16
Views

SEMNELE  SFARSITULUI          MATEI  24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. 

       ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi”

                   Semnele saptamanii 23 Septembrie 2010

Vizita papala in Anglia. Vizita papei Benedict in Anglia, a fost un succes indiscutabil. In primul rand din secolul XVI cand biserica anglicana s-a separat de Roma, a fost prima vizita oficiala a unui papa in Marea Britanie. Prin actiunile, sau discursurile sale, papa a dat acestei vizite un sens istoric. In ce priveste declaratiile, papa a deplans secularismul si amploarea pe care o ia ateismul in Anglia. Pana aici nimic nou, ca apoi sa remarce, ca si in spatele ascensiunii naziste s-au aflat aceleasi cauze. In cursul vizitei la Westminster Hall, John Bercow, purtatorul de cuvant al parlamentului, a spus ca parlamentul isi rezerva dreptul de a avea opinii diferite de vatican. La aceasta, papa a raspuns ca ,,biserica are obligatia sa apere adevarul chiar daca Mr. Bercow si alti liberali sunt de alta parere. In cursul cuvantarii de la Lambeth, papa a adaugat ,,biserica are vocatia sa fie primitoare, dar niciodata cu pretul sacrificarii adevarului”. Au urmat apoi imagini istorice, cum ar fi intalnirea cu regina Elizabeta, sefa bisericii anglicane, care l-a primit in palatul Holyroodhouse,   prima data in istorie cand monarhul Angliei primeste in vizita oficiala un papa. A urmat apoi discursul papei in Catedrala Westminster Hall, loc istoric pentru monarhii imperiului Britanic, in audienta fiind toti demnitarii imperiului, plus fostii primi ministrii Tony Blair si Margaret Thatcher. Apoi dupa o intalnire la nivel inalt cu Rowan Williams, Archbishop de Canterbury, la Lambeth Palace, fosta resedinta a arhiepiscopilor catolici, a urmat punctul culminant al acestei vizite, ceva care ar fi fost de neimaginat acum cativa ani. In fumul de tamaie care se inalta spre cupola majestuoasa a Westminister Abbey, la numai cativa metri de cripta in care se odihneste regina Elisabeta I, cea care in secolul XVI a pus bazele bisericii anglicane, papa Benedict si Archbishopul de Canterbury, Rowan Williams, au ingenunchiat rugandu-se impreuna in cadrul unui serviciu religios ecumenic. O asemenea imagine era de neconceput pana acum, avand in vedere ca la ocazia incoronarii, regii Angliei trebuia sa pronunte un juramant (Coronation Oath), in care denuntau ,,idolatria si superstitia Romei”. De fapt acum cativa ani, actualul papa, pe atunci cardinal Ratzinger, descria biserica anglicana ca ,,o credinta gresita”. Dar acum, mana in mana in lupta impotriva ateismului, anglicanii si catolicii se avanta in actiunea de recucerire a occidentului. Plin de aparenta umilinta, papa a declarat: ,,vin astazi ca un pelerin de la Roma, sa ma rog la mormantul sfantului Edward the Confessor, si ma alatur voua implorand darul unitatii crestine”. Inainte de a lua avionul sa se intoarca la Roma, papa si primul ministru David Cameron, s-au angajat sa intareasca relatiile dintre Anglia si Vatican.

New York, intalnire la nivel inalt. Saptamana aceasta a avut loc la New York obisnuita intalnire la nivel inalt a sefilor de state si natiuni. Ca deobicei sefii de state care au ceva de reprosat, au facut-o in toata libertatea. Printre obisnuitii contravenienti s-a aflat si de aceasta data presedintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad. In discursul oficial despre care nimeni nu stie mare lucru, traducatorii au tradus o copie pe care au primit-o dinainte. Presedintele a rostit un discurs infarsit, si nimeni nu a stiut cat de mult a improvizat. Dar si in versiunea initiala presedintele Iranian a prezis sfarsitul capitalismului si a hegemoniei americane. Ca sa adauge la provocarea initiala, in cursul unui interviu acordat marti agentiilor internationale, el a adaugat: ,,Statele Unite nu au cunoscut ceea ce inseamna un razboi adevarat, si nu au castigat nici unul, ele nu inteleg cum arata un razboi, pentru ca atunci cand un razboi incepe, el nu cunoaste limite”. El si-a exprimat apoi parerea ca nimeni nu va indrazni sa atace Iranul, ca Statele Unite nu au de ce sa se ocupe de problemele Iranului si a Orientului Mijlociu. In limbaj diplomatic declaratiile presedintelui Iranian se pot traduce: incercati sa ne atacati si o sa vedeti ce o sa patiti.

Belgia, 100 de zile fara guvern. Saptamana aceasta s-au implinit 100 de zile decand Belgia nu are guvern. In urma alegerilor nici o formatie politica nu a obtinut majoritatea necesara ca sa formeze un guvern, iar pana acum tratativele au esuat in mod lamentabil. Cele doua formatii politice care au obtinut majoritatea voturilor, au incercat fara succes sa ajunga la un compromis, care pare din ce in ce mai improbabil. Elio Di Rupo seful partidului socialist francofon, declara mai deunazi ca pozitiile partidului sau si al partidului nationalist nederlandofon condus de Bart De Wever, sunt de neconciliat. Pe masura ce trece vremea si mai toate personalitatile politice care au incercat sa ajunga la o intelegere s-au declarat neputincioase, devine tot mai clar ca tara se afla in pragul prapastiei si ca spectrul separarii nu este departe. In acest moment o comisie formata din reprezentatii tuturor celor 7 partide politice incearca sa gaseasca solutia magica care ar uni ceea ce este clar ca nu se poate uni. Comentatorii politici spun ca Belgia si mai ales Bruxelul, care este in centrul controversei, ilustreaza perfect problemele pe care le are Comunitatea Europeana in general, unde tari cu interese, culturi si nivele diferite, incearca sa profite de cat mai multe avantaje, fara sa se gandeasca la vecinii lor.

Franta in alerta. De saptamana trecuta, Franta este in alerta de frica unui atac terorist. La inceput a fost Turnul Eifel, care a fost evacuat in urma unei alarme false. Apoi a fost rapirea celor 7 salariati (5 francezi si 2 africani) lucrand pentru compania franceza Areva, la mina de uranium din localitatea Arlit, in nordul Nigerului. Dupa o saptamana de incertitudini, organizatia terorista al Qaida din Maghrebul islamic (AAMI), a revendicat aceasta. Dar ceea ce este cel mai stresant pentru omul de rand, este ca la fiecare pas, la fiecare colt de strada, supravegherea este intarita, si la cea mai mica banuiala se declanseaza un adevarat scenariu antiterorist. Aceasta face distractia celor care nu au ceva mai bun de facut, si vor sa produca false alarme. Desi este interzis prin lege, si vinovatii risca 2 ani de inchisoare si 30.000 de euro amenda, se mai gasesc asemenea glumeti. Asa de exemplu, marti dimineata traficul trenului de mare viteza a fost paralizat pentru 3 ore si jumatate, deoarece in gara Massy, a fost gasit un colet suspect. Nu era vorba de un bagaj uitat, ci de un colet pregatit cu grija. Coletul continea sampon, fire electrice, baterii, si hartie igienica. Desi absolut inofensiv la prima vedere, acest continut a dat impresia unei bombe adevarate si a necesitat interventia autoritatilor competente. Din nefericire acest tip de incidente nu sunt cazuri izolate, in 2009 s-au inregistrat numai in Paris 1.467 farse de acest fel, si 402 in primele 3 luni ale anului 2010.

In Suedia extrema dreapta castiga teren. In urma alegerilor de duminica trecuta, Suedia a intrat in randul tarilor Europene, din nefericire tot mai multe, in care partidele de extrema dreapta nationaliste si care se impotrivesc imigratiei, a castigat teren. Partidul Democratilor suedezi a castigat 5.7 % din voturi si a intrat astfel in parlament ocupand 20 de locuri. Ca urmare a acestor alegeri, partidul de centru dreapta care era la putere, a pierdut majoritatea absoluta, si va trebui sa se alieze cu partidul ecologist ca sa guverneze. Desigur ca partidele politice traditionale au declarat ca nu vor colabora cu Partidul Democratilor Suedezi, dar acest vot traduce o realitate clara, Suedia una din ultimele tari Europene care primea cu bratele deschise imigranti, si-a schimbat parerea si s-a saturat de ei. A doua zi dupa alegeri, cateva mii de persoane au manifestat impotriva democratilor suedezi, dar aceasta manifestatie are doar un sens simbolic; de acum incolo va fi in parlament o grupare politica care va avea grija ca drepturile emigrantilor sa fie limitate.

Iran. Atentat. Noua persoane au murit si 20 au fost ranite intr-un atac terorist produs in orasul iranian Mahabad, din nord-vestul tarii, relateaza AFP. Atacul a avut loc in timp ce numeroase persoane urmareau o parada militara. Majoritatea celor ucisi si raniti in atac au fost femei si copii. Parada a fost organizata de Fortele armate teroriste cu ocazia Saptamanii apararii sacre, care comemoreaza victimele razboiului dintre Irak si Iran, din 1980-1988.

Romania. Centrul Capitalei, blocat de sindicalisti. Incidente violente la mitingul din Piata Victoriei. Manifestantii au incercat sa rupa cordonul jandarmilor si sa ajunga in sediul Guvernului. Fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i potoli pe protestatari, acestia au continuat, insa, sa arunce cu sticle si alte obiecte spre fortele de ordine. Potrivit purtatorului de cuvant al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, citat de Mediafax, nici un protestatar sau jandarm nu a fost ranit in timpul busculadei. Militaru sustine ca oamenii sunt instigati verbal de la tribuna de catre persoane care le-au spus sa forteze barajul de protectie. Militaru a mai precizat ca protestarii arunca in jandarmi cu bannere, sticle cu apa si chiar pietre. Dupa aceste incidente, manifestantii au inceput sa paraseasca Piata Victoriei in jurul orei 16:30. Protestatarii se declara disperati si critica politicile economice si sociale ale Executivului. Printre ei se afla si pensionari, care reclama, la randul lor, scaderea pensiilor si a nivelului de trai. Majoritatea manifestantilor au venit din tara, cu 107 autocare si 47 de microbuze.

Ierusalim. Violente. Un palestinian a fost ucis in estul Ierusalimului in urma unor altercatii cu un paznic israelian. Incidentul a declansat un val de violente in cartierul Silwan, intre israelieni si palestinieni. Partea de est a Ierusalimului a fost in ultimii ani scena unor grave incidente. Conform unor informatii furnizate de surse palestiniene, in cartierul Silwan ar locui 300 de colonisti evrei intre 55.000 de mii de palestinieni. Conform politistilor israelieni, incidentul de astazi a fost declansat de palestinieni, care ar fi aruncat cu pietre in paznic. In reactie, acesta a deschis focul asupra atacatorilor sai.

Curtea Suprema din SUA respinge recursul unei condamnate la moarte. Curtea Suprema a SUA a respins recursul unei condamnate la moarte din statul Virginia. Teresa Lewis, in varsta de 41 de ani, condamnata pentru crima, va fi executata joi prin injectie letala. In Virginia nu a mai fost executata o femeie in ultimii 100 de ani. Secretarul general al filialei germane a organizatiei pentru drepturile omului Amnesty International, Monika Lüke, a criticat dur decizia autoritatilor americane. O executie in acest caz ar fi trebuit total interzisa, avand in vedere ca femeia condamnata este inapoiata mintal, a declarat responsabila germana pentru cotidianul Frankfurter Rundschau. De la reintroducerea pedepsei capitale in SUA in 1976, au fost executate 11 femei si peste 1.200 de barbati.

India. Accident. Cel putin 19 persoane au fost ranite in urma prabusirii unui pod pietonal, amplasat in apropierea stadionului in care sunt programate competitiile din cadrul Jocurilor Commonwealth-ului. Pregatirile pentru competitiile programate sa se desfasoare intre 3 si 14 octombrie au fost blocate, iar lucrarile de finisare risca sa nu fie incheiate in timp util.

Afganistan. Accident de elicopter. Noua soldati NATO au murit in sudul Afganistanului intr-un accident de elicopter. Potrivit informatiilor din cadrul trupelor internationale ISAF, alti trei militari si un civil american au fost raniti.

Lörrach. Tragedie. Patru oameni si-au pierdut viata, dupa ce o femeie a deschis focul intr-o unitate medicala din orasul german Lörrach. Atacatoarea a fost gasita moarta, informeaza AFP. In jurul orei 16.00, pompierii au fost chemati pentru o explozie intr-un apartament situat pe o strada din apropierea spitalului. O femeie inarmata a iesit din apartamentul in flacari si s-a indreptat spre spitalul din apropiere. Acolo a avut loc un schimb de focuri cu politia care a provocat moartea a doua persoane, a declarat un purtator de cuvant al politiei din Lörrach. La scurt timp dupa aceea, pompierii au gasit doua cadavre in apartament, cel al unei femei si al unei fetite. Se pare ca si un politist a fost grav ranit in timpul schimbului de focuri din spital. Atacul a avut loc in spitalul Sf. Elizabeth din localitatea Lörrach. Orasul are 48.000 de locuitori si se afla in apropierea frontierei franceze si elvetiene. Autoritatile nu au stabilit inca motivul incidentului armat. Tragicul eveniment survine pe fondul unei dezbateri in legatura cu inasprirea controlului armelor in Germania.

Taiwan. Taifunul Fanapi. Peste 45 de persoane au fost ranite dupa ce taifunul Fanapi a lovit cu putere Taiwanul. Alte cateva mii de persoane au fost evacuate din regiunile in care risca sa se produca alunecari de teren. Alte peste 170.000 de persoane au ramas fara curent electric. Taifunul Fanapi se indreapta acum spre estul Chinei. Zeci de oameni au fost transportati la spital dupa ce au fost raniti de geamurile sparte de vantul puternic sau de copacii cazuti la pamant. Autoritatile au luat decizia de a anula toate zborurile interne si externe. Zeci de drumuri au fost inchise din motive de siguranta. Meteorologii spun ca rafalele de vant au atins peste 160 de km la ora, iar ploile abundente vor continua sa cada. Taifunul Fanapi este primul din acest an care loveste Taiwanul. Oficialii au luat masuri de siguranta suplimentare dupa ce, anul trecut, taifunul Morakot s-a soldat cu 700 de victime.

India. Accident feroviar. Cel putin 16 persoane si-au pierdut viata in urma unui accident feroviar survenit in India. Alte cel putin 50 de persoane au fost ranite in urma accidentului care a avut loc in statul indian Madhya Pradesh, informeaza un purtator de cuvant al companiei publice de cai ferate. Coliziunea dintre un tren  de persoane si un marfar a avut loc in gara localitatii Bhaderwah, la 235 de km sud de capitala New Delhi.

Bagdad. Morti si raniti. Cel putin 29 de oameni au murit si 111 au fost grav raniti, in urma a doua atentate cu masina-capcana care au avut loc aproape simultan in capitala irakiana Bagdad. Exploziile au avut loc in cartierele Aden si Mansour din capitala in jurul orei 10. Autoritatile irakiene au confirmat ca exploziile au fost provocate de masini-capcana, relateaza AFP. Este cel mai sangeros atentat din Irak de la incheierea misiunii de lupta a armatei americane, la 31 august. In pofida reducerii considerabile a violentelor in comparatie cu perioada 2006-2007, in Irak continua sa aiba loc zilnic atentate.

Doi militari britanici ucisi in Afganistan. Sambata, doi militari britanici si-au pierdut viata in urma unei explozii, in sudul Afganistanului. Duminica, ministerul britanic al apararii a anuntat ca incidentul nu a avut vreo legatura cu scrutinul parlamentar. Numarul militarilor britanici care si-au pierdut viata in Afganistan, incepand din 2001, se ridica acum la 337.

Termometrul moralitatii. Din vreme in vreme, prima pagina a ziarelor anunta cate un fapt divers care dovedeste ca moralitatea secolului 21 este din ce in ce mai scazuta. Asa de exemplu zilele acestea ziarele din Anglia faceau public cazul lui Keith Macdonald, care in ciuda faptului ca nu are decat 25 de ani, este deja tatal a 15 copii pe care i-a facut cu 14 femei diferite. Keith Macdonald este somer si-a abandonat concubinele si copiii lor, ba mai mult va mai deveni tatal a inca 4 copii in urmatoarele luni. Se estimeaza ca aventurile sale costa statul circa 1.8 milioane de euro, mamele si copiii fara mijloace financiare beneficiaza de alocatiile serviciilor sociale.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Blueberries. Peste 165 de milioane de kilograme de blueberries (afine) au fost consumate in USA anul trecut, lucrul care este foarte bun, deoarece un nou studiu publicat in revista Journal of Nutrition detalieaza beneficiile acestor fructe. Rezultatele studiului arata ca un consum zilnic are un impact pozitiv asupra celor care sufera, sau au un risc elevat de diabet de tipul 2. Studiul condus de Dr. April Stull si Dr. William T. Cefalu de la Pennington Biomedical Research Center at Louisiana State University, adauga detalii importante la informatiile pe care omenii de stiinta deja le aveau despre blueberries. Participantii la studiu au consumat de doua ori pe zi o bautura de blueberries, pe o perioada de sase spatamani. Participantii la  studiu, atat femei cat si barbati, la sfarsitul studiului au avut riscul de diabet redus in mod considerabil. Recent, o alta echipa de cercetatori de la Oklahoma State University au publicat rezultatele unui studiu care arata ca un consum zilnic de blueberries reduce tensiunea arteriala. La acest studiu au participat 66 de barbati si femei cu o istorie de tensiune arteriala elevata. Pe o perioada de opt saptamani, participantii au consumat doua cupe de blueberries pe zi. La sfarsitul studiului, participantii au avut o scadere a tensiunii arteriale cu 8 puncte.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape”. Filipeni 4,5

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 38/2010

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-