COSMETICA RELIGIOASĂ NETREBUINCIOASĂ
Este vorba de Religia Creștină în care cumva mă aflu și eu, și mai ales este vorba de „cosmetica” ei, care pe cât de înfloritoare pe atât de nenecesară. Frumusețea creștinismului primar, christic, nu trebuie știrbită prin sofisticare fără de folos. Și încăodată nu este vorba despre o „judecare”, ci mai de grabă o „jeluire”.
După un studiu pe sărbătorile creștine de sfârșit de an din ultimii ani raportate în date statistice sau linii fenomenologice, media română a făcut o expectație la ce va fi cu sfârșitul acestui an, desfășurat sub egida sărbătorilor creștine care s-au apropiat. Exprimată în consumul de băuturi alcoolice s-ar putea porni o mică dâmboviță. Grămada de porci transformată în sarmale, caltaboș și ce se mai alătură s-ar face un pui de caraiman. Înmulțite cu restul lumii creștine, analizele s-ar putea exprima în unități de mississippi, volga, poate nu chiar de himalaie, dar poate alpi. Luminile artificiale de cu această ocazie ar putea compensa peticele de întunerec din tot cursul anului și pentru asigurați sau neasigurați medical, doctorii vor trebui să fie în stare de veghe. Sărbători creștine fericite în Valea Fericirilor căci de fericirile de pe Muntele Fericirilor rostite de Domnul Isus nu poate fi vorba, căci nici una din ele nu se urează a fi prezentă.
Recunosc faptul că nici la propriu, nici la figurat nu știu exact hotarul dintre spălat, curat și „cosmetizat”, dar un machiaj strident, o fardare grosolană nu ajută la nimic, ba chiar devine dezgustătoare. Mă gândesc și eu, fără răutate și fără ironie, că la splendoarea crezului creștin nu se mai poate adăuga nimic prin cosmetizare. Slava Dumnezeului cel Veșnic revelată în Pruncul născut într-o iesle este suficientă pentru închinare. Poate doar s-o vestim, s-o cântăm așa cum este. La acest punct trebuie să mă predau, spunându-vă că mă prăpădesc după mireasma colindelor estice, bizantine și după parfumul celor vestice, protestante. Când acestea dau în Santa Claus care vine în oraș, sau Moș Crăciun care sosește misterios de pe meleaguri de poveste, chiar că nu mai știu. Un obicei tradițional frumos, fundat pe Evanghelie, pare a fi benefic. Dar unde este locul și momentul și modul în care el dă în „cosmetică”? Întrebarea mea este adevărat că pare simplistă, dar nu este deloc retorică. Nu cred că repararea unei „buze de lup” cu care s-a născut copilul intră în”cosmetică”. Dar ce poate fi că un copil știe despre Moș Crăciun atâtea că-ți poate povesti toată noaptea în timp ce despre Isus știe așa de puține sau nimic? Am evitat să pun titlul acestui foarte scurt comentariu „COSMETICA RELIGIOASĂ și NENECESARĂ și PERICULOASĂ”, dar vă este și vi-l las la îndemână să-l schimbați dumneavoastră cum credeți că ar fi mai bine. Sau poate cineva vrea abandonarea discuției? Libertate deplină. Aceasta nu înseamnă însă că ea nu mai există.
Mă întreb și eu, probabil ca oricare, în ceea ce numim „decorațiunea” de sărbătorile creștine, unde sfârșește genuinitatea și unde începe cosmetizarea, unde sfârșește sărbătorirea și unde începe petrecerea. După care din ele măsurăm și cântărim creștinismul? Dacă în alte religii parcă și-ar mai avea loc bombasticimul, statistica dimensională, în religia creștină ele par nenaturale. Întreb ca să învăț și eu, dacă festivalurile stadionice, paradele, marile procesiuni de dimensiuni epopeice pe nume creștin, sunt închinări adevărate sau sunt cosmetizări inutile.
Mai de curând se are în vedere – deocamdată teoretic – ceea ce în limbaj internațional se cheamă „Holiday Syndrom”, simptomatolgia sărbătorii, fie ea și creștină, sau poate cu atât mai mult. Competiție, întrecere, concurs, care mai, ce rol pot avea în cosmetica creștină? Înfrumusețarea înseamnă cosmetizare? Chiar dacă nu, și așa ne mai putem întreba dacă frumosul deplin al ÎNTRUPĂRII DOMNULUI – gândindu-ne la sărbătorile creștine ce se apropie – mai poate fi înfrumusețat în vreun alt fel decât prin închinare și vestirea lui așa cum este.
Într-un fel sau altul, creștinul crede în revenirea (va veni din nou așa cum L-ați văzut înălțându-Se la cer) Domnului Isus, exprimare în cuvântul RĂPIRE. Așa, altfel, înainte, după, nu face subiectul nostru acum. „Din doi ce vor fi pe acoperiș unul va fi luat, altul va fi lăsat, din două femei care vor fi la moară una va fi luată, alta va fi lăsată” – desigur fenomenologic nu numeric -. Mă întreba cineva, dacă răpirea ar avea loc în timpul unei „petreceri creștine”, câți ar fi luați, câți ar fi lăsați? Situația ar fi alta decât dacă RĂPIREA s-ar face cândva în cursul anului de muncă în zile „necosmetizate”? Poate-i răspundeți dumneavoastră prietenului meu, căci pe mine m-a încurcat. Jos cu fardurile și machiajele fie ele și pe teritoriul creștin, ar putea spune o autoritate în domeniu. Eu nu sunt și oricum nu spun. Dar să fiu sincer, mă îngrijorează. Cosmetica creștină nu cred că e de vreo trebuință. Desigur, este doar o opinie personală.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
