44
Views

1 A). DE CE S-O FI LEPĂDAT PETRU?

De ce s-o fi lepădat Petru
De Domnul Isus?…
E greu de înţeles,
E greu de spus.
Poate de ruşine?…

De ruşine? Cum de ruşine?
Nu a zis el:
„Dacă toţi Te vor părăsi,
Eu voi rămâne, Doamne, cu Tine?”

Sau, poate de frică?…

Nu, nici de frică;
Petru era curajos.
Nu ştiţi?
Când a vrut să-L apere pe Domnul,
Repede sabia şi-a scos.

Atunci, de ce s-o fi lepădat Petru
De Domnul Isus?…

Vă spun eu:
Nici de frică, nici de ruşine.
Petru avea prea multă încredere în sine.
El nu era umilit,
De aceea păcatul l-a biruit.

Deci, noi să nu zicem ca Petru,
Cu îngâmfare:
„Te voi urma oriunde,
Mai mult decât oricare…”,
Ci să zicem mai bine:
„Doamne, ajută-ne Tu,
Să Te urmăm numai pe Tine!”

1 B). RUGA LUI PETRU

Priveşte-mă, Doamne! Păşesc către Tine pe ape
Şi mâna Ta caldă o simt: e atât de aproape.
Priveşte-mă, Doamne! Păşesc către Tine pe ape.

Ajută-mă, Doamne! Un val înspumat ne desparte,
Furtuna ispitei mă poartă tot mai departe.
Ajută-mă, Doamne! Un val înspumat ne desparte.

Opreşte-mă, Doamne! E noapte adâncă-n grădină,
Dar inima mea, de râvnă fierbinte e plină.
Opreşte-mă, Doamne! E noapte adâncă-n grădină.

Trezeşte-mă, Doamne! Somnul din nou mă cuprinde.
Ruga Ta toţi cedrii din jur îi aprinde.
Trezeşte-mă, Doamne! Somnul din nou mă cuprinde.

Iată-mă, Doamne! Cu Tine merg până la moarte.
Spada credinţei vor mâinile mele s-o poarte.
Iată-mă, Doamne! Cu Tine merg până la moarte.

Iartă-mă, Doamne! Pe piatra căinţei plâng, iată!
Mă arde prin noapte privirea-Ţi de Tată.
Dă-mi iar, pentru Tine, o râvnă curată!

Iartă-mă, Doamne! Pe piatra căinţei plâng, iată!

1 C). FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Doamne, Doamne, m-aş tot duce
Să nu văd privirea-Ţi dulce,
Dar n-am unde să m-ascund
Şi mi-e milă să Te las
În acest din urmă ceas,
Şi mi-e teamă ca să spun
Că Ţi-am fost prieten bun.

Doamne, oare nu se poate
Să Te uiţi în altă parte?
Mi se frânge pieptu-n două.
Doamne, Doamne, nu mai pot
Lacrimi din adânc să scot.
Eu să fiu un trădător?
Doamne, Doamne, simt că mor!
Iartă-mă, dacă mai poţi!
Sunt un trăgător la sorţi;
Mi-a căzut cămaşa Ta,
Doamne şi n-o pot purta.

Doamne, iar Te uiţi la mine
Şi nu pot să Te privesc.
Doamne, Doamne, Tu ştii totul
Şi Tu ştii cât Te iubesc!

2 A). O, DUH DE HAR PREA PLIN
O, Duh de har prea plin,
Dumnezeiesc mister,
Să-mi umpli pieptul de amin,
Să mă conduci la cer.

Ca soarele-nfocat,
Fierbinte, raza Ta
Mă-nvăluie cu dor bogat,
M-atrage-n miez de stea.

Talazul ’nalt stă calm,
Nu cad sub al lui bici.
Chiar miezul nopţii-i plin de clar,
Când harul Tău e-aici.

O, Duh de har prea plin,
O, preaiubirea Ta,
Ce toarnă jertfă şi amin
La rădăcina mea!

2 B). AŞTEPTÂND DUHUL SFÂNT

Mă rog pentru Duhul Sfânt,
să coboare
în cincizecimile sufletului meu.

Când inima izbeşte-n zăvoare,
mă rog cu genunchiul plecat
în ierburi amare…

Frământ în gând starea de somn
şi-o vântur;
praf cenuşiu, praf încreţit
peste chipul de om osândit.
II
Când va veni Duhul Sfânt,
va limpezi ochiul lipit
de razele lunii.

Când va veni,
inima mea trează va fi
ca un bob plin
aurit în lumina nopţii spre zi.

2 C). ADIEREA DUHULUI SFÂNT

Coborând din înalt peste inima mea,
Adie „Vântul” acela,
Căruia nu-i auzi frământarea
Şi care suflă speranţa mântuirii
Încotro vrea.

Este mângâierea divină a Duhului Sfânt,
Glas al iubirii între cer şi pământ.
El îmi şopteşte în taină cuvinte de bine;
O lege a cugetului, dreaptă şi sfântă
A ţesut, fără să ştiu, peste mine
Şi oricât aş vrea o faptă, un gând
Către rău să abat,
El mă întoarce din drum cu iubire,
Mă mustră blând, mă îndeamnă-n tăcere,
Iar eu rămân regretând, în rugă plecat…

Cineva toarnă din candela cerului
Uleiul sfânt peste inima mea;
El vine, aducând balsamul alinător al iertării
Şi umple tot golul tristeţii din ea.
O pace adâncă se revarsă acum peste mine,
Ca valurile peste malul mării, curate şi line…

3. DUMNEZEU ESTE NEPĂRTINITOR

În cetatea Cezarea
Locuia un om cucernic.
El era, în vremea-aceea,
Un sutaş de stimă vrednic.

Săvârşea des milostenii
Şi, în timp ce se ruga,
Domnul îi dădea vedenii,
Pe Corneliu-a-l îndruma.

„Să trimiţi la Iope oameni
După Petru şi, apoi,
Tot ce-apostolu-ţi va spune,
Să-mplineşti, tu şi ai tăi!”

Când erau deja pe cale,
Petru se ruga pios
Şi, deodată-n viziune,
Vede-un lucru urâcios:

O carpetă-ntinsă, mare,
Se pogoară pân’ la el,
Cu-animale, târâtoare,
Ce nu se mâncau defel.

– Taie, Petre, şi mănâncă!
– Nu pot, Doamne! Niciodat’
Eu nu am băgat în gură
Ce-i spurcat sau necurat!

De trei ori a fost îndemnul,
Însă el nu pricepea
Ce voia să-i spună Domnul
Despre misiunea sa!

Între timp, sosesc trimişii
Şi atuncea, hotărât,
Petru pleacă-n Cezarea,
Viziunea-nţelegând.

El le spune, cu uimire,
Că Hristos vrea tuturor
Să acorde-a Sa iubire.
El nu e părtinitor!

Căci, în viziunea dată,
Domnul l-a avertizat
Să nu spună, de-azi, vreodată,
Nimănui că e „spurcat”!

Petru le-a vestit solia
Mântuirii prin Hristos.
A fost mare bucuria:
Pentru Domnul, rod frumos.

Toţi cei care ascultară,
S-au umplut de Duhul Sfânt
Şi-au ieşit cu Petru-afară,
La botez ei coborând.

Şi pe noi Hrist ne trimite
Ca să ducem vestea-n zbor,
Că-n iubirea Sa cuprinde
Pe toţi, nepărtinitor!

Fii un Petru, fii un Pavel,
Pentru Domnul – misionar
Şi salvează din păcate,
Azi, pe toţi, cât mai e har!

4. PETRU IZBĂVIT DIN TEMNIŢĂ
Petru este-n închisoare!
Fraţii-n rugă mijlocesc
Pentru-a sa eliberare
Şi-n Hristos nădăjduiesc.

La porunca Lui, un înger
Zboară contra cronometru
Şi-n lumină, ca un fulger,
Îl trezeşte-uşor pe Petru.

Lanţurile de la mâini
Cad, şi-apoi, printre ostaşi,
Ca răspuns la rugăciuni,
Ies din sumbru-acel locaş.

Îngerul în zbor dispare.
Petru, calm, dar curajos,
Pleacă înspre casa-n care
Arde rugul luminos.

Bate insistent la poartă
Şi, într-un târziu, ieşi
Roda-n taină ca să vadă
Cine-n noapte poate fi?

Dar, în loc ca să deschidă,
Se întoarse-n grupul său,
Fraţilor să relateze
Cât de bun e Dumnezeu!

Când, apoi, l-au luat pe Petru
Înăuntru, el le-a spus,
Cât de minunat e spectrul
Plinătăţii lui Isus!

Nu uita: prin rugăciune,
Domnul face şi-azi minuni,
Dându-ţi, ca să urci pe culme,
Paza îngerilor buni!

5 A). VOIA TA

Voia Ta a fost:
„Să fie lumină”…
lumină în câmpia înstelată
a Universului
şi ploaie de lumină
în poiana sufletului meu.

Voia Ta a fost
ca eu, fărâma de ţărână,
să port ca o pecete de iubire,
chipul Tău.

Voia Ta era
„Să cresc, să umplu pământul”
de gânduri curate, de soare.
Voia Ta era
ca „toate să fie foarte bune”.

Dar eu,
muşcând din fructul cu miez
de întuneric
al neascultării,
am aşternut o umbră de tristeţe
peste faţa firii.

Şi atunci voia Ta
a fost: „Iată-Mă că vin”
cu braţele pline de iubire,
dăruire şi iertare.

Din trupul Tău
Tu ai zidit o punte spre lumină,
şi, acum,
ne-ai pregătit locaşuri
în câmpia veşniciei,
şi ne aştepţi, cu palmele străpunse,
să ne dai din fructul vieţii.

Voia Ta este:
„Ca acolo unde sunt Eu,
să fiţi şi voi”.

Facă-se voia Ta!

5 B). DUMNEZEU S-A ODIHNIT

A şaptea zi a lumii create
A fost şi va rămâne mai specială.
Dumnezeu a sfinţit-o, adică
A pus în ea amprenta Sa regală.

El a deosebit-o de celelalte zile,
Oprindu-Se din lucrare.
Adam şi Eva, stând de vorbă cu El,
Au învăţat despre natură,
Despre iubire şi ascultare.

Intotdeauna ziua aceasta va fi ceva mai „altfel”,
O zi de închinare şi de bucurie,
Alături de bunul nostru Dumnezeu.

6. INTROSPECŢIE

Îmi amintesc:
am lăsat jos, lângă trunchiul
pomului vieţii,
snopii de bucurie
pe care de abia îi culesesem
din grădină.
Am deschis palmele
şi… seminţele fericirii
s-au rostogolit în ţărână.
Am scuturat de pe ele
chiar şi ultimul fir de lumină,
ca să pot apuca cât mai mult
din fructul acela amar,
fructul morţii.

Am înroşit apele Eufratului
cu stropii răutăţii mele.
Am mânjit fiecare pom, fiecare floare,
tot ogorul acesta de timp,
cu negura neascultării mele.
Apoi…,
ca şi cum n-ar fi fost de ajuns,
Te-am primit în ieslea aceea rece,
pe Tine – Fiu de Dumnezeu.

Apoi am strâns totul
într-o singură povară,
am aşezat-o pe umerii Tăi
şi-am strigat, să se-audă
în tot universul:
„La moarte!”

Acolo, sus, Tu le-ai ars în tăcere
la flacăra crucii,
le-ai şters pe toate ca pe-o ceaţă.
Apoi, cu cele din urmă puteri,
mi-ai şoptit:
„Întoarce-te, întoarce-te la Mine!
Eu sunt Poarta prin care
să poţi intra în grădină.

Iată cheia!”
Şi mi-ai întins palmele Tale străpunse,
cu care să pot descuia, încă o dată,
Veşnicia!

7 A). SABAT

Te aşteptăm cu-atâta bucurie
În dimineaţa sfântă de Sabat,
Tu, Doamne, să ne-aduci din veşnicie,
Mireasma unui Paradis curat.

Primeşte Tu a noastră închinare.
Fii lăudat pentru iubirea Ta!
Din Legea Ta lumină ne răsare;
Ajută-ne ca să umblăm în ea!

Învăţător de dragoste cerească,
Dă-ne şi astăzi pâinea Ta în dar
Şi-n fiecare suflet să domnească
Duhul cel Sfânt, împărţitor de har.

Desăvârşeşte, Doamne-a Ta lucrare
Şi fă-ne după chipul Tău cel sfânt,
Să aşteptăm cu fapte iubitoare
Un Sabat minunat pe-un nou pământ!

7 B). MONUMENTUL

Atunci…,
când am plecat din Eden,
din cetatea aceea
de iarbă şi soare,
n-am putut lua nimic;
nici măcar una din florile
abia răsărite din ţărână,
nicio adiere
din răcoarea grădinii,
niciun sunet
din muzica glasului Tău,
nici măcar una
din frunzele pomului vieţii,
ca leac pentru spaimele morţii.
Nimic.

Eu…
cea mai bogată făptură
izvorâtă din ţărână –
stăpân peste peştii mării,
peste păsările cerului,
peste tot pământul…
n-am putut lua nimc.

Mărire Ţie!
Peste pustiul din suflet
ai aşezat,
ca un monument de lumină,
Sabatul –
ziua aceasta în care să regăsim
totul.

8 A). CA ABEL

Am auzit de Abel,
Primul misionar
Cu mielul său
Sacrificat lângă altar,
Cum poruncise Domnul.
Ştiu că în ceasul jertfei
A fost omorât de fratele său,
Fiindcă era mai bun ca el.

Aş vrea să fiu ca Abel şi eu,
Ascultător de Dumnezeu.

8 B). CAIN ŞI ABEL

Doi copii li s-au născut
Primilor părinţi
Şi-n credinţă i-au crescut!
Buni să fie-aşa au vrut,
Harnici şi cuminţi!

Într-o zi, Cain şi Abel
Jertfe Domnului
Îi aduc, dar nu la fel!
Abel sacrifică-un miel,
După voia Lui!

Dar Cain, neascultător,
Pune pe altar
Fructe, roade din ogor,
Pentru că pe Salvator
Nu-L acceptă-n dar!

Domnul, jertfa lui Cain
N-a putut primi!
Iar el, de mânie plin,
Îl lovi ca un hain
Pe-Abel, ce muri!
……………………………
Ca şi Abel, prin credinţă,
Domnului, pe-altar,
Inima, în umilinţă,
Jertfă după-a Sa voinţă,
I-oferim în dar.

Să troneze El în ea
Vrem, şi zi de zi
Să-mplinim porunca Sa,
Să trăim spre slava Sa,
Până-n veşnicii!

9 A). CUNOSC UN DRUM

Cunosc un drum între pământ şi cer
Şi-aşa-s de fericit că îl cunosc…
În fiecare zi alerg pe el,
Pe el
În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc.

Şi-alerg în zori,
Căci ştiu că El m-aşteaptă;
Apoi pornim spre sus
Şi mâna mea-n puternica Lui dreaptă
Îmi e tărie pentru încă-o treaptă
Şi mi-e de-ajuns,
Căci la cetatea slavei
Aş vrea s-ajung până-n apus.

Şi-aştept o zi,
Când pe-acest drum vom fi departe,
Departe de pământ,
De cer aproape,
Ca la un pas…
Când Domnul îmi va spune,
Ca lui Enoh cel drept:
„E ceru-aşa aproape,
VIN’ ACAS’!”

9 B). ÎN FIECARE ZI CU DOMNUL

În fiecare zi cu Domnul meu,
Aş vrea ca şi Enoh să-mi fie viaţa,
Să-mi înflorească sufletul mereu,
De câte ori Îi caut zilnic faţa.

Văzduh de liberare să respir
Şi, captivat de-a Lui seninătate,
Să-ngenunchez odată ca martir,
La un amin de doruri mângâiate.

În fiecare zi să mor răbdând,
Ca Duhul Lui în mine să trăiască
Şi la Cuvântul Lui să plec oricând,
Zorit de-a Lui iubire-mpărătească.

În fiecare zi-n odihna Lui,
În fiecare zi în bătălie;
Spre vârful umilinţei să mă sui,
Spre viaţa care moare ca să-nvie.

Cu El să merg la lucru şi în somn,
Cu El să mă trezesc şi să mă laud,
Iar dacă-L pierd, nu-mi oferiţi alt Domn,
Căci numai pe Iisus doresc să-L caut.

Cu El în adevăr, cu El în planuri
Şi-n amintiri din zile de demult.
Să trecem astăzi, liniştiţi prin lanuri
Şi, secerând, porunca să-I ascult.

Ajută-mă, o, Doamne, să merg zilnic
Cu Tine, nu doar petice de timp,
Ci să-Ţi jertfesc minutele nesilnic,
Şi fără amânări sau contratimp.

Ajută-mi Tu dorinţa fără grai,
Ajută-mi cântul ce-a rămas suspine,
Ia-mă de mână, du-mă ca prin rai,
În fiecare zi să zbor cu Tine!

10 A). SCRISOAREA

„Dragii mei,
A sosit vremea să plec acolo
Unde vă spuneam că veţi fi şi voi cândva,
Dar, până atunci,
N-aş vrea să vi se tulbure gândul, inima…

Şi, ca să nu fiţi întristaţi
Şi să nu-Mi duceţi dorul,
Îl voi trimite-aici pe Duhul Sfânt, Mângâietorul.
Iar Eu voi pregăti în cer
Un locaş pentru fiecare;
Ca să vă ştiu acolo,
Nu-Mi este bucurie mai mare…

Curând Mă voi întoarce
Şi vă voi lua cu Mine;
Deci, aveţi grijă, pe drum
Paşii să nu vi se-nstrăine.
Că uneori va fi atât de greu,
O ştiu prea bine –
Dar Eu sunt Calea. Mergeţi după Mine!

Cu-atât mai mult, Stăpânitorul acestei lumi
Va căuta să vă înşele,
Dar, dacă Mă iubiţi,
Voi veţi păzi poruncile Mele!
Pentru că nu vă pot lăsa şi altceva,
Vă dau spre binecuvântare, pacea Mea!
Acum… nu voi mai rămâne mult timp cu voi,
Dar aveţi credinţă,
Mă voi întoarce curând – să vă iau înapoi!”

10 B). NOUL PĂMÂNT

’Nainte de-a Se înălţa,
Mântuitorul spuse
Pentru a ne încuraja,
Făgăduinţi nespuse.

„Aveţi credinţă-n Dumnezeu,
Aveţi credinţă-n Mine.
În ceruri sus, la Tatăl Meu,
Locaşuri sunt mulţime.

Mă duc, un loc să pregătesc
Acelor ce-n credinţă,
Porunca dragostei trăiesc,
Urcând spre biruinţă.

Mă voi întoarce spre-a vă lua,
Să-Mi fiţi o veşnicie
Coroana, bucuria Mea,
În noua-mpărăţie.

Pustiu’-acolo va-nflori
Ca primăvara câmpul
Şi mielul blând va locui
Cu leul şi cu lupul.

Nu vor mai fi bolnavi nicicând,
Nici lacrimi, tânguire;
Ci vă veţi bucura, cântând
Lui Dumnezeu mărire!

Căci lucruri ce n-aţi auzit
Şi n-aţi văzut vreodată,
Aşa frum’seţi v-am pregătit
În ţara minunată!

Vegheaţi, rugaţi-vă, căci vin
Ca să vă iau curând
Şi ne vom bucura deplin
Pe noul Meu pământ!”

11. ACASĂ, LA TATĂL

Acasă, la Tatăl… tânjesc azi de dor
Şi-aş vrea cât mai grabnic acolo să zbor.
Din tot ce-a promis şi-n curând ne va da,
Doresc să privesc în etern Faţa Sa.

Acasă, la Tatăl, e tot ce-am sperat.
Nimic nu mă ţine de Terra legat.
Mi-e inima clopot de bună vestire
Şi candelă-aprinsă, veghind în slujire.

Acasă, la Tatăl – un loc pregătit
În noua cetate m-aşteaptă tihnit.
Alături de îngeri, pe aripi de cânt
Adesea eu zbor, preamărind pe Cel sfânt!

Acasă, la Tatăl, e cerul senin.
Nu-i moarte, nu-s lacrimi, dureri, nici suspin.
Acolo-i iubire, e pace deplină
Şi Domnul e veşnica noastră Lumină.

Acasă, la Tatăl, coroane aşteaptă
Pe frunţi să le-aşeze Iubirea-nţeleaptă
Şi harpe să cânte cereşti armonii
Slăvind pe Acela, ce-atât ne iubi!

Acasă, la Tatăl, vom fi în curând.
Striga-vom să afle întregul pământ:
„Acesta e Domnul în care-am crezut,
Căci El, Mântuire ne este, şi Scut!”

Acasă, la Tatăl, de-a-lung de vecii,
Noi, stele-n coroana Iubirii vom fi.
Pe norul cel alb Domnul vine, da…, iată-L!
Cu El fi-vom veşnic ACASĂ, LA TATĂL!

12 A). UN EDEN DE VISE

Din minunile promise
Sorbim apele nădejdii;
Fă-ne iar Eden de vise,
Fără griji, fără primejdii!

Mării, Doamne, porunceşte
Să-şi domesticească firea;
Munţi şi văi le netezeşte,
Ca să-Ţi pregăteşti venirea!

Rupe colţii cei de fiară,
Pluguri facă-se din arme,
Prunci să zburde iar şi iară
Lângă-un tigru care doarme!…

Te aşteaptă toţi copiii,
Vie-mpărăţia Ta,
Împărat al bucuriei,
Şi repară dragostea!

Pe-un pământ al fericirii
Zămislit ca nou-născut
După legile iubirii,
Cum a fost la început,

Unde nu e răzbunare
Între zebre şi pantere,
Între lupi şi-ntre mioare,
Între lipsă şi avere,

Unde cele patru vânturi
Nu adie a război,
Şi rodesc în multe rânduri
Toţi copacii lumii noi;

Unde zorii dimineţii
Poartă râul vieţii-n valuri,
Pe sub vechiul pom al vieţii
Ce uneşte-a’ sale maluri…

Vino, Doamne şi ne-ajută
Să visăm aşa frumos.
Vino, Doamne şi ne mută
De pe globul păcătos…

Strigă floarea din câmpie
Cu petalele bolnave,
Strigă poluata glie
Şi albinele firave;

Strigă apele din râuri
Şi nădejdea pâlpâindă,
Lumea plină de desfrâuri,
Bucuria suferindă.

Din minunile promise
Sorbim apele nădejdii;
Fă-ne iar Eden de vise,
Fără griji, fără primejdii!

12 B). CĂMINUL CELOR MÂNTUIŢI

Departe, printre stele, departe, undeva,
Pe plaiuri însorite, acolo-i ţara mea.

Acolo, nu sunt lacrimi, nu creşte-al morţii spin,
E viaţă nesfârşită, cu bucurii din plin.

Acolo, nu există nici umbră, nici păcat,
E numai armonie – nimic nu-i întinat.

Trăiesc în pace fraţii şi mult se mai iubesc.
Acolo vreau, Isuse, s-ajung să locuiesc!

Cutremur, inundaţii, prăpăd, intemperii
Nu sunt! Cetatea are eterne temelii.

Acolo, osanale cânta-vor triumfal
De-a pururi mântuiţii la marea de cristal.

Aşa-i căminul nostru, al celor mântuiţi,
Al celor ce, cu Domnul, vor fi pe veci uniţi.

Acesta-i Paradisul! Spre-acest măreţ cămin,
Şi Duhul, şi Mireasa ne-mbie, zicând: „Vin!”

Şi cel ce-aude glasul să vină cât e har,
Spre-a moşteni căminul ce Domnu-l dă în dar.

13 A). ÎMPLINIRE

Vom fi curând şi noi ca meteorii,
Dar nu căzând în hăuri fără fund.
Noi vom zbura cu mult mai sus de norii,
Ce-acoperă cu noapte-acest pământ.

Şi vom zbura prin lumile de stele,
Mereu mai sus, prin vastul Univers,
Dar vom cânta mult mai frumos ca ele,
Ne vom rosti iubirile în vers.

Vom admira atunci, întâia oară
Cetatea sfântă, noul Paradis;
Tot ce visăm acum, în fapt de seară,
Va fi acolo mai frumos ca-n vis.

Şi-L vom vedea pe Domnul! Ce minune
Să-L văd pe Cel ce viaţa-n dar Şi-a dat,
Spre-a mă salva din moarte şi pe mine.
Nicicând atât de mult n-am meritat!

Tot ce-am primit e numai din iubire,
E darul Lui ceresc şi minunat.
O veşnicie-ntreagă n-ar ajunge
Să cânt în vers minunea că-s salvat!

13 B). HRISTOS, CEL VREDNIC

Nu-s îndeajuns cuvinte, pe Hristos a-L onora!
Farmecul inegalabil şi divinitatea Sa,
Dragostea până la jertfă, moartea Sa ispăşitoare,
Toate spun: „El este Vrednic de-nchinare şi-adorare!”

Cei care-L prezintă numai ca un bun învăţător,
Ca un personaj istoric şi nu ca Mântuitor,
Îi ştirbesc identitatea. Domnul este Dumnezeu!
Peste-abisul de păcate Hrist e-al slavei curcubeu!

Prin indiferenţa noastră Îl respingem, Îl negăm,
Dar nu e destul nici dacă Îl privim şi-L admirăm.
El vrea inima întreagă şi-al ei tron neîmpărţit.
Să I-l dăm! Isus e Vrednic de urmat şi de iubit!

El e Mesia, Cuvântul, existent din veşnicie.
„Eu şi Tatăl una suntem” e divina-I mărturie.
Marele „EU SUNT” e unic; Biblia, Cuvântul Său,
Ni-L descoperă veridic ca Om şi ca Dumnezeu.

Faptele-I de bunătate sunt dovada că Isus
A trăit pentru a face pe-alţii fericiţi nespus.
Vindeca şi trup, şi suflet, din păcat dând izbăviri,
Omul fiind obiectul grijii şi al marii Lui iubiri.

„O, ce fel de om e-Acesta?” – ne-ntrebăm şi azi, cu toţii
„Care mării porunceşte, demonilor, bolii, morţii?”
Valuri, vânturi, boli, furtună, şi în viaţa mea şi-a ta,
Cu-al Său glas le linişteşte Domnul, când Îl vom chema.

Mai presus de toate, însă, ne animă-un tainic dor:
Să fim pagini de Scriptură înaintea tuturor.
Cu aceeaşi duioşie să-ndrumăm pe cei greşiţi,
Noi alegeri ei să facă, ştiind că sunt iertaţi, primiţi.

Alfa şi Omega vieţii, peste moarte-n veci călcând,
Domnul a-nviat în slavă! Gol şi azi e-al Său mormânt!
De aceea-avem speranţă că şi noi vom învia,
Azi, trăind o viaţă nouă; mâine-n veşnicia Sa.

Iată-un curcubeu de slavă ne anunţă că-n curând,
Domnu-nconjurat de îngeri Se coboară pe pământ.
În sfârşit, vom fi acasă! Bun rămas, pământ străin!
Lângă Domnu-n veşnicie cerul ne va fi senin!

Vorbele de farmec pline-n inimă îmi clocotesc
Pentru Cel ce Vrednic este – Domnul, Împărat ceresc.
Tu, cel mai frumos, mai nobil dintre oameni, plin de har,
Eşti Izvorul Mântuirii, Dragoste fără hotar.

Floarea mea de colţ eşti Doamne, sus, pe muntele Sion.
Peste univers eşti Rege şi pe-al vieţii mele tron.
Azi, cu ramuri de lumină, şi-ale dragostei petale,
Pregătesc în biruinţă calea revenirii Tale.

AUTORII VERSURILOR:

– Benone Burtescu: nr. 1 A), 8 A) – colecţia „Bună dimineaţa, fetiţă… Bună dimineaţa, băieţel!”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2005
– Benone Burtescu: nr. 9 A) – colecţia „Simplităţi uitate, simplităţi de neuitat” Editura CARD
– Florin Lăiu: nr. 2 A), 9 B) – colecţia „Stihuri de altădată”, Editura Graphe, 2004
– Benoni Catană: nr. 7 A), 12 A) – colecţia „Copăcel”, Editura CARD 1996
– Gabriel Rusu: nr. 2 B) – colecţia „Şansa eternităţii”, Editura Viaţă şi Sănătate, 1997
– Ilie Vălean: nr. 13 A) – colecţia „Rugă pentru început”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2002
– Lidia Săndulescu Popa: nr. 1 B), 5 A), 6, 7 B) – colecţia „Lacrima de stea” – folosite cu permisiune
– Lavinia Stoica-Gâţan: nr. 2 C), 5 B), 10 A) – colecţia „Fără de tine”, Editura Viaţă şi Sănătate, 2004
– Emil Mocanu Alangelei: nr. 1 C) – colecţia „Hristos vine”, Editura Graphe, 2007
– Andrei Thomas: nr.12 B) – colecţia „Hristos vine”, Editura Graphe, 2007
– Magdalena Toma: nr. 3, 4, 8 B), 10 B), 11, 13 B)

IMNURI PROPUSE:

1. Cor: Eu nu te-am uitat – colecţia „Inimă şi cânt”, nr. 12
2. Cor: Împreună în mâna Sa – colecţia „Inimă şi cânt”, nr. 35 sau Împreună stăm astăzi – colecţia „Inimă şi cânt”, nr. 59
3. Punct instrumental
4. Cor: Glasul Lui – colecţia „Inimă şi cânt”, nr. 24
5. Cor: Stau şi privesc cerul minunat – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 74
6. Cor: Cum m-a creat Isus – colecţia „Viaţă şi cântec”, nr. 92 sau Dor de cer – colecţia „Dor de cer”, nr. 61
7. Cor: Ziua de Sabat – colecţia „Geantă Cezar – Cântece pentru copii pe versuri proprii”, nr. 6 sau Sabatul
sfânt – colecţia „Dor de cer”, nr. 47
8. Punct instrumental
9. Cor: Când vine Isus – colecţia „Inimă şi cânt”, nr. 22
10. Cor: Domnul revine – colecţia „Flori şi stele”, nr. 51
11. Cor: Domnul este ceresc Împărat – colecţia „Dor de cer”, nr. 15 sau În lumea aceasta –colecţia „Inimă şi
cânt”, nr. 16
12. Cor: Ce frumos va fi – colecţia „Geantă Cezar – Cântece pentru copii pe versuri proprii”, nr. 17 ( vezi şi nr. 1 – Ce ţară minunată, din aceeaşi colecţie) sau Spune, fetiţa mea – colecţia „Vouă, dragi copii”, nr. 4
13. Cor: Cântare de slavă – colecţia „Sunt voios”, pag. 18 sau Glorie-Aleluia – colecţia „Vouă, dragi copii”, nr. 42 sau Doar Tu eşti Vrednic – colecţia „Viaţă şi cântec”, nr. 41

ANUL D – PRIMARĂ – TRIMESTRUL 2

| Generale |
Despre autor
-