“ISTORIA SE REPETĂ“. “ISTORIA NU SE MAI REPETĂ”.
Zice Eclesiastul: “Ce a fost va mai fi şi CE S-A FĂCUT SE VA MAI FACE”. Se uita el îndeosebi la fenomenele naturale în general, care îşi mai ţin cât de cât legile mersului lor. Dar cum toate sunt în mâna Domnului şi le aşează după planurile Sale înţelepte, El zice: “Iată voi face CEVA NOU şi-i gata să se întâmple”, Isaia 43, 19. Chiar şi în fenomenele naturale – datorită păcatului şi urmărilor lui – REPETAREA va înceta. Poate cea mai reprezentativă declaraţie biblică în această privinţă este cea din Zaharia 14, 7: “Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina”. Să mai amintim scriptura din Isaia 13, 10: “Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina”.
Ciclicitatea naturală a intrat cumva şi în studiul comparativ cu istoria popoarelor, încă din vechime şi este subliniată azi după multe observaţii. În 1 Cronici 20, 1 este un raport scripturistic de acest fel: “… pe vremea când porneau împăraţii la război”. Adică războiul devenise un obicei ciclic, după sezon. În timpul nostru, se aştepta la un al treilea război mondial după timpul trecut – ca interval exact – între primul şi al doilea. Nu s-a petrecut.
Dacă “ISTORIA SE REPETĂ” este o zicere adevărată în ceea ce priveşte fenomene sociale şi chiar experienţe morale, în special cu aspect negativ – “Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului” (Matei 24, 37), REPETAREA ISTORIEI nu va fi perpetuă, ci va avea un capăt. Ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Noe şi se va repeta înainte de venirea Domnului, NU SE VA MAI REPETA niciodată. Aşa zisa “ciclicitate”, va intra în linie dreaptă, înveşnicită cu altfel şi altfel de nesfârşite frumuseţi.
De fapt, ceea ce vreau eu să spun acum încercând cu multă stângăcie, dar presupânând că dumneavoastră veţi drege acest lucru cu multă înţelegere, este că există tendinţa ca cele rele din istoria miilor de ani SĂ SE REPETE din ce în ce mai des, iar cele bune să se repete din ce în ce mai rar, aproape SĂ NU SE MAI REPETE deloc. Acest lucru m-a determinat să pun cele două ziceri alături pentru a ne gândi un moment la ele. ISTORIA SE REPETĂ şi ISTORIA NU SE MAI REPETĂ.
De aici, începe jeluirea mea de NEREPETARE de azi. Poate am greşit, aşa că eu doar mă mai jeluiesc încăodată, pentru ultima dată de acest lucru, – Cartea de Cântări -iar dumneavoastră, judecaţi.
După cum am mai spus câte ceva la această rubrică, din luna Februarie acest an, se pornise, începând de la cel mai înalt nivel al Bisericii noastre, la o lucrare numită CARTEA de CÂNTĂRI 2010. Ea urma să cuprindă cântările numite VECHI din Cartea de Cântari 1926, cântările numite NOI cele mai frumoase din Cartea de Cântări 2006 şi cântări foarte cunoscute necuprinse în niciuna din cele două. S-a făcut comparaţia acestei lucrări – nu ştiu, bine sau rău, dumneavoastră decideţi fiecare pentru sine – cu rezidirea Ierusalimului de către Neemia. S-a lucrat contracronometru de către comisia de muzicieni şi scriitori, luni de zile, în dorinţa de a fi prezentată Cartea în proiect, ca propunere, cu ocazia Conferinţei Generale din acest an. Cea mai mare parte a lucrării este gata. Lunile Iulie şi August, au fost numite de “vacanţă”, (mi se pare cam lungă) iar în Septembrie propunerea a fost prezentată Comitetului Uniunii “lărgit” (nu ştiu ce înseamnă “lărgit” sau “restrâns” sau “executiv”) şi a fost “votată negativ”. Am înţeles că ISTORIA cu Neemia NU SE MAI REPETĂ. Cartea de Cântări nu se mai face. Cel puţin aceasta este ultima ştire oficială. Întrucât v-am spus câte ceva despre Cartea de Cântări pe parcursul ultimelor luni, fie ca speranţe, fie ca jeluiri, este o datorie de suflet a mea să vă spun şi acest lucru, pe care nu-l comentez, ci doar vi-l aduc la cunoştinţă.
Rămânând în contextul biblic, simţământul meu când vă spun această veste, este cel al lui Iuda când a spus lui Iosif fără să ştie că e fratele său: “Ah!, să nu văd mâhnirea tatălui meu!” Geneza 44, 34.
Fără îndoială că Iuda îl preţuia pe Iacov bătrânul tată pe care îl necăjise atât de mult şi acum prefera să devină sclav decât să “pogoare cu durere în locuinţa morţilor bătrâneţile tatălui său”. Mi-ar place SĂ SE REPETE această istorie cu fiii şi taţii de astăzi ca generaţii. Desfacerea Bisericii pe vârste este o treabă nenaturală. Domnul avertizează de acest lucru prin proorocul Ioel: “Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii, chiar şi pruncii de la ţâţă”, laolaltă chiar şi cei din situaţii deosebite – “mirele, mireasa” şi cei cu responsabilităţi deosebite – “preoţii, slujitorii Domnului”. Şi cred eu, nu este întâmplător, ultimul verset al Vechiului Testament, “părinţii şi copiii” laolaltă pentru imaginea venirii Domnului. A se zice acum “Unde erau adventiştii până la revoluţie”, sau “veniţii de după 1990 nu pun atât de mult preţ pe ceea ce noi am îndrăznit să numim patrimoniu” (referitor la Cartea de Cântări 1926), este nenatural. Personal, nu cred că este o realitate în astfel de exprimări, ci doar că UNII ar dori să fie aşa. Generaţia de adventişti de după revoluţie e iubită de cei care i-a făcut cunoscut adevărul, iar ea la rândul ei iubeşte pe cei care au făcut istorie adventă în România şi prin care au venit la adevăr. Acei UNII care vor să rupă generaţiile ca spiritualitate adventă şi mai ales cei dintre ei câţiva care prin funcţiile lor au şi posibilitate să pună în aplicare această treabă ingrată, cad sub incidenţa celor spuse de apostolul Pavel prea necăjit de astfel de lucruri, în cuvintele din Scriptură: “şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură”. Înainte de judecata DIVINĂ din ziua de pe urmă? Da, se presimte înainte de aceasta o judecată a poporului. N-aş fi vrut să spun, dar n-am putut să nu vă spun. Ce n-aş da să fiu nevoit să-mi cer iertare de cele spuse mai sus!
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
