermul, endodermul şi mezodermul).  Din aceste trei schiţe embrionare se produc pe rând, prin fenomenul de proliferare celulară – pe baza ADN-ului celular –  toate aparatele şi sistemele organismului cuprinse în informaţia genetică respectivă.

Legea biogenetică Müller-Haeckel

Legea biogenetică Müller-Haeckel (ontogeneza repetă unele forme ale filogenezei) se referă la  diferitele aspecte pe care le îmbracă produsul embrionar în întreaga lui desfăşurare embriologică. Şi nume, faptul că unele din înfăţişările embrionului unei specii superioare  repetă structurile unor specii inferioare. Cu alte cuvinte, este vorba despre  o teorie care pretinde că ontogeneza este o repetare sau o recapitulare rapidă a filogenezei. Altfel spus, această lege afirmă că dezvoltarea individului de specie superioară, trece prin unele stadii, în care planul de organizare al corpului este similar morfologic şi funcţional cu cel al unor specii inferioare.

Întregul concept  apartine lui F. Müller. Pe baza unor studii privitoare la dezvoltarea crustaceilor, acesta observă, în anul 1864, că stadiile adulte ale speciilor inferioare sunt foarte asemănătoare cu embrionii speciilor superioare. În consecinţă, se concluzionează că multe din caracterele strămoşilor unei specii, apar, pentru scurt timp, în diferite stadii ale dezvoltării indivizilor din speciile superioare. Şi astfel, îşi comunică ideile sale, în lucrarea sa Morfologia generală a organismelor (1866).

Observaţia sa este interceptată de E. Haeckel. Acesta îşi dă seama că trebuie să fie vorba despre un  fenomn mai amplu. Şi anume, precizează că faptul respectiv nu este întâmplător. E. Haeckel consideră că fenomenele descrise de F. Müller trebuie să  îmbrace un caracter  mai precis. Fiind vorba depre un aspect nou şi necunoscut, chiar şi el greşeşte în interpretarea sa.  Exagerează, în privinţa exemplelor, pornind de la premiza falsă că toate caracterele inferioare, din evoluţia filogenetică, apar la orice specie descendentă din această linie.

Este de la sine înţeles, că împotrivitorii evoluţionismului, nu sunt de acord. Aceştia observă erorile respective, aducând o critică înverşunat acestei teorii. O critică importantă care se întinde până în zilele noastre, având ecouri destul de importante şi în prezent. F. Müller şi E. Haeckel revin şi se temperează, ajungând la o formulare foarte apropiată de realitate, în privinţa acestei  legi fundamentale a biogenezei. Şi anume, precizează că ontogeneză nu repetă în toate aspectele ei filogeneza, ci doar în anumite aspecte.

Printre exemplele clasice care vin în sprijinul legii biogenetice fundamentale se numără: existenţa arcurilor branhiale de la peşti, la embrionii mamiferelor,  metameria embrionilor tuturor vertebratelor etc.

Este foarte interesant faptul că repetarea embriologică respectivă,  nu trece prin toate formele inferioare, ci doar prin unele. Şi anume, de cele mai multe ori, numai prin formele cele mai viabile din punct de vedere al adaptabilităţii. Aşadar, reflectarea filogenezei în cadrul ontogenezei nu este în totalitate. Există un amestec greu de diferenţiat între caracterele ancestrale (filogenetice) ale speciei respective, şi caracterelor proprii (ontogeneza).

Problema legii fundamentale a repetării de către ontogeneză a filogenezei este mult mai amplă. Se consideră, de exemplu, în mod real,  faptul că inima embrionul uman îmbracă formele unor specii inferioare. De exemplu: există o perioadă embrionară, în care inima omului este monocamerală ca la viermi, apoi bicamerală ca la peşti, după aceea, tricamerală ca la batracieni. Şi, în sfârşit, tetracamerală ca la vrtebrate.

Concluzii

Anatomia comparată pune în evidenţă toate aspectele, de mai sus, pe care nu le poate nega nimeni. Apărătorii religioşi ai creaţionismului – în lipsa unor cunoştinţe corecte în domeniul biologiei – se opun cu înverşunare  principiului Müller-Haeckel.  În realitate, această lege biologică fundamentală Müller-Haeckel, există.  În această privinţă, trebuie spus că acest principiu biologic fundamental poate veni deopotrivă, atât în favoarea evoluţionismului, cât şi în favoarea creaţionismului.  Depinde de felul în care legea în cauză este înţeleasă şi interpretată.

– Evoluţionismul consideră că reflectarea unor forme ale filogenezei în ontogeneză, reprezintă o mărturie a faptului că speciile provin una din alta. Şi, în consecinţă, reproducerea individivizilor în ontogeneză ar urma drumul din filogeneză. Explicaţia nu este însă cea mai corectă, întrucât individul se ridică din propria-i specie, în mod natural, dar în condiţiile asistenţei naturale de către propriul său părinte.

– Creaţionismul consideră că reflectarea unor forme ale filogenezei în ontogeneză, reprezintă o mărturie a faptului că idivizii speciilor superioare îmbracă, în evoluţia embrionară, anumite stadii specifice formelor inferioare de existenţă.  Fiecare specie, de la cele inferioare, la cele superioare, este o formă necesară şi viabilă de existenţă. O specie superioară este normal să îmbrace, în evoluţia embrionară, anumite forme de viaţă deja existente în natura terestră.

Nu trebuie să adoptăm poziţia fundamentaliştilor religioşi şi să negăm realitatea naturii. Este necesar să explicăm fenomenele biologice nu să le negăm. Numai în felul acesta este posibilă înţegerea faptului că lumea aceasta arată, în mod concomitent, ca o lume creată (prin primele exemplare) şi, totodată, ca o lume evoluată (prin reproducerea primelor exemplarelor). Nici numai creată, nici numai evoluată. Ci creată, ca şi când ar fi evolută, şi evoluată, ca şi când ar fi creată. Adică o lume şi creată, şi existentă prin ea însăşi.

Cornelius Greising

Creațiune, evoluție sau creațiune-evoluție? (16), de Cornelius Greising

Despre autor
-