25
Views

SEMNELE  SFÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. 

       ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului

                                                       este aproape, este chiar la uși“

                                          

Semnele săptămânii 16 Februarie 2012

Grecia tendonul lui Achile al Europei. Vă mai aduceți aminte de legenda despre Achile eroul grec din timpul războiului troian, care era înzestrat cu puteri neobișnuite, fiind invincibil cu excepția faptului că tendonul de la picior de unde fusese ținut când a fost scufundat în apele Styrului, era vulnerabil. Așa se face că adversarii lui l-au rănit și omorât lovindu-l în acel loc. Este desigur o legendă și nimeni nu o ia altfel, numai că printr-o ironie a istoriei, Grecia a devenit tendonul lui Ahile al Europei. Ca să punem lucrurile în perspectiva istorică, Grecia nu ar fi trebuit să fie parte din sistemul euro, de la început. Economia ei este slabă, deficitul public enorm, dar tot așa și corupția, deci Grecia a produs un raport de experți “puțin ajustat” care a arătat că este aptă să intre în sistem. Numai că  odată cu apariția crizei economice internaționale, slăbiciunile au ieșit la iveală. Spre deosebire de alte țări cu situații dificile, cum ar fi Italia, Spania, Portugalia sau chiar Franța, care au luat măsuri energice să limiteze situația, Grecia nu reușește să se redreseze. Pe de o parte politicienii promit Europei măsuri pe care nu le aplică total, iar cele pe care încearcă să le aplice sunt refuzate de către populație. Greve masive, manifestații urmate de importante distrugeri, schimbarea guvernului, paralizia turismului și exodul intelectualilor, sunt câteva din urmările acestor proteste. Zilele trecute Grecia a făcut față unui alt termen de scadență pentru datoriile ei, dar creditorii au refuzat să plătească fără garanții solide. În același timp ce parlamentul vota măsurile de austeritate, o mulțime de manifestanți extrem de violenți se lupta cu poliția, care în mod inexplicabil era puțin numeroasă și incapabilă să-i stăpânească. Așa se face că un număr important de clădiri, au fost incendiate, și importante pagube materiale au fost constatate. Vinerea trecută 4 miniștrii au demisionat din guvern. Ca urmare a acestor evenimente guvernul Grec a hotărât că vor avea loc alegeri anticipate. Datorită acestor situații tulburi și a incertitudinii, autoritățile financiare nu mai au încredere în promisiunile Greciei, așa că Jean-Claude Juncker, șeful autorității finaciare din zona euro a declarat că Grecia nu va primi nimic până ce aceste măsuri nu vor fi aplicate. Pe de altă parte șefii sindicatului poliției au publicat o scrisoare în care cer emiterea unui mandat de urmărire împotriva oficialilor autorității finaciare Europene și a lui Poul Thomsen, reprezentantul pentru Grecia al Fondului Monetar Internațional. Desigur această propunere este simbolică, poliția nu are acest drept, și nimeni nu poate aresta reprezentanții oficiali ai acestor organizații, dar aceasta dovedește încă odată starea de spirit și faptul că nu prea sunt șanse reale ca autoritățile grecești să fie capabile să rezolve această criză care trage la fund întregul sistem financiar European care este baza Comunității Europene.

14 februarie ziua îndrăgostiților. Tradiții și tradiții. De o bună bucată de vreme, 14 februarie este consacrată ca sărbătoare a îndrăgostiților, zi în care comerțul cu tot ce poate fi romantic, este la mare cinste. Dar iată că și aici obiceiurile diferă. Dacă în lumea occidentală obiceiurile se aseamănă: flori, cadouri, cereri în căsătorie etc., în alte părți ale lumii lucrurile sunt diferite. În Uzbekistan, orice celebrare este interzisă deoarece guvernul consideră că această sărbătoare este occidentală și nu are nimic deaface cu moravurile locale. Așa că pe 14 februarie uzbecii au fost invitați să comemoreze aniversarea lui Babur, un poet care a trăit în secolul al 15-lea. La fel și în Iran, guvernul se opune oricăror comemorări și sărbătoriri în această zi, poliția fiind extrem de activă chiar și în ce privește sărbătoririle care au loc în casele localnicilor. La celălalt antipod, în Peru, anul acesta pentru prima dată 14 februarie este sărbătoare națională. Aceasta face parte din politica președintelui Ollanta Humala, care dorește să dezvolte turismul, și speră că zilele de sărbătoare vor îndemna locuitorii să călătorească și vor atrage turiștii. Anul acesta la Las Vegas, sărbătoarea are un caracter special; se inaugurează Muzeul Mafiei. 14 februarie este o dată semnificativă deoarece în 1929, Al Capone în persoană a organizat un masacru în care au pierit 7 dintre concurenții lui. În aceeași zi, dar în 1949 și 1952, au mai avut loc tot în Las Vegas, alte masacre. În Japonia, fetele profită de această zi ca să ofere ciocolată celui pe care îl iubesc. Ciocolata pentru iubit se numește Honmei choco, și este cu totul specială. Ca să nu facă discordie ele oferă și celorlați colegi Giri choco, o ciocolată de calitate mai inferioară. O lună mai târziu va fi ziua băieților să facă cadouri și să ofere ciocolată aleșii inimii lor. În calendarul chinezesc ziua îndrăgostiților (Ăi Ăiao Jie) este în ziua a 7-a din luna a 7-a a calendarului lunar, însă din ce în ce mai mult 14 februarie se impune ca o zi de sărbătoare. Anul acesta cu această ocazie va avea loc căsătoria lui Chunzi (Imaculata) și Changmao (Blana Lungă), o căprioară și un berbec care sunt de o vreme împreună. La această ceremonie au asistat peste 500 de spectatori care au plătit 8 euro biletul de intrare la grădina zoologică din Kunming. Așa cum vedeți este câte ceva pentru fiecare în acest circ care se cheamă ziua îndrăgostiților.

Puncte de vedere. Oricât ar insista și s-ar revolta filozofii și oamenii politici la vânătoare de voturi, civilizațiile și percepția diferitelor națiuni despre ce este acceptabil sau nu, decent sau indecent, etc., diferă foarte mult de la o țară la alta, de la un continent la altul. Așa de exemplu recent în New Delhi India, Pranava Prakash, un pictor a fost bătut de către 5 bărbați în galeria sa unde expune printre altele, tablouri de actrițe și femei goale. “Vizitatorii” erau foarte supărați pe artist și i-a reproșat că picturile de nuduri nu sunt potrivite pentru cultura indiană chiar dacă era vorba de renumita vedetă de la Hollywood, Vidya Balan, și alte artiste bine cunoscute. După ce l-au agresat cu sălbăticie, bărbații au deteriorat picturile expuse pe pereții galeriei. Într-adevăr în teorie India este o țară demacratică și tolerantă, dar în ultima vreme tot mai frecvent activiștii musulmani își impun punctul de vedere. Nu mai departe acum 2 săptămâni scriitorul englez Salman Rushdie, a fost obligat să-și anuleze participarea la un festival literar care a avut loc în localitatea Jaipur. În Arabia Saudită, Hamza Kashgari, un tânăr ziarist de 23 de ani, este acuzat de apostazie și riscă pedeapsa cu moartea pentru că a trimis un scurt mesaj adresat profetului Mahomed. Hamza Kashgari nu este un revoluționar sau un protestatar; el provine dintr-o familie foarte conservatoare, a fost educat și a practicat un islam strict, a participat la toate rugăciunile și serviciile de la moschea din cartierul său, și totuși faptul că a trimis un mesaj de numai 140 de litere pe Twitter, riscă pedeapsa cu moartea. Imediat ce și-a realizat greșeala a încercat să se refugieze în Noua Zeelandă, dar în cursul escalei la aeroportul din Kuala Lumpur, autoritățile malaeziene l-au arestat și trimis înapoi în țara sa natală unde este închis în așteptarea procesului. Este interesant de subliniat că avem deaface nu numai cu reacția autorităților, dar Hamza a primt în primele 24 de ore de la acest incident, peste 30.000 de mesaje conținând amenințări cu moartea. Desigur că Abdallah, monarhul saudian în vârstă de 88 de ani încearcă să modernizeze statul saudian, a acordat pentru alegerile din 2015 drept de vot pentru femei, a înlocuit pe șefii poliției religioase cu unii mai moderați, dar toate își au limitele lor, și sărmanul Hamza, le-a depășit pe ale sale.

Ceremonii neobișnuite. În mintea fiecăruia dintre noi tribunalul este un loc unde se dezbat lucruri serioase cazuri de viață sau moarte, sau cel puțin sume importante de bani. Acesta este și cazul în procesul care are loc zilele acestea în Ottawa capitala Canadei. În acest proces pe care triburile de indieni l-au intentat guvernului federal Canadian, ei se plâng că sunt discriminați în mod sistematic și că suferă de condiții de viață extrem de nefavorabile. Într-adevăr condițiile de viață sunt dificile; ei trăiesc în rezervații, procentajul celor care suferă de adicție la alcool și droguri este adesea de peste 80% din populația masculină de peste 15 ani, copiii nu merg la școală. Nu sunt în măsură să analizez cauzele acestei situații, și nu intenționez să fac nici un fel de evaluare. Am fost surprins însă să citesc în relatarea din presă că procesul a început cu o ceremonie religioasă de purificare. În cadrul acestei ceremonii, o șefă de trib pe nume Flying Eagle Woman, a aprins un smoc de iarbă în mijlocul sălii tribunalului și a invitat pe judecători, avocați și toți cei prezenți să se roage împreună cu ea. În invocarea ei, șefa s-a rugat ca instanța judecătorească să legifereze drept, ca fiecare să fie unit “cu un singur gând și trup”. Acest fel de proces este în sine neobișnuit, iar acest fel de ceremonie rezervată de obicei festivitățior culturale și vizitelor demnitarilor în zonele tribale este cu siguranță o premieră. În același context al trivializării noțiunii de ceremonie religioasă se numără și câteva manifestări care au avut loc recent pe terenurile de sport. A fost mai întâi gestul lui Tim Tebow, quarterback la echipa de fotbal american Denver Broncos, care după ce a marcat un gol a îngenunchiat în mod ostentativ în mijlocul terenului. Milioane de telespectatori au văzut aceasta și unii au încercat să imite gestul ceea ce le-a adus elogii, sau pedepse pentru unii elevi (școala nu a apreciat pioșenia lor). Apoi a urmat parodia pe care Jeremy Lin și Landry Fields jucători ai echipei New York Knicks o fac de la o vreme la începutul fiecărui meci. Ei mimează într-un ritual foarte elaborat că citesc Biblia. În această pantonimă ei se prefac că își pun ochelarii deschid și frunzăresc o Biblie din care citesc, apoi se roagă. Este interesant că Jeremy Lin se consideră un creștin devotat și nu vede nimic rău în această parodie.

Biserica Scientologiei în Franța. Se pare că viitorul bisericii Scientologiei în Franța nu este prea luminos. În primul rând această biserică, care are un succes răsunător în Statele Unite, unde o pleiadă de celebrități se mândresc să facă parte din membri ei, în Franța este recunoscută ca o sectă. Săptămâna trecută justiția a condamnat-o la o amendă de 600.000 de euro pentru “excrocherie în bandă organizată”. Cei care nu văd cu ochi buni această biserică și practicile ei, în special racolarea de enoriași bogați și spolierea averii lor, această decizie de justiție prevede sfârșitul organizației. Alții sugerează că mai este încă cale lungă, biserica are resurse financiare enorme, o rețea internațională extrem de influentă; își poate permite suportul unor experți care vor tergiversa orice încercare de desființare a ei în Franța. De fapt în momentul în care tribunalul anunța sentința, un număr de membri ai bisericii demonstrau în fața clădirii plângându-se de discriminare și persecuție.

Secolul comunicației. Vă mai aduceți aminte când trebuia să vă duceți la colțul străzii la telefonul public sau să rugați un vecin să vă lase să telefonați. Aceasta pare istorie antică deja deoarece anul trecut s-au vândut 1.5 miliarde de telefoane mobile, adică cu 150 de milioane mai mult ca în 2010. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de telefoane mobile în țările în curs de dezvoltare, adică acolo unde oamenii nu au ce mânca, dar au telefon mobil.

Genocid? Istoria se repetă. Cel de-al doilea război mondial a produs în Europa nazificată desființarea civilizației europene și Holocaustul, exterminarea evreilor. Mulți nu au crezut că germanii, un neam civilizat, ar fi în stare să comită barbarii și au refuzat multă vreme, să ia în serios amenințările rasiste și anti-evreiești ale naziștilor. Se știe ce-a urmat. Lagărele de concentrare și exterminare, camerele de gazare și cuptoarele. O reacție din partea aliaților anglo-saxoni ar fi putut ca exterminarea evreilor să fie cel puțin frânată, dacă nu împiedicată. Pasivitatea în fața genocidului, nu poate fi explicată. Șeful suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, s-a folosit de predica sa tradițională de vineri, spre a lansa noi amenințări cu genocidul la adresa evreilor. De această dată a celor din Israel, reprezentând cea mai numeroasă comunitate evreiască din lume. Regimul sionist, a spus el textual, este „o tumoare canceroasă ce trebuie extirpată și în mod sigur va fi extirpată”. Nici președintele Iranului, Ahmadinedjad, un vechi promotor al terorismului, n-a făcut în ultimii ani vreun secret din negaționismul și antisemitismul său virulent, ori economie de amenințări cu genocidul la adresa evreilor. După întărirea acestor amenințări de către liderul spiritual și politic suprem, un site internet promovat de regimul de la Teheran, a publicat un articol care, prin citate din Coran, scoate în evidență ceea ce reprezintă justificarea teologică a distrugerii Israelului și a uciderii tuturor evreilor. Conform unui articol apărut în ziarul israelian Jerusalem Post, sub semnătura lui Warren Goldstein, documentul prezintă și detaliile militare ale genocidului pe care iranienii ar urma să-l comită prin intermediul unui tir cu rachete de tip Shahab 3. Atacul balistic ar urma să distrugă simultan principalele trei aglomerări urbane evreiești din Israel, și anume: Ierusalimul, Tel Avivul și Haifa. Antisemitismul promovat, între alții, de regimul iranian și de unele mișcări islamiste radicale ridică, din nou, probleme similare celor confruntând lumea civilizată în anii 30 ai veacului trecut. Când oare trebuie să înceapă să fie luată în serios maladia urii față de evrei și mai ales amenințarea cu Holocaustul, proferată de liderii unui regim care, după toate probabilitățile, insistă să-și procure arme de distrugere în masă? Națiunile Unite au fost fondate, după cel de-al doilea război mondial, cu scopul de a se împiedica în viitor un nou genocid precum cel comis de naziști și aliații lor în rândul populației evreiești din Europa. Dar în fața unor dictatori, precum liderul sirian Assad, care-și masacrează propriul popor, ori în fața primejdiei reprezentate de aliații săi iranieni, organizația mondială se dovedește neputincioasă.

Prorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Așa vorbește Domnul, care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și a întocmit duhul omului din el: ,,Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele de primprejur, și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica, vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui”. Zaharia 12,1-3

Minte sănătoasă în corp sănătos. Caloriile și memoria. Un studiu dat publicității săptămâna aceasta de către American Academy of Neurology, sugerează că persoanele care consumă zilnic prea multe calorii, adică între 2.100 și 6.000 de calori, au șanse duble de pierdere a memoriei și a abilităților cognitive. Aceste simptome sunt în general asociate cu îmbătrânirea și Alzheimer’s disease. ,,Am observat în cercetările noastre că o persoană cu cât consumă mai multe calorii pe zi, cu atât mai ridicat este riscul de deficiențe cognitive și de memorie”, a declarat autorul studiului, Dr. Yonas E. Geda, de la Mayo Clinic din Scottsdale, Arizona. La studiu au participat 1.233 de voluntari din statul Minnesota, cu vârstele cuprinse între 70 și 89 de ani care nu manifestau simpome de demență. Partcipanții la studiu au raportat cantitatea tipică zilnică de calorii provenite din mâncare și băutură, iar în funcție de numărul de calorii au fost împărțiți în trei grupe. O treime din patrticipanți au consumat între 600 și 1.526 calorii pe zi, o treime între 1.526 și 2.143 și altă treime între 2.143 și 6.000 de calorii pe zi. <ansele de a dezvolta probleme cognitive și de memorie au fost duble pentru cei din grupul care a consumat cea mai mare cantitate de calorii în comparație cu grupul care a consumat cea mai mică cantitate de calorii. Grupul din mijloc nu a înregistrat nici un risc suplimentar. “Reducerea de calorii din alimentație și consumul de alimente sănătoase poate fi soluția cea mai simplă pentru a prevenii pierderea memoriei care apare odată cu vârsta înaintată” a adăugat Dr. Geda.

Textul săptămânii. ,,Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. Ioan 5,39

 

Petre și Paul Gheorghe

 

 

 

 

 

Ora Profetica 7/2012

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-