8
Views

 

Vă relatam cu o ocazie anterioară despre drama trăită de cei patru copilaşi care, în toiul iernii au rămas fără casă. Şi acum copii îşi amintesc de urgia incendiului şi dacă nu ar fi fost Domnul cu ei, puteau arde de vii. Şi acum, se trezesc câteodată noaptea din cauza viselor… ciudate cu foc şi fum… Imediat după descoperirea acestei situaţii de la tatăl copiilor ce se află în Penitenciarul Focşani, voluntarii SUP , în ciuda troienelor cât casa de mari, au intervenit cu tot ce a fost necesar: hainute pentru copii, lemne de foc, alimente şi… promisiunea că vor avea din nou un loc unde să-şi plece capul.  Prin credinţă, am demarat lucrările pentru o nouă locuinţă cu două camere şi un hol-bucătărie. In toată această perioadă, cei patru copii între 4 şi 10 ani au locuit într-o… magazie amenajată temporar ca dormitor. Dar, de ceva timp, vecinii au demolat acea magazie şi neavând alt loc unde să meargă, mama şi copii şi-au amenajat  pe locul fostei căsuţe din care a mai rămas doar uşa în picioare şi o bucată de zid, din BCA-ul rămas de la construcţie un… adăpost. Bolţari, unul peste altul, aşa cum puteţi vedea din imagini, iar ca acoperiş, câteva scânduri peste care au pus folie de polietilenă.

Totul era bine, pentru că… în această perioadă de arşiţă… aveau răcoare şi ziua şi noaptea. Dar, au venit furtunile şi într-o noapte trauma s-a adâncit în inimile acestor copii, treziţi de bubuitul fulgerelor şi săgeţile fulgerelor, când furtuna le-a smuls acoperişul improvizat şi au rămas în bătaia ploii… toată noaptea.

Pentru noi cei care avem un acoperiş, un loc sigur… ne este greu poate să înţelegem prin ce au trecut aceşti copii. Cred însă că putem înţelege nevoia lor disperată de a se muta în noua casă. După cum puteţi vedea din imaginile ataşate, am ajuns cu casa la nivelul acoperişului. Săptămâna viitoare punem acoperişul. Domnul a fost bun cu noi şi ne-a oferit până acum materialele necesare. BCA, ciment, balastrul şi nisipul din partea Primăriei locale. Cineva din Elveţia a trimis banii pentru tâmplărie din termopan şi o parte din mobilierul necesar (paturi pentru copii), un frate scump a oferit materialele necesare pentru instalatia electrică, altul tabla pentru acoperiş, avem donat si dus deja materialul lemnos pentru acoperiş.  Greul de acum începe. Vor trebui tencuite şi finisate camerele, de pus tavan, podea, două sobe de teracotă, etc…

De multe ori am fost întrebaţi de unde vom avea banii pentru finalizarea construcţiei. Nu ştiu prin cine dar ştiu de la cine. Tatăl nostru este cel mai bogat din univers şi, va gasi din miile de căi pe care nu le vedem calea de a oferi ajutor acestei familii. Nu pot insă uita un gând celebru rostit de marele Benjamin Franklin ; „ Cu banii cheltuiţi pe un singur viciu putem hrani doi copii ”.

Dragi prieteni, pentru că Dumnezeu a turnat în inimile voastre dragoste, vă rog să puneţi pe lista voastră de rugăciuni şi această familie. Are nevoie de susţinerea voastră, Iar dacă Dumnezeu vă îndeamnă să faceţi ceva mai mult, vă asteptăm alături de noi în finalizarea acestui proiect.

Mihai Enea, Director SUP Molodva

yo8cyn@yahoo.com, 0742 200350

      

 

 

Din nou fără acoperiş…

| Generale |
About The Author
-