… o VREME ca ACEASTA… ”
„… O vreme ca aceasta…” se potrivește oricărei vremi a istoriei neamului omenesc. Este VREMEA ZILELOR NOASTRE mai altfel, mai deosebită decât celelalte vremi pentru a fi menționată și subliniată în mod particular? Chiar dacă ar fi și numai la fel ca una din celelalte vremi trecute este destulă motivație a fi remarcată și ea pentru că ne aparține nouă, suntem implicați în ea. Părerea mea este însă că „VREMEA ACEASTA” în care trăim noi este un fel de cumul al tuturor VREMILOR, un REZUMAT al lor, un FINAL care adună în el pe toate celelalte. Este destul că VREMEA ACEASTA este VREMEA SFÂRȘITULUI, calificativ care nu se potrivetșe niciunei vremi istorice oricât de „ACEASTA” a fost numită ea la timpul ei.
„Este oare ACUM (atunci) VREMEA de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi și roabe”? a întrebat proorocul Elisei pe slujitorul său Ghehazi după ce căpetenia oștirii împăratului Siriei fusese vindecat de lepră în Israel. Răspunsul nu s-a așteptat. Lepra s-a mutat de pe unul pe celălalt. Este oare ACUM (acum) VREMEA de repetat aceeași întrebare, cu același nerăspuns și cu același rezultat? Să nu însemne nimic pentru noi că VREMEA de ATUNCI este și VREMEA de ACUM, la care se adaugă o diferență de câteva mii de ani spre SFÂRȘIT? Nu este mult mai îndreptățit să reflectăm despre „… o vreme ca aceasta…?
„Căci dacă vei tăcea ACUM… și cine știe dacă nu pentru o VREME ca ACEASTA ai ajuns la împărăție”. Recunoașteți desigur intervenția lui Mardoheu către Estera ajunsă împărăteasă. VREMEA de ATUNCI este VREMEA de ACUM. La cea de ACUM se adaugă și faptul că este cea de pe URMĂ, cum spun slujitorii Domnului în tot Noul Testament. Pe sus, pe la cele mai înalte niveluri ale societății omenești sunt oameni care știu despre Domnul și pot mărturisi despre El. De-ar fi să amintim și doar pe cei din media românească sau pe cunoscători de Domnul români în organizația financiară de la Roma în vederea globalității, perspectiva imaginii „pentru o VREME ca ACEASTA” ar fi foarte elocventă, fără să mai menționăm pe cei neștiuți și pe fiecare în parte dintre noi.
Simțul meu este că societatea omenească în general și fiecare în particular nu trăiește VREMEA ACEASTA și a rămas mult în urma ei. Mi se pare o discrepanță colosală între profețiile studiate în „birourile” teologice ale creștinătății (să luăm principala religie doctorizată) și aceleași profeții biblice în evenimentele de pe „străzile” lumii. Mi se pare că o VREME ca ACEASTA se referă ACUM la cele ce se petrec la PORȚILE DAMASCULUI, în timp ce spectacolul Bucureștiului – una din capitalele Uniunii Europene (un mic exemplu) -, are în preocuparea lui „câinii maidandezi”. Războiul ideologic între Statele Unite și Rusia asupra Siriei este întrecut cu mult în atenție de teama ca nu cumva „stafia” doamnei responsabilă din partea asociației internaționale de protecția animalelor să ajungă la Palatul Cotroceni sau Victoria sau mai știu eu care altul. Se uită că „doamna” în cauză își ține discursul de protecție a câinilor (care merită să fie protejați) între masa de prânz și cea de seară la care savurează carne de miel trimis la moarte după regula celor mai elegante maniere. Încercând atingerea civilizației galice intrăm papionizați (căci altfel nu ni se permite), să consumăm cele mai delicate animale în timp ce pregătim demonstrațiile de stradă pentru „protecția” altora. Social nu doar penibil, dar și stupid. „Sacrificăm” salmoni pentru „protejarea balenelor”. Ne-am depărtat de subiect. Poate, limbajul e însă biblic. Proorocii porneau de la realitățile stupide pentru a se face înțeleși. Pot fi acuzat de nerespectul față de limbajul frumos în legătură cu lucrurile de mare însemnătate. Descrierea „sărmanului Lazăr” paralel cu „bogatul” din parabola Domnului n-ar trebui să-mi fie exemplu, căci El este El. Dar ce să fac dacă mă doare și pe mine. Am început în tinerețe cu „flori și stele”. Sunt mulțumit că alții au preluat invenția de imaginație și au visat și ei la ele. Acum însă când drumul dintre Ierusalim și Damasc pe care „vindecările” ar putea circula, este închis, și după cum spun comentatorii singurul drum concret spre Damasc este cel de la Beirut, profeția mă cheamă spre ea.
Nu este treaba mea să judec, să hotărăsc nici atât, tocmai de aceea „câte ceva” și nu altcumva. Dar să spun că „o VREME ca ACEASTA” n-a mai fost deși fiecare VREME la momentul ei istoric s-a numit ACEASTA, este îndemnul cugetului meu să spun.
Între profețiile Bibliei și desfășurarea evenimentelor din marile cetăți ale lumii este o deplină concordanță și împlinire. Interpretarea leneșă, de birou, care se interpune intre marea avertizare profetică biblică și împlinirea ei pe realitatea societății omenești e tot ce poate fi mai rău. Ce este de făcut „într-o VREME ca ACEASTA”? Poate cel mai important lucru este să înțelegem ce fac lumile nevăzute în VREMEA ACEASTA.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
