16
Views

CREAŢIUNE, EVOLUŢIE sau CREAŢIUNE-EVOLUŢIE ?

(Studiu biblico-ştiinţific)

(15)

2. NODUL GORDIAN SPECIOGENETIC

(Originea speciilor)

D. FENOMENUL MUTAŢIILOR GENETICE

1. Definiţia mutaţiei şi tipuri de mutaţii
ADN-ul asigură, atât stabilitatea, cât şi variabilitatea organismelor celulare. Noţiunea de stabilitate reprezintă fixitatea tiparului structural absolut necesar existenţei celulare. Noţiunea de variabilitate se refereră la elasticitatea tiparului structural absolut necesar adaptării celulare.

Noţiunea de mutaţie vizează modificările importante şi întâmplătoare, de diferite cauze, uneori de ordin favorabil, dar de cele mai multe ori, de ordin nefavorabil.  Termenul de mutaţie  este elaborat în anul 1901 de către Hugo de Vries care este autorul binecunoscutei teorii a evoluţiei mutaţioniste. Mutaţia poate fi definită ca o modificare a materialului genetic. O expresie a entropiei (dezordinii) naturii terestre care acţionează destructiv asupra ordinii vii. Fără entropie n-ar exista mutaţii.

Toate analizele biologice precizează că orice organism celular are două aspecte distincte: genotipul (totalitatea caracterelor genetice ale ADN-ului) şi fenotipul (expresia somatică a caracterelor genetice în structura celulară).

În această privinţă, este cunoscut faptul că numai mutaţiile genotipului sunt transmise ereditar. Mutaţiile fenotipului nu sunt transmise ereditar. Această diferenţă de comportare nu este cunoscută de către clasicii evoluţionismului (Lamarck şi Darwin). Aceşti promotori ai evoluţionismului consideră că orice modificare produsă în timpul vieţii unui organsim (genotipică sau fenotipică) se transmite ereditar (teoria falsă a transmiterii ereditare a caracterelor dobândite genotipic sau fenotipic).

Oricât de importantă este prin urmări, mutaţia nu este prea frecventă. Rata mutaţionistă este, de exemplu, la bacterii de 1:10.000.000, iar la organismele pluricelulare de 1:1.000.000.

Orice mutaţie afectează, aşadar, structura ADN, determinând modificări în structura codului genetic. În funcţie de modul cum se produc modificările respective există mai multe forme mutaţionise: mutaţii genetice nucleare şi mutaţii genetice extrancleare.

Mutaţii genetice nucleare.

Aceste forme paticulare  de mutaţii au loc la nivelul nucleului celular, şi sunt de mai multe feluri: genice, cromozomice şi genomice.

Mutaţiile genice se produc la nivelul genei. Este vorba despre substituirea unei  baze azotate cu o altă bază azotată. De pildă, o bază purinică este înlocuită printr-o altă bază purinică. Este posibil ca o bază purinică să fie înlocuită cu o bază pirimidinică sau invers.  Înlocuirea respectivă poate avea diferite urmări, în procesul de sinteză al proteinelor. În afară de înlocuirea bazelor azotate în structura nucleotidelor este posibilă pierderea (deleţia)  sau  adăugarea (adiţia) unei perechi de baze azotate, schimbând complet secvenţa aminoacizilor, deci structura proteinei. Mutaţiile genice reprezintă cea mai importantă sursă de noi caracactere. Efectul lor genetic constă, de fapt, în adăugarea de noi alele (noi expresii) ale unui locus şi, deci, îmbogăţirea patrimoniului ereditar al indivizilor şi populaţiilor.

Mutaţiile cromozomice reprezintă restructurări ale cromozomilor. În acest caz grupuri întregi, mai mari sau mai mici de gene, sunt mutate de pe un cromozom pe altul. Se pot produce deleţii sau pierderea de către gene a unui locus sau a mai multora de pe un cromozom. De cele mai multe ori rezultatul unui asemenea fenomen  este letal. Uneori însă funcţiile respective pot fi compensate de alte gene sau pot să nu aibă efecte letale. Se poate produce uneori inversiunea unui segment de cromozom. Deseori au loc translocaţii. Adică schimbări de segmente între doi cromozomi neomologi. Toate aceste modifică pot determina uneori perturbări informaţionale importante. La om, de exemplu, unele cazuri de mongolism se datoresc fenomenului translocaţiei.

Mutaţiile genomice constau în modificarea numărului de cromosomi sau a garniturii genomice. Majoritatea plantelor şi animalelor sunt diploide, adică au două  garnituri de cromozomi în fiecare celulă. La om există, aşadar, 46 de cromozomi, adică două  garnituri de câte 23 de cromozomi (2n-23).  În unele cazuri, de exemplu, la anumite insecte care se înmulţesc în mod partenogenetic (prin ovule nefecundate de spermatozoizi), se află numai o garnitură simplă de cromozomi (haploidia) sau monoploidia. Modificările genomice cele mai frecvente sunt poliploidia. Adică mai multe garnituri de cromozomi. Poliploidia are un rol important numai în evoluţia plantelor. Vigoarea şi rezistenţa poliploizilor explică răspândirea lor în regiuni cu condiţii severe de climă. În regnul animal, poliploidia, deşi există, este mult mai puţin răspândită şi nu are un rol esenţial în evoluţia animalelor.

Mutaţii genetice extranucleare

Este cunoscut faptul că prezenţa ADN-lui şi a ARN-lui se află şi în afara cromozomilor. În lumea vegetală există formaţiuni celulare, denumite plastide în care se află material genetic.  În afară de acestea în celulele animale există mitocondriile şi kinetosomii care conţin atât ARN cât şi ADN. Aceste, aşa numite organite celulare, au capacitatea de autoreproducere prin diviziune. Ca atare, şi aceste formaţiuni sunt capabile să-şi modifice, prin mutaţii, acizii nucleici proprii. Cercetările făcute pe mai multe specii au arătat că într-adevăr se pot produce asemenea modificări care devin ereditare.

2. Importanţa mutaţiilor
Mutaţiile afectează individul de cele mai multe ori în mod negativ. Există şi cazuri în care efectele mutaţiilor sunt indiferente, iar, în cazuri rare, au şi efecte avantajoase, dar numai în cazuri excepţionale. La om mutaţiile generează adesea boli şi tulburari funcţionale (de exemplu boli metabolice, cancer etc).

Deşi se ştie că genele sunt de obicei constante, totuşi apar, din când în când, la diferite organisme, variaţii bruşte, mai mult sau mai puţin evidente. Unele favorabile animalelor respective. Din exemplele cele mai vechi sunt descrise: oile pitice de Ancona, unele mutaţii în ceea ce privesc culorile penajului apărute la canari şi la păsări domestice, precum şi unele schimbări observate la peştii aurii.

Multe mutaţii genetice sunt monstruozităţi, fiind semnalate de diferiţi autori, şi la oameni: polidactilia (prezenţa de degete suplimentare), sindactilia (contopirea degetelor), lipsa falangelor, frecvenţa şi lungimea părului de pe corp, piticism, nas şi barbie spintecată etc. Dar şi la animalele sălbatice au fost observate mutaţii, ca de exemplu rândunici albe, cerbi cu un singur corn etc.

Multe dintre mutaţiile produse la plante şi la animale au reprezentat progrese reale, în anumite condiţii de mediu sau pentru anumite cerinţe. Au apărut mutante din care s-au dezvoltat soiuri şi rase valoroase. Multe soiuri la plantele agricole şi la pomi işi datorează apariţia pe  calea mutaţiilor. Cităm de exemplu strugurii fără sâmbure, piersicile de mari dimensiuni, căpşuni aromate, animalele producatoare de blănuri deosebit de variate şi atrăgătoare.

Ţinând seama de acest fapt este necesară producerea unui număr cât mai mare de mutaţii, fapt care permite selecţia mutaţiilor favorabile. S-au obţinut efecte pozitive, prin folosirea metodelor combinate de tratament cu agenţi mutageni şi selecţie, la plante. Se selectează astfel, de exemplu, soiuri rezistente la boli şi dăunatori.

3. Concluzii

Importanta problemă  a acestui subiect constă în stabilirea, dacă mutaţia are sau nu un rol în sprijinul teoriei evoluţioniste. Trebuie spus, în această privinţă, că mutaţia există, datorită entropiei, indiferent dacă ne referim la teoria creaţionistă sau la teoria evoluţionistă.

– Teoria creaţionistă explică apariţia vieţii în totalitate, prin actul creator, nu prin fenomul de mutaţie. Cu toate acestea, datorită faptului că întreaga creaţiune se află, actualmente, în entropie, există în mod inerent şi procese de mutaţie.  Adică modificări favorabile sau nefavorabile ale ADN-ului celular. Pe această cale, se precizează că mutaţionismul poate da naştere exclusiv la o variabilitate numai în cadrul speciei (la om: grupele sanghine, culoarea diferită a pielii, forme fizionomice particulare; iar la animale: varietăţi de cai, de câini, de oi etc).

În acelaşi timp, se demonstrează, că mutaţia declanşază cel mai des manifestări dăunătoare naturii. Nefiind vorba despre apriţia unor noi specii, ci, dimpotrivă, despre dispariţia acestora. Ca atare, procesul mutaţionist natural are ca efect transformarea regresivă a NATURII terestre.

Se precizează, în mod realist, faptul că numai procesul cunoaşterii, prin efectul său de creştere continuă, are ca efect pozitiv doar transformarea progresivă a CULTURII umane. Şi, totodată, pe această cale şi transformarea progresivă a NATURII terestre, prin noile varietăţi de plante şi animale, selectate prin inteligenţa umană. Cu precizarea că intervenţia culturii umane progresive are şi efecte negative asupra naturii terestre prin procesul de poluare concomitentă.

– Teoria evoluţionistă explică apariţia vieţii prin întâmplare, prin fenomenul de mutaţie. Dacă se porneşte de la faptul că mutaţiile sunt întâmplătoare, este clar faptul că,  pentru o scară de sisteme vii din ce în ce mai perfercţionate, nu este posibil ca întreaga dezvoltare vie să aibă la bază fenomenul aleatoriu al mutaţionismului. Din experienţele, în domeniu, se ştie, aşa cum s-a prezentat mai sus, că mutaţiile produc modificări doar la nivelul speciilor. Singurul domeniu unde se poate vorbi despre trecerea de la o specie, la alta, este nivelul fiinţelor monocelulare, deoarece acestea se înmulţesc prin diviziune. La pluricelulare, mai ales la organismele care se înmulţesc sexuat, formarea unei noi specii este practic inexistentă, deoarece noul individ nu întâlneşte sexul modificat cu care să se împerecheze.

Dacă mutaţia reprezintă motorul evoluţiei, aşa cum susţin evoluţionişti,  atunci ar trebui să existe speciile mutante intermediare. Inexistenţa acestora infirmă posibilitatea participării mutaţiei la procesul evolutiv.

Teoria evoluţionistă susţine, în mod nerealist, faptul că procesul mutaţionist  ar duce la apariţia de noi specii. În realitate, procesul mutaţionist determină numai dispariţia speciilor, şi nicidecum apariţia naturală de noi specii (decât la nivel monocelular).  Realitatea precizează, aşa cum s-a mai spus, ca mutaţionismul declanşează transformarea regresivă, şi nu progresivă a NATURII terestre. Totodată, şi evoluţionismul recunoaşte că numai pe calea inteligenţei umane este posibilă fructificare mutaţiei naturale, pentru dezvoltarea variabilităţii domestice, în cadul speciilor sălbatice.

Acesta este motivul pentru care, într-o  lume entropică, nu se poate vorbi decât despre principiul transformării progresive a CULTURII umane şi nicidecum despre principiul transformării progresive a NATURII terestre. Cu alte cuvinte, numai  cunoaşterea umană, deoarece este conştientă,  poate fi progresivă. Tot pe baza acţiunii umane conştiente, se poate vorbi chiar şi despre o dezvoltare progresistă a naturii terestre, aşa cum am văzut, dar numai sub forma îmbunătăţirii speciilor domestice şi sub forma conservării diferitelor specii sălbatice, care, entropic, sunt condamnate la pieire.

Cornelius Greising

Creațiune, evoluție sau creațiune-evoluție? (15), de Cornelius Greising

Despre autor
-