27
Views

   Romani 12, 15: “Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng.”

   Făţărnicia nu este ceva ce ESTE, ci este ceva ce NU ESTE, doar se învaţă spre a fi pusă în rol. Nici după ce este, făţărnicia NU ESTE, ci doar pare a fi, încercând să ÎNLOCUIASCĂ, să ascundă.   Calea spre FĂŢĂRNICIE cea mai des bătută, este ZÂMBIREA, cu elementul ei principal ZÂMBETUL.

   Pentru că nu e ceva NATURAL, ci ARTIFICIAL, ZÂMBETUL SE ÎNVAŢĂ. În societatea modernă mai ales, este o intensă şcolarizare în A ZÂMBI. Cum şi când să te bucuri nu se învaţă. Te bucuri şi gata. Nu te poţi opri. Cum şi când să plângi nu se învaţă. Plângi şi atâta. Nu te poţi abţine. ZÂMBETUL ascunde bucuria sau întristarea, le dă altă faţă. FĂŢĂRNICIA.

   Îţi vine să te bucuri, dar reduci bucuria la zâmbet.

   Îţi vine să plângi, dar te ascunzi în zâmbet.

   Pot zice unii că dacă râzi eşti neserios. Atunci zâmbeşti. Eşti serios? Zic unii că dacă plângi eşti slab. Atunci zâmbeşti. Eşti tare? E un motiv natural pentru BUCURIE şi ÎNTRISTARE. Pentru ZÂMBIRE e vreunul? RÂZI sau PLÂNGI neelaborat, natural. Poţi ZÂMBI neelaborat? RÂDE-mi, PLÂNGE-mi, dar nu-mi ZÂMBI. Te văd dincolo de ZÂMBIT. ZÂMBITUL este anitcamera MINCIUNII dacă nu chiar MINCIUNA. Exact ce se petrece la fotograf. ZÂMBEŞTE! De ce? Ca să nu arăţi în fotografie cum eşti în realitate.

   Îmi pot imagina un popor întreg bucurându-se sau plângând. Nu-mi pot imagina un popor întreg ZÂMBIND.

   Când RÂZI, eşti bucuros. Râzi pentru tine, din tine. Aşa eşti.

   Când PLÂNGI eşti întristat. Plângi pentru tine, din tine. Aşa eşti.

   Când ZÂMBEŞTI, nu-i pentru tine ci pentru celălalt, să-i arăţi, să-i ascunzi că eşti bucuros sau întristat.

   Modern, se zâmbeşte fără discriminare şi celor care se bucură şi celor care plâng, zâmbirea fiind discriminatorie, căci ZÂMBETUL -unul -, nu se poate potrivi mai multora, diverşi.

   A zâmbi celor ce plâng – o nesăbuinţă.

   A zâmbi celor ce se bucură – o neghiobie.

   Biblia nu zice ZÂMBIŢI TUTUROR şi celor ce se BUCURĂ şi celor ce PLÂNG. Nu zice nici măcar ZÂMBIŢI celor ce ZÂMBESC. Nu se poate BUCURA cu cei ce PLÂNG, nici PLÂNGE cu cei ce se BUCURĂ. De ZÂMBIT cu vreunii din ei e bine? Dacă cineva se BUCURĂ nu are nevoie de ZÂMBET. Dacă cineva PLÂNGE nu i te poţi înfăţişa ZÂMBIND. Zâmbirea nu există ca alternativă ci doar ca falsificare a celor două.

   Privind spectacolul ZÂMBETULUI, cineva ar putea să spună “Lăsaţi lumea în pace! Lăsaţi-o să se bucure, să plângă, n-o chinuiţi să ZÂMBEASCĂ!”

   În spatele ZÂMBETULUI lumea RÂDE sau PLÂNGE. ZÂMBETUL e CORTINA care ne ascunde. Trageţi cortina!

   Biblic, am un motiv mare de tot să mă BUCUR. Pot fi salvat.

   Am un motiv mare de tot să PLÂNG. Realitatea suferinţei până ce Domnul va veni.

   Nu am nici un motiv, nici mare, nici mic, să zâmbesc.

   ZÂMBITUL e înşelarea semenului cu privire la el, cu privire la tine. ZÂMBETUL e o perucă, machiaj. MEDIA l-a ridicat la rang de INDISPENSABIL.

   Studiem ZÂMBETUL să fie suficient de atrăgător. Câteodată nu-l reuşim. Nimic nu-i mai urât ca un zâmbet NEREUŞIT, deşi această nereuşită este foarte educativă, îndeamnă la renunţare.

   Nu doar că un ZÂMBET NEREUŞIT trădează mai repede realitatea, dar efortul neizbutit de obţinere este dezgustător.

   Problema ZÂMBIRII nu are de-a face numai cu cele ale pământului, temporare, ci are implicaţii spirituale enorme în legătură cu lucrurile veşnice. Pe pământ, întristarea este mai multă decât bucuria. Tocmai de aceea dorim cerul şi înnoirea pământului. În probleme aşa mari, care e rolul ZÂMBITULUI?

  Sub pretextul satisfacţiei, al mulţumirii de sine pe care vrei s-o transmiţi şi altuia prin ZÂMBET, oprindu-l chipurile de la bucurie sau plâns, treaba se dovedeşte o tragedie. O comunitate de oameni în care toţi zâmbesc, un fel de nălucire. Închipuiţi-vă lumea mântuiţilor unde bucuria este substanţa existenţei. Un cer plin de mântuiţi care îşi zâmbesc unul altuia. Uitaţi imaginea.

   Zâmbetul este un apanaj nedorit al lumii noastre în care bucuria autentică lipseşte şi pentru a nu umbla după ea, se apelează la acest SUROGAT care chipurile rezolvă totul.

   Bucuria şi plânsul, duc la apropierea între oameni, la îmbrăţişare, la sărut. ZÂMBIREA nu apropie până la atingere, căci altfel nu s-ar mai vedea ZÂMBETUL. Stai acolo şi uită-te cum îţi zâmbesc. Dacă te apropii prea mult ZÂMBETUL nu se mai vede.

   Sărutul distruge zâmbetul şi bine-i face.

   Dacă tot ZÂMBIM, mă întreb de ce nu putem face acest lucru puţin mai diferenţiat, nu doar într-un singur fel pentru oricine şi orice, ZÂMBIRE ROBOTICĂ.

   Zâmbitul e ceva chirurgical, de plastic, estetic, înţepeneşte şi e imposibil de dat în bucurie sau în plâns. Nu are nimic de-a face cu iubirea de aproapele.

   Desigur, puteţi zâmbi la cele de mai sus, dar am scris din necăjeală, în fugă, într-o clipă de bucurie pe de-o parte, că putem comunica sincer, deschis, şi o clipă, aceeaşi, de întristare că nu se cuvenea s-o pierdem pentru acest subiect. Oricum, a fost doar “câte ceva” din care puteţi să mai ştergeţi sau la care mai puteţi adăuga, bineînţeles.

   Benone Burtescu

(dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-