„Mustră pe cel înțelept și el te va iubi”, Proverbe 9, 8
Recenzia unui interviu
Cuvântul „mustră” din Limba Română nu are exact înțelesul din limba solomonică. De aceea în multe alte limbi el este tradus cu „instructează”. Chiar și „el te va iubi” este tradus cu „va deveni și mai înțelept”. Pentru ocazia de față cel mai bine s-ar potrivi traducerea „Fii deschis cu cel înțelept și el te va iubi”. „Muștruluială”… niciodată. În cazul nostru de scurtă recenzie la articolul „Cântați Domnului o cântare nouă!” apărut în revista Curierul Adventist din luna Mai 2013, „înțeleptul” este fratele Daniel Chirileanu, eu fiind cel „deschis” gândurilor dânsului și cu perspectiva biblică de a fi „iubit”, ceea ce nu mi se întâmplă prea des, și abia aștept. Vă mărturisesc însă că despre „iubire” mi s-a cam făcut frică să mai scriu pentru că un nepot de-al meu care se autointitulează „ex-Adventist de România” a făcut și el o recenzie la poezia mea „Deși niciodată” (despre faptul că Domnul m-a iubit nemeritat) clasificându-mă un fel de schizofrenic, bolnav de „sindromul Clérambault”, chiar mai mult, a menționat că eu sunt singurul pe care l-a văzut cu această boală!
Dar să începem.
„Cântați Domnului o cântare nouă” este de fapt și ca idee și ca formă de exprimare, ceva „vechi” de o juămtate de istorie a omenirii, chiar mai mult. În înțeles biblic „Cântați Domnului o cântare nouă” poate fi spus în egală măsură de înțelegere „Cântați Domnului o cântare veche”, „nou” și „vechi” neînsemnând „bun” și „rău” sau „frumos” și „urât”, ci mai degrabă cântați din tot sufletul, cu toată inima slavă lui Dumnezeu. Desigur „o cântare nouă” poate însemna și o cântare făcută foarte recent și nemai cântată până acum (atunci), dar înțelesul acesta nu e cel mai important și nici întreg.
Este vorba de Cartea de Cântări 2010 care nu putem spune că din motive serioase, binecuvântate nici atât, va apare în 2013. Comisia care a lucrat la Cartea de Cântări 2010 și pe care fratele Chirileanu o menționează în interviul dânsului și-a isprăvit lucrul în 2010 cum era planificat și a prezentat-o spre tipărire. Cartea de Cântări 2013, despre care se vorbește în interviu, nu este rezultatul lucrului comisiei menționate, ci al Comitetului Lărgit al Uniunii Adventiste Române. Cartea de Cântări 2013 prezentată în interviul de care vorbim, nu este cea propusă de comisia de lucru amintită, ea arată cu totul altfel. Probabil, cu excepția câtorva din „sistem”, membrii comisiei nu au mai fost consultați între 2010-2013, interviul fiind foarte surprinzător și în această privință
„Tot ce conține ediția 2006 a cărții de imnuri s-a păstrat integral”. La această declarație, din ceea ce știu eu, comisia muzicală la care se face referire, niciodată nu s-a pronunțat așa.
Împărțirea masei de credincioși adventiști pe „categorii” nu e de nici un bine. Într-o familie, de la străbunici până la strănepoți nu se poate vorbi pe categorii de vârstă de „gesturi revizioniste” sau de „regres nostalgic”. Personal sunt un nostalgic după cântarea lui Moise și a Deborei, după psalmii lui David sau cântările lui Bach, iar cele ale lui Gabriel Uță, ca să dau un exemplu, le prelungesc doar și nu le pot împărți între „vechi” și „noi”. „Evoluția și dinamica actuală a bisericii” nu trebuie pusă în „balanță” cu „trecutul nostru” care nu ține de timp. Cântarea petrece generațiile de credincioși, nu le desparte, le leagă. „Numărul celor care solicitau revenirea la varianta veche a scăzut” Această scădere nu s-a oprit. Comisia Cărții din 2006 deja se gândește la pensionare. Doar azi nu este mâine. „Scăderea” sau „creșterea” este un proces natural și nu face obiectul „Cărții de Cântări” în formă și conținut. „Potrivit cu realitatea nou creată” este un limbaj sărac, tehnic, nu este spiritual, scripturistic. În Comisia pentru realizarea Cărții de Cântări, fratele Chirileanu mă trece și pe mine. Ca să nu fie nici o greșeală de înțelegere, la facerea Cărții de Cântări 2006 nu am fost consultat în nici un fel. La Cartea de Cântări proiect 2010 am participat activ până ce Comitetul Uniunii a refuzat manuscrisul pentru tipar. Despre Cartea de Cântări 2013 nu am știut nimic, până la descoperirea acestui interviu. Nu e o plângere, ci o realitate. Vorba interlocutorului „Dumnezeu nu rămâne dator, El va binecuvânta dacă nu cumva a făcut-o deja, pe fiecare dintre cei care au dovedit iubire față de El…” și enumeră. Dar în timp ce „fratele Geantă Cezar a făcut verificarea și rearmonizarea muzicală împreună cu Vlad Baciu, iar sora Geantă a fost cea care a cărat kilogramele de partituri spre și de la corectură” fratele Geantă informa membrii ai Comisiei Muzicale că „nu știe nimic” despre Cartea de Cântări 2013. Cum așa?
La finalul interviului, cum se și cuvenea, interlocutorul face referire la venirea Domnului și ajungerea noastră „Acasa”, și cântatul acolo, absolut că nu după această Carte de Cântări, dar ea este stârnitoare de imagini.
Dacă va fi ca Domnul să vină după ieșirea de sub tipar a Cărții și înainte de a se face alta – interlocutorul „îndrăznește să aibă o dorință: să fie aceasta ultima ediție”. Subscriu total și eu acestei dorințe, cu excepția de cum putea să arate această ultimă ediție. Desigur că oricât ar fi fost de bine și frumos realizată nu am fi ieșit cu ea Domnului în întâmpinare ca „performanță”, dar așa cum arată ea – căci o am pe masă când scriu aceste rânduri -, mi-e rușine, căci mă zbat între cum este și cum putea să fie, și mai ales DE CE nu este cum putea să fie.
Este copilăresc sau ce, că s-a făcut inversarea numărul 1 cu 2 la ordinea din Cartea 2006. Ce joacă!?! Și câte asemenea.
Absolut că Uniunea de Conferințe a Adventiștilor de Ziua a Șaptea din România, prin aleșii la zi, are toată libertatea să facă o carte de cântări a Bisericii, cum crede de cuviință. Are și responsabilitatea care decurge din funcții . Acesta este dreptul administrativ. Dar greșelile Cărții 2006 repetate sub semnătură în Cartea 2013 chiar dacă îmi scapă înțelegerii, un spectru nedeslușit a ceea ce poate urma, mă neliniștește. Doamne, Tu știi DE CE așa sau altfel, singurul care știi. Dacă cel mai mare apostol al Tău a cerut să fie judecat de împărat și nu de marele preot, chiar că numai Tu știi.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
