ZIDUL – ziduri
Zilele acestea de început de Noiembrie 2009, lumea a sărbătorit într-un anume fel şi într-o măsură destul de semnificativă ceea ce ar putea fi numită Primăvăra Toamnei, 20 de ani de la dărâmarea ZIDULUI BERLINULUI.
Din anume puncte de vedere Zidul Berlinului a fost UNICAT în istorie şi din povestea lui se pot învăţa multe. Pe teritoriul Germaniei de Est un Berlin jumătate de Vest cu o cale ferată legat de Germania de Vest pe un teritoriu estic numit CORIDOR destul de întins, rămâne o CIUDĂŢENIE şi demnă şi nedemnă a umanităţii. Într-o frumoasă zi de Mai anul 1986, am trecut personal ZIDUL BERLINULUI dar nu pe DEASUPRA ci pe DEDESUBT, de fapt singurul drum oficial, câţiva metri dintr-o parte a oraşului în alta, dintr-o parte a Germaniei în cealaltă şi mai apoi dintr-un continent în altul, dar… în aceeaşi lume şi conştient de acest lucru. Cancelarul Germaniei a vorbit deunăzi în faţa Congresului American – ambele camere prezente – în chip profetic.
* Est -Vest Berlinul
* Est – Vest Germania
* Est (Europa) – Vest (America)
* Estul (tot) – Vestul (tot)
* Est-Vest – secolul 20-21
* Est – Vest – Trecut – Viitor
Mai ales în această pereche EST-VEST, ZIDUL dintre ele trebuie desfiinţat, ca în 1989, se zice DESFIINŢAT pentru a se face diferenţă de DISTRUGERI de ZIDURI, CĂDERI de ZIDURI cum ar fi exemplul de cândva tot ZIDUL BERLINULUI ca cetate faţă în faţă cu tancurile ruseşti.
Aşa dar, DESFIINŢARE fără forţă fizică ci cu forţa ÎNŢELEGERII întregii umanităţi. La prima vedere, CE DIFERENŢĂ! După şase mii de ani de pierdere a PRIMĂVERII EDENICE, când lumea se adânceşte pe zi ce trece în neguroasa ei TOAMNĂ cu presimţiri de viscole cumplite, cineva, ceva să işte o DESPRIMĂVĂRARE, preluată din mers de întreaga omenire, este profetic. Nici un ZID, nici o BARICADĂ, nici un semn ameninţător, nici PÂNĂ AICI, nici MAI DEPARTE NU, nici STOP, nici ÎNTOARCERE, decât de bunăvoie. Numai DRUMURI şi PODURI şi semne de BUN VENIT şi invitaţii de RĂMÂNEŢI AICI şi STAŢI CU NOI. Întrebat CINE EŞTI şi cu CE OCAZIE? Nici vorbă. Acasă. O casă imensă cât lumea, doar să te aşezi unde vrei şi să te bucuri.
Visăm? Visăm desigur. E bine? E rău? E bine că visăm aşa pentru că aşa e bine. E rău, pentru că vom fi dezamăgiţi şi dezamăgirea va fi mare, mai mare decât visul. Încercăm să ne FERICIM fără de Dumnezeu. Dărâmăm zidurile dintre noi – şi bine facem – dar cărămizile de la ele le folosim la înălţarea ZIDULUI dintre noi şi Dumnezeu. Încercăm ceva AICI, pe pământ între noi, izolându-ne de Univers, deşi ştim bine că lumea noastră a făcut parte şi trebuie reintegrată în Împărăţia cea mare a lumilor cereşti.
Ce-ar fi să amintim aici Biblia care zice “păcatele voastre pun un ZID de DESPĂRŢIRE între voi şi Dumnezeu”. Acest ZID, juridic, a fost dărâmat la CRUCE, şi pe coridoarele rugăciunii şi credinţei şi ascultării investigăm lumea de dincolo şi strigăm, EA ESTE ADEVĂRATĂ. Frumuseţea ei ne face să întoarcem spatele păcatului şi zidurile lui se prăbuşesc, acum, la figurat şi foarte curând şi la propriu.
Revenind la aceste zile de Noiembrie 2009, Cancelarul Germaniei reprezentând în gândurile sale Estul pe de o parte, şi Camerele unite ale Congresului American reprezentând Vestul, pe pragul de timp dintre a şasea şi a şaptea mie de ani, face profeţie, adica anunţă că profeţiile Bibliei sunt adevărate şi se împlinesc repede. “Dacă Europa şi America se unesc în planuri comune, globalizarea este realizată, celelalte state şi zone ale lumii se vor integra de la sinele. O constituţie comună va aduce fundamentaliştilor lumii şi extremiştilor de orice fel ‘ZERO TOLERANŢĂ’”, a spus printre alte multe cancelarul, în furtuna de aplauze a audienţei americane.
Concomitent şi tot în vizită “profetică” (zicem noi) la nivel înalt, Patriarhul de Bizanţ, Constantinopol, Istambul – cum vrem să spunem – Bartolomeu, cel mai de seamă reprezentant al creştinătăţii de Est, a fost şi este încă vreo câteva zile în America , răsfăţatul mediei americane. Şi… media americană ştie să pună întrebări, şi… Patriarhul ştie să răspundă. Rămâne doar, ca şi noi să înţelegem ce spune.
Un personaj plăcut la dialog, purtând cu sine aura evlaviei, ascunzându-se în tainele credinţei, adică o imagine opusă intelectualismului de elită al Bishopului de Roma, dar făcând împreună un sens prin întregirea unităţilor despărţite de zidul vechi al marei schisme.
Limbajul său este acelaşi dar pe alţi termeni. În timp ce cancelarul se exprimă în Est şi Vest, Patriarhul zice Răsărit şi Apus. Foarte ştiutor de creştinătate şi istoria ei, dar mai ales foarte gata de desfiinţarea ZIDULUI dintre bisericile creştine oricum s-ar numi ele. Poate cea mai frumoasă imagine profetică ieşită la iveală în dialogul cu unul dintre cei mai buni jurnalişti americani, a fost atunci când citând foarte pozitiv dintr-o adresare recentă a papei, a reamintit lumii întregi că “ZIDUL de despărţire dintre bisericile creştine este APROAPE desfiinţat”. La acest citat, Bartolomeu a adăugat că acest APROAPE, trebuie să dispară şi el cât mai repede.
Patriarhul simte mersul istoriei. El apreciază Uniunea Europeană şi face tot ce depinde de el ca Turcia să fie primită în ea. Viziunea sa globală este fără dubiu. Privilegiat de poziţia religioasă şi legile bisericeşti, el rămâne în dialog în timp ce preşedinţii marilor state se schimbă. S-a întâlnit cu preşedintele Clinton, cu Bush, iar dupa unele aprecieri nu chiar de desconsiderat, vârsta i-ar permite să dialogheze cu ultimul preşedinte pe care America îl va avea.
Martor al celor de mai înainte, mi-a apărut în minte şi ZIDUL PLÂNGERII care nu ştiu de ce, nimeni nu se gândeşte să fie desfiinţat. Poate pentru că nu e un ZID de DESPĂRŢIRE a ceva? Poate pentru că el ne aminteşte mai direct de ZIDUL DESPĂRŢITOR dintre om şi Dumnezeu? Poate că înainte de a ne apuca să desfiinţăm ziduri trebuie să ne plângă sufletul de ceva? Poate trebuie o pocăinţă, precum în faţa ZIDULUI ÎNVĂPĂIAT de la Răsăritul Grădinii Edenului care făcea DESPĂRŢIREA cea mare? ÎNAPOI în EDEN, NU! ÎNAINTE în EDEN, DA! Şi tot ce se petrece în jurul nostru ne spune că este aşa. Chiar şi această TOAMNĂ de 2009 ne vorbeşte despre ETERNA DESPRIMĂVĂRARE, dar nu de noi înşine, ci de noi cu Dumnezeu.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
