„ Speranţa nu este convingerea că lucrurlie vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens indiferent de ce întorsătură iau lucrurile.”
Vaclaw Havel
O cunosc de peste 5 ani. La început, era atât de reţinută încât greu puteai auzi un cuvânt de la ea. Copleşită de turnura situaţiei, de vină, de remuşcări, somnul nu îi mai era somn, deşi trăia, viaţa ei parcă se terminase deja, nu mai avea nici o urmă de speranţă pentru viitor. Abandonată de colegi, de prieteni, de cei dragi şi apropiaţi, cu trauma copilăriei petrecută fără mamă ( aceasta decedase când avea doar câteva săptămâni) şi fără tată ( acesta abandonând-o şi lăsând-o în grija bunicilor…), îşi dă seama de mic copil că dacă vrea să realizeze ceva, va trebui să-şi ia viaţa în propriile-i mâini. În ciuda faptului că bunicii au adoptat-o şi au investit toată dragostea lor, privată de multe bucurii ale copilăriei, începe să-şi clădească viitorul punând accent pe ceea ce putea face ea. Să înveţe cât mai bine. Premiantă în fiecare an cu mediile cele mai mari atât la generală cât şi la liceu, părea că are toate drumurile deschise pentru că iat-o deja, studentă. A făcut bine? A făcut rău? Nu sunt competent să dau un verdict. Ştiu însă un lucru pe care si ea îl ştie acum, că atunci când îţi iei viaţa în mâinile tale, poţi avea şi sigur vei avea surprize neplăcute. Pentru că de unul singur, despărţiţi de El, nu putem face nimic bun. Iar ea, de unde să ştie ce înseamnă o relaţie cu Dumnezeu? Sigur, în copilărie a mers de multe ori la biserică, a aprins chiar şi lumânări şi a participat la multe servicii liturgice, dar, oare este suficent atât? Atunci credea că da. Acum, a realizat cât de efemere sunt ritualurile fără relaţia cu Cel căruia I te închini. Acum, deşi târziu, ( dar niciodată nu este prea târziu ) realizează că în ciuda faptului că viaţa ei este ca nisipul din clepsidră care… e drept se mişcă dar… limitat de spaţiu, este Cineva care, clipă de clipă are privirile îndreptate asupra ei, care Îi ia clepsidra vieţii în mâinile Lui şi cu gingăşie, dragoste şi răbdare chiar acolo, după ziduri groase, gratii şi sârmă ghimpată, nu o părăseşte ci îi poartă de grijă. De ce? Pentru că aşa este Tatăl meu şi al tău, şi al ei, Tatăl nostru. Indiferent cât de departe am fi ajuns după ce I-am întors spatele plecând de acasă cu… averea Lui, indiferent cât de… jos am fi căzut sau cât de murdari or fi fost porcii noştri, în fiecare clipă Tatăl privea cu dor după mine, după tine şi după ea. Pentru că aşa e Tata. Şi cine sunt eu să nu-I urmez exemplul?
Anul trecut prin luna Iunie cred, cineva din conducerea Penitenciarului îmi spune că este o persoană privată de libertate care ar vrea să îmi spună ceva… Când am văzut-o, era alta. Plină de speranţă în Cel a cărui dragoste începea să o descopere, în cuvintele ei parcă a vrut să spună: „Nu mai sunt vrednică de mila voastră, de susţinerea voastră, de ajutorul vostru…” Îşi dorea cu ardoare două lucruri. Primul, să capete convingerea iertării faptelor ei. Încă coşmarurile o chinuiau noaptea. Şi apoi, mi-a spus: „ Peste câţiva ani, dacă Dumnezeu ajută şi rezist, voi fi liberă. Voi avea undeva peste 40 de ani. Cine se va uita la mine? Cine îmi va intinde o mână de ajutor? Aş vrea să-mi continui studiile pentru ca, măcar aşa să am alături de Dumnezeu un simţământ al siguranţei. Am scris la toate fundaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, la ziare şi biserici cerând susţinere pentru continuarea facultăţii. Pentru că nu am primit nici un răspuns, apelez şi la dumneavoastră. Vă rog din toată inima ajutaţi-mă. Dacă nu voi putea să învăţ, dacă vă voi înşela aşteptările, nu mă voi supăra dacă vă veţi retrage sprijinul pentru mine. Numai, daţi-mi o şansă!”
Ca unul care aveam copii studenţi, ştiind ce înseamnă cheltuieli pentru facultate nu am putut să îi spun decât că vreau să o ajut, că omeneşte nu văd nici o cale de ajutor dar, ştiu pe Cineva care are mii de posibilităţi atunci când eu nu văd nici una. Am îndemnat-o să ne rugăm şi să credem că Tata va interveni.
Laud pe Dumnezeu pentru că pentru anul universitar trecut cineva … de peste mări şi ţări, o soră scumpă şi sensibilă, în ciuda greutăţilor cu care se confrună a pus deoparte banii necesari pentru taxele universitare. Rezultatul? Îl vedeţi şi dumneavoastră în imaginea cu notele ei. Am fost sunaţi de la forurile cele mai înalte ale Penitenciarelor şi Universităţii primind mulţumiri pentru curajul de a investi în educaţia acestei tinere. Nu pot să uit cuvintele unei Doamne Director care a participat în comisia de examinare. Comisie care, vine special la Penitenciar pentru această tânără. „Am termiat două facultăţi şi am susţinut multe examene. La nici unul nu am avut emoţii aşa de mari ca la examenul ei. Când am văzut cum comisia i-a luat toate cărţile şi caietele şi fata a rămas doar cu pix-ul în mână, mi-am spus: ce oameni haini… Nu ţin şi ei cont de situaţia fetei, de locul unde se găseşte, nu fac şi ei acolo… puţin rabat … şi mi-am spus în gândul meu că fata asta nu are cum să treacă examenele. Dar, mă bucur că m-am înşelat. Copiii noştri acasă, având tot ce le trebuie din punct de vedere material nu au note aşa de frumoase cum are fata asta care învaţă doar noaptea ( pentru că ziua, într-o cameră cu mai multe femei, când una vrea un film, alta manele, câteva fumează iar alta vrea să citească ceva… una ţipă de durere alta de bucurie… greu să înveţi).”
Dragii mei, curând începe un nou an şcolar şi universitar. Fata asta vrea să continue facultatea. Nu va putea decât ajutată de voi. Ea face tot ce poate acolo, după gratii. Sacrifică nopţi pentru a învăţa şi a recompensa cumva încrederea sponsorilor, a voastră. Dar, oricât de mult ar vrea, mai mult nu poate să facă. Dacă nu vom reuşi să-i plătim taxele universitare, nu va putea continua. Ea, ( deocamdată nu am permisiunea să îi dau numele, dar cine vrea relaţii şi informaţii mai multe, personal pot să dau), trăieşte cu speranţă şi crede că „ceea ce face are sens indiferent de ce întorsătură iau lucrurile” şi că cineva îi va oferi şansa pentru a-şi continua studiile şi anul acesta.
Şi, dacă Dumnezeu îi oferă o a doua şansă, poate că vrea ca prin tine să facă posibil acest lucru. Ştiu că e greu şi pentru tine ca şi pentru mine. Dar mai ştiu că dacă vrem să facem un bine, Tata poate deschide zăgazurile cerului. Şi ce binecuvântări are El acolo pregătite pentru tine, pentru noi. Ce zici?
Mihai Enea, Director SUP Moldova, yo8cyn@Yahoo.com, 0742 200350
