77
Views

 

 

UN NUME NOU – NUMELE cel NOU

 

Precum la naștere NUMELE se PRIMEȘTE, numele celui mântuit, după Sfânta Scriptură numele „celui ce va birui”, va fi „primit”.  El va fi dat de Domnul Dumnezeu în raport cu niște criterii care nu ne sunt descoperite acum.  El va fi „scris pe o piatră albă”.  „Nu-l știe nimeni decât acela care îl primește”.  De ce această taină cu privire la NUMELE NOU?  Pentru căutătorii moderni de titluri până și pentru predici, acest lucru ar putea fi numit TAINA IDENTITĂȚII.  NUMELE cel NOU va fi ținut secret sau pur și simplu nu va putea fi înțeles de nimeni altcineva pentru că reprezintă o experiență personală făcută cu Dumnezeu care nu se potrivește nimănui altcuiva.

În existența noastră temporară vrem foarte adesea ca numele nostru să fie știut de cât mai mulți, să fie pe buzele tuturor.  Ieșim cu el în față și ni-l vânturăm deasupra mulțimilor, doar doar va deveni cunoscut, arhicunoscut.  Este parte din mândria noastră, de pe aici.  Alteori, tot adesea poate, din pricini urâte doar de noi știute, ne ascundem numele, nu cumva să iasă la iveală.  Istoria a consemnat fel și fel de aspecte cu privire la numele omului.  Sperând într-un pic de învățătură, amintim câteva dintre ele.

În cultura semitică fiecare nume reprezintă ceva.  Începând cu Adam și Eva, acest concept, dacă-l putem numi așa, a traversat toată istoria omenirii, împrumutat chiar și de alte neamuri.  Reprezentarea de vârf a numelui a fost arătată în Isus Hristos, Emanuel, cu semnificația supremă.  În timpul Său pământesc Însuși Domnul îl trece pe Simon în Petru, fenomenul continunâdu-se cu Saul în Pavel, ca să amintesc doar câte ceva în această privință.

Că schimbarea numelor a trecut granițele semitismului o aflăm foarte ușor din aceeași Sfântă Scriptură.  Niște tineri credincioși care primiseră nume în Iudeea la naștere, Daniel, Hanania, Mișael și Azaria, au primit alte nume în Babilon, date de împăratul Nebucadnețar, și ele au fost:  Beltșațar, Șadrac, Meșac și Abed Nego.  Căutând criteriile pe care le-a avut în vedere împăratul când a schimbat numele, probabil că am munci foarte mult pentru aflarea a prea puțin.

Mai încoace și nițel mai departe de Scriptură, și la noi românii uneori „porecla” s-a făcut nume, stil popular.  În cercurile mai „elitiste”, din diverse motive mai mult sau mai puțin rezonabile, s-a inventat Pseudonimul, numele neadevărat.  Spre deosebire de situația normală, naturală, discutată mai sus, când numele era PUS, „DAT”, de cei în măsură să facă acest lucru, pentru identitate în cunoaștere, pseudonimul este un nume „autopus”, pentru ascunderea adevăratei identități.  Că „pseudo” înseamnă „fals”, „neadevărat”, este îndeobște acceptat.  Că în românește i se adaugă „nim”, „nime” în loc de „num”, „nume” ducând la „pseudonime”, și nu la „pseudonume”, este ceea ce ar fi mai corect ca înțeles, dar mai greu de explicat și oricum nu aici și acum.  Moștenirea numelor unor case regale sau NUMELE de ORDIN ale papilor întregesc peisajul fenomenului sub observație.

Greu cu pseudonimele.  De cele mai multe ori se confundă de către ceilalți, cu nume adevărate.

Deunăzi, în lecțiunea Școlii de Sabat din 1-7 Martie 2014, sub titlul lecțiunii UCENICI DIN TOATE POPOARELE, se face o referire la George Sand printr-un citat din scrieri – un hibrid între „curățenia este demnitatea săracului” (biblic) și „se arată superior sorții sale” (secular).  Câți dintre milioanele de Adventiști de Ziua a Șaptea care au studiat cu credincioșia cuvenită această lecțiune, au auzit de George Sand?  Câți s-au pus pe vrut să știe după ce au citit numele?  Câți au știut sau au aflat după lecțiune că George Sand nu a fost un scriitor, ci o scriitoare?  Câți știu acum că nu este vorba de numele ei adevărat, ci de pseudonimul ei?  Câți au plecat de la Școala de Sabat cu lecția amintită, știind sau aflând că numele adevărat al lui George Sand este Aurore Dupin, că era scriitoare franceză și că la 1844 ea avea 40 de ani?  Să fie pseudonimul NUME de SECRET, sau ce?

Este pe internet un grup de băieți și fete – presupun, pentru că după cum George Sand poate fi înțeles oricum, așa și pseudonimele folosite ascund până și genul.  Ca în cazul oricăror pseudonime ele sunt „autoalese” și prezentate publicului, deși ca ascundere de public, să nu se știe.  Nu mă omor după grupurile pseudonimice pentru că nu am încredere în ele, dar de exemplu, nu poți să nu reții frumosul pseudonim GRIGORE DUPĂ URECHE.  Nu mă zbat să-i știu numele adevărat, pentru că am alte o mie de lucruri mai bune de făcut.  L-am amintit doar pentru că suntem la această temă.

Și iarăși gândul mă duce la începutul micului nostru articol, de fapt la sfârșitul omenirii, de fapt la începutul veșniciei  „… și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un NUME NOU, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește”.  Ai primit numele.  Ți-ai ales pseudonimul.  Vei primi și NUMELE cel NOU?

 

Benone Burtescu   (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-