LITERALUL şi SIMBOLUL în PROFEŢIE
III
PROFEŢIA ţine de infinit şi de veşnicie, din aceeaşi substanţă cu ele. O mărime de timp prin care putem determina veşnicia de MAI ÎNAINTE şi veşnicia de DUPĂ, veşnicia TRECUTĂ şi veşnicia VIITOARE, este istoria neamului omenesc de la CĂDEREA în păcat până la IZBĂVIREA din păcat.
Este de reţinut profeţia de mai ÎNAINTE, Geneza 2, 17: “…căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” şi profeţia de DUPĂ, Apocalipsa 21, 4: “Şi moartea nu va mai fi”, pentru a înţelege Planul de Mântuire care nu este exprimat prin altceva decât prin ARBORELE PROFETIC cu rădăcinile în Geneza 3, 15: “Aceasta îţi va zdrobi capul”, cu exprimarea LITERALĂ şi SIMBOLICĂ, prin Isaia 53, 11: “Va vedea rodul muncii sufletului Lui”, dovedită în Apocalipsa 7, 9 ca “o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni”, răscumpăraţii.
Se zice că cele mai importante două zile din viaţa unui om sunt ZIUA ÎN CARE S-A NĂSCUT, şi ziua ÎN CARE CONŞTIENTIZEAZĂ DE CE S-A NĂSCUT. Fără de prima NU EXISTĂ, fără de a doua EXISTĂ DEGEABA.
Nu ştiu exact felul în care ar putea fi exprimată această mare realitate în domeniul naşterii omului în profeţie şi conştientizarea profeţiei ca scop al existenţei de acum spre existenţa de DUPĂ, dar similaritatea este absolută. Arborele profetic trebuie înţeles întreg, din rădăcina în truda neştiută, neauzită de frământare a vieţii contra gravitaţiei, până la fructele coapte transformate în veşnicitate.
Dinspre profeţiile care alcătuiesc PROFEŢIA biblică cea adevărată, ne soseşte o veste bună. Fructele ei se pârguiesc, dau în coacere. Este de stat pe lângă ele, de trăit cu ele minunea împlinirilor, de recunoscut fiecare făgăduinţă arătându-şi zorii exact cum a fost făcută. Puţinul care a mai rămas învăluit în SIMBOL iese la iveală LITERAL, exact cum marele apostol spunea “ca într-o oglindă” şi devenit “faţă-n faţă”, “aşa cum este”.
Înţelegând trecutul pricepem viitorul.
Tezaurul profetic lăsat de Domnul Isus ucenicilor Săi mai apoi apostoli, din care s-a născut şi tezaurul profetic din epistolele lor către generaţiile ce urmau, este singura noastră certitudine, chiar dacă, sau mai bine zis poate tocmai pentru că el a fost exprimat şi LITERAL şi SIMBOLIC. Dacă adevărul mântuitor ar fi fost exprimat doar LITERAL, omul l-ar fi dispreţuit socotindu-l incredibil, o manieră de lucru rudimentară pe care ar fi dispreţuit-o. Dacă el ar fi fost exprimat doar SIMBOLIC, l-ar fi abandonat ca fiind incredibil prin neputinţa descifrării. Conştientizarea sinceră a valorilor mântuiotare se face prin efortul de credincioşie numai pe hotarul dintre LITERAL şi SIMBOL, în descoperirea că unul dă în celălalt în chipul cel mai minunat din care înfloreşte autenticitatea.
A accepta poziţia pe genunchi, situaţia de înţelegere prin STĂRUINŢĂ, de conştientizare prin efort, nu este un lucru uşor într-o lume în care domneşte “cuvenirea de la sine” şi patronată de orgoliul comodităţii. Seva dătătoare de viaţă a profeţiei s-a părut amară pentru a intra în circuitul trăirilor, sau prea costisitoare spre a fi abordată. Lumea a scos din învăţătura Domnului Isus şi a apostolilor profeţia, păstrând aspectul social ieftin şi temporar, tot pentru o fiire de bine egoistă. Dramatismul preţului mântuitor care implica pe mântuit la durerea înţelegerii şi umilinţa trăirilor, a fost repede înlocuit cu “festivitatea” imediată ruptă de înţelesul veşnic.
Totuşi, PROFEŢIA a supravieţuit în minţile unor credincioşi şi timp de două mii de ani, valuri de cercetări serioase ale ei au subliniat istoria împotrivitoare. Epistolele Noului Testament dovedesc aceste sfinte preocupări despre “ce” şi “cum” şi “când”. Odată cu apariţia interesului către originalitate, Satana a prezentat şi el variantele lui false. Ca în Eden la “veţi muri” contrafacerea “hotărât nu veţi muri”, la “Domnul va veni”, aparent şi mai frumosul “a şi venit chiar”.
Nu îmi propun să exprim “interesul pentru PROFEŢIE” în istoria de la Domnul încoace pentru că îl ştiţi. Amintesc doar că după “reformaţiune” care avea în vedere “redresarea doctrinară” conform Bibliei, a venit timpul “cercetării profeţiilor” din care Biserica Adventă a luat naştere, şi aşa am moştenit lumina profetică de viaţă spirituală din partea celor ce s-au consumat pentru adevăr între LITERAL şi SIMBOL.
Domnul Dumnezeu nu ne-a lăsat SIMBOLUL PROFETIC pentru a ne ÎNCURCA în înţelegere ci pentru a ne edifica ADEVĂRUL pe care ni-l spune. Ca unor copii care abecedează El ne zice:
– Geneza 40, 12: “Cele trei MLĂDIŢE sunt trei ZILE” – Geneza 41, 26-27: “Cele şapte VACI…. şi ŞAPTE SPICE înseamnă şapte ANI” – Numeri 14, 34: “…. adică un AN pentru fiecare zi” – Ezechiel 4, 5: “Îţi voi socoti un număr de ZILE cu acela al ANILOR” – Ezechiel 4, 6: “Îţi pun câte o ZI pentru fiecare AN” Desigur, nu întotdeauna MLĂDIŢE înseamnă ZILE, sau VACI şi SPICE înseamnă ANI, sau ZI înseamnă AN. Acolo unde Domnul a trecut de la LITERAL la SIMBOL şi invers, discuţia nu-şi mai are rostul.
– Apocalipsa 11, 8: “Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care în ÎNŢELES DUHOVNICESC se cheamă ‘Sodoma şi Egipt’”.
Mă întreb dacă acolo unde nu suntem trimişi la ÎNŢELESUL DUHOVNICESC al unor elemente profetice, ne putem duce noi singuri. De exemplu:
– Daniel 11, 43: “Libienii şi Etiopienii vor veni în alai după el”. Este unul din ultimele peisaje profetice ale istoriei lumii. “Libienii şi Etiopienii” pot fi tranferaţi în “înţeles duhovnicesc” fără ca precizarea să ne fie făcută, sau “marele împărat” al lumii sfârşitului va fi adulat de libieni în mod LITERAL?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
