– Fă-mi un BOB de GRÂU! Unul.
– Îţi fac un palat!
– Nu, nu vreau palat că e prea greu de făcut şi să nu te oboseşti. Fă-mi un bob de grâu, e mai simplu.
– Îţi fac un vapor, un avion, un submarin, un…
– Fă-mi un bob de grâu, nu te complica, atât…
– Ştii, mie îmi plac lucrurile complicate, grele, extraordinare, inimaginabile, ca pentru Cartea Recordurilor.
– Ştiu, dar acum fă-mi unul mic, la îndemână, uşor, un BOB de GRÂU.
– Uite, îţi fac ceva de să te minunezi. Tu stai aici, eu mă duc pe partea cealaltă a pământului, spun ceva şi tu m-auzi, apoi, ca la un semn mă şi vezi şi stăm de vorbă de parcă am fi pe aceeaşi prispă.
– Într-adevăr mă mir, dar m-aş mira şi mai tare dacă mi-ai face un BOB de GRÂU.
– Ce zici dacă fac ceva măreţ de tot pentru tine. Mă duc până pe lună ca şi cum m-aş duce peste drum şi ţi-aduc poze de pe-acolo. Îţi place?
– Sigur că-mi place, dar mi-ar place mai mult să-mi faci un BOB de GRÂU.
– Am de gând să fac ceva extraordinar. Toate religiile astea de pe lume care nu se-nţeleg între ele, ba câte-odată se mai şi bat, eu am abilitatea de a le împăca. Eu răspund de ecumenizare. Nu e nemaipomenit?
– Ba da, dar între timp fă-mi un BOB de GRÂU.
– Ştii ceva? Am un plan de fericire a lumii. L-am numit GLOBALIZARE. Toţi egali şi nemaiputând de bucurie. Ce zici? O planetă fericită!
– Nu te opresc de la acest lucru, dar mai înainte, fiindcă nu e “cine ştie ce”, fă-mi un BOB de GRÂU.
– Poate nu mă crezi. Dar eu am inventat un sistem de intervenţie imediată, automată, ca acolo unde pe lume apare un necaz de orice fel, dezastre naturale, epidemii, colapsuri financiare, să fie rezolvat pe loc şi definitiv.
– Ba te cred, dar am şi eu o dorinţă mult mai mică şi nu ştiu de ce nu vrei să mi-o îndeplineşti. Fă-mi te rog un BOB de GRÂU.
– Fă-mă să înţeleg. De ce un BOB de GRÂU? Pe lume sunt atâtea boabe de grâu.
– Într-adevăr sunt. Dar nu făcute de tine. Vreau unul făcut de tine. Unul singur. Vreau să te aud spunându-mi: “vezi BOBUL acesta de GRÂU? E făcut de mine”! Aşa că fă-mi un BOB de GRÂU.
Aici s-a sfârşit brusc dialogul. Interlocutorul meu mi-a întors spatele şi a plecat să facă cel mai mare palat, cel mai sofisticat avion şi vapor şi submarin, să pună viteză de lumină internetului, să împace religiile lumii şi filozofiile ei, să desăvârşească globalizarea ca în condiţii de pace şi fericire terestră să-şi continue “facerile” (să nu zic afacerile) lui extraterestre. Un singur spaţiu a rămas gol, neglijat în preocupările lui, un spaţiu mic de tot dar vital, cât BOBUL de GRÂU pe care nu-l poate face. Mâncăm şi supravieţuim la propriu din boabele de grâu pe care Dumnezeu ni le dă încă din mila Sa. Mâncăm şi supravieţuim la figurat din BOBUL de GRÂU pus în miezul întunericului lumii noastre – ISUS CHRISTOS, MÂNTUITORUL – care face rodire pentru veşnicie.
La zi. Devastăm de roadele lui POMUL CUNOŞTINŢEI – cumva POMUL OPRIT. Dulce. Ba nu, amar. Ochii parcă ni se deschid, dar pentru a vedea grozăvii. Ieşim parcă din puşcărie pentru a ne da seama că suntem în una mai mare şi mai zăvorâtă. Au căzut zidurile Bastiliei. Nu, n-au căzut spre eliberare, ci doar s-au mutat mai încolo lărgind-o, dar cu ziduri şi mai întărite. Electronii nu ţin cont de noi. Galaxiile ne ignoră. În puşcărie prin internet. Bastilizare prin tehnică. Deştepţi împotriva noastră. Ultimii urmaşi experimentăm aceeaşi stare de euforie tragică a primilor noştri părinţi care au uitat de POMUL VIEŢII şi s-au îndreptat spre POMUL CUNOŞTINŢEI. Ultima ORBIRE a “deschiderii ochilor” promisă de satana în Paradis. Cucerim cosmosul! De-andoaselea. Cosmosul trebuie să ne “cucerească” pe noi. Realitatea este că NI SE PARE. Profetic. “ÎMBĂTAREA babilonică”, din Apocalipsa. Măsurăm cu inteligenţe. Apreciem în raport de dimensiuni. Ne mândrim cu forţa. Extraordinarul, fantasticul tehnicizat, recordul înregistrat, sunt până şi elemente de evanghelism. De-atâta ştiere nu ştim ştiinţa BOBULUI de GRÂU. Îl dăm la o parte de pe lentilele telescopului şi microscopului ca să vedem mai “clar”. Îl suflăm jos ca pe un fir de praf de pe remote-ul televizorului şi şoricelul internetului, ca pe ceva ce ar putea să ne încurce tehnica aşa de evoluată.
Aceasta este realitatea de azi. Cea de mâine..?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
