32
Views

Luni seara, 25 mai 2009, în incinta Teatrului National Bucuresti, a avut loc cea de-a XIX-a editie a Premiilor Nationale de Televiziune. În cadrul acestui eveniment, Asociatia Profesionistilor de Televiziune din România (APTR) a premiat cei mai buni oameni de televiziune si cele mai valoroase productii realizate în 2008.

Marii câstigatori au fost prezidati în acest an de TVR care a obtinut 7 distinctii, urmată de realizatorii de la Antena1, Antena 3, Realitatea TV si Prima TV. Au urcat, rand pe rand, pe scena Teatrului National pentru a-si primi premiul, nume consacrate ale televiziunii romanesti cum ar fi: Emil Hurezeanu, Alessandra Stoicescu, Lucian Mândruţă, Mircea Badea, Adelin Petrisor, Dan Bittman, Dana Grecu, Radu Tudor, membrii grupului „Mondenii”, Horia Moculescu , Camelia Moise,  Eugenia Vodă, s.a.

Alaturi de aceste nume importante ale televiziunii românesti, juriul APTR a oferit premiul “Opera Prima” realizatorului emisiunii “Oameni si perspective” – Marius Stanescu – emisiune realizata in Chicago si difuzata pe Speranta TV.

Aflat în fata unui eveniment de asemenea anvergura Marius Stanescu, realizatorul emisiunii „Oameni si Perspective”, declara:

„Acum aproximativ doi ani când am început emisiunea „Oameni si Perspective”, nici nu ma gândeam sa urc vreodata pe scena Teatrului National pentru a primi un premiu APTR. Este o deosebita onoare acordarea unei distinctii atât de importante vietii de televiziune, dar în acelasi timp, acest lucru înseamna si o mare responsabilitate pentru viitor.

Aceasta emisiune este rodul muncii unei echipe întregi fara de care realizarea ei ar fi fost imposibila. De aceea premiul îl voi dedica echipei si tuturor colaboratorilor „Oameni si Perspective”. Vreau sa multumesc în mod deosebit familiei Olimpia si Ben Mihai din Chicago fara de care acesasta emisiune nu ar fi putut exista. Deasemenea, vreau sa-mi îndrept multumirile catre persoana domnului Edi Constantinescu pentru aportul adus ca invitat permanent al emisiunii. Si nu în ultimul rând, as vrea sa multumesc întregii echipe de productie, aducând în fata numele unor adevarati profesionisti in televiziune: Paul Antalute – directorul tehnic, Andi Gheorghita, Gabriel Pavel, Iusti Fudulu si Emy Plescan.

Prin aceast proiect si prin invitatii chemati la masa discutiei, doresc ca oamenii care ne urmaresc sa vada în aceasta emisiune un loc în care problemele cotidiene cu care se confrunta îsi gasesc o rezolvare practica, aplicand principiile crestine.”

Gala Premiilor APTR va fi difuzata luni 8 iunie 2009, ora 22.10, la TVR 1.

Sursa: Majesty.ro

„Oameni si Perspective” obtine premiul Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania – „Opera Prima”

About The Author
-