Search result: si
După 33 de ore, al 2-lea CONVOI UMANITAR ADRA în Ucraina a ajuns acasă. Donarea în scop umanitar a celor peste 10 tone de produse, în cadrul proiectului “Speranță pentru Ucraina”, implementat de către ADRA România, s-a realizat ca urmare a solicitării organizației “Relihiyne upravlinnya” Conferința de Vest Transcarpatia, cu sediul in Lviv. Zecile de […]
Dimineața zilei de 24 februarie 2022 a adus o confirmare tristă a situației tensionate din Ucraina. Rusia a efectuat un atac armat pe care puțini îl anticipau în secolul al XXI-lea. Având în vedere situația generată de acest atac, populația pleacă masiv din țară, iar panica domină atmosfera. În acest context, obiectivul proiectului „Speranță pentru […]
ADRA România inaugurează a 335-a casă socială realizată pentru familia Milicu prin proiectul „În sfârșit, acasă!”
Luni, 14 februarie 2022, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a inaugurat în comuna Piatra, județul Teleorman, a 335 -a casă socială realizată în cadrul proiectului „În sfârșit, acasă!”, pentru familia Milicu Andrei-Mugurel și Iuliana și cei 3 copii minori ai lor, Alexandru Roberto, Mădălin Cozmin și Alexandra Elena. Proiectul noii locuințe, […]
Moderator: Gabi Drăguț Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=IWyq3E8HKFs
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=awp9ifCVd0g
Studiul 09 – Isus, Jertfa desăvârșită
Moderator: Nicoleta Mincinoiu Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=_S3WwYOV0U4
Duminică, 6 martie 2022, începând cu ora 11:00, va avea loc crosul caritabil „Alerg pentru mama” organizat de către Asociația AMICUS România împreună cu ADRA România, beneficiar. Crosul „Alerg pentru mama” este un proiect care se va desfășura sub forma unei curse de alergare caritabile, având două modalități de desfășurare: participanții au ocazia de a […]
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=-RK33ggXBNk
Viața între Zâmbet și suspin
Vorbitor: Elida Oncea Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=UIlYapzdK2Y
382 de zâmbete și mulțumiri ADRA România pentru Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea din Madrid
ADRA România mulțumește Bisericilor Adventiste de Ziua a Șaptea din Madrid, Spania pentru sprijinul oferit prin trimiterea pachetelor în luna decembrie 2021, în valoare de peste 32.000 EUR, pentru cei 382 de copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate academice excepționale din cadrul proiectului „Vreau la școală!”. Muntenia și Dobrogea (77 elevi) – […]
3.2 La sfârşitul acestor zile – st3 Fiul promis
http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2022/trim1/st3/st3_duminica.mp3 Gabriel Radu 3.2 La sfârşitul acestor zile (st3 Fiul promis) Primul paragraf din cartea Evrei ne descoperă convingerea lui Pavel că trăia „la sfârşitul zilelor”. Scriptura foloseşte două expresii cu privire la viitor care au semnificaţii diferite. Profeţii au folosit expresia „în zilele de pe urmă” sau „în cursul vremurilor” pentru a vorbi despre […]
Program copii Isus si eu 25 dec 2021
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=ReTO2kMIwW8
Bucurie și speranță regăsite deopotrivă la cei 1.271 de voluntari și beneficiari ai proiectului ADRA ”Copii ajută copii”
Pentru cei mai mulți copii, luna decembrie este luna cadourilor, a liniștii, a bucuriei și a timpului petrecut cu familia. Pentru copiii din familiile defavorizate, lucrurile stau altfel, această imagine fiind doar un vis frumos neîndeplinit. Din cauza grijilor care apasă pe umerii părinților și din cauza lipsurilor sau plecării din sânul familiei a unuia […]
Studiul 01 – Epistola către evrei și către noi
Moderator: Sorin Doniceanu Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=w-n-BagPetg
SINTEZE BIBLICE MAJORI, TRIM. 4 – 2021
SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 4 – 2021 „ADEVĂRUL PREZENT” ÎN DEUTERONOMUL 1. Introducerea la cartea DEUTERONOM ne-arată Că iubirea Celui Veșnic este necondiționată, Însă, și din partea noastră, ascultare și iubire El așteaptă, și ne cheamă-n legământul de unire. Testul din Eden să-l trecem zilnic, prin El, biruind; Pe Sinaiul nostru-n flăcări, hotărâri noi […]
DREPTATE. DRAGOSTE. COMPASIUNE. PERSPECTIVE ȘI BUGET ADRA ROMÂNIA 2022
Luni, 22 noiembrie 2021, a avut loc Adunarea Generală a membrilor Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România, în vederea evaluării activității organizației pentru anul în curs și a aprobării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022. În cadrul întâlnirii, s-au validat deciziile Consiliului Director, proiectele ADRA 2021 – 2022, grila și […]
Studiul 10 – Adu-ți aminte și nu uita!
Moderator: Nicoleta Mincinoiu Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=2Jaoi6ig9ew
Felix Musat – Tineri in misiune
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=LNgHu7YbUkI
🛌 MELATONINĂ – Un Agent Al Odihnei Și Refacerii p28. | Dr. Moroșan Sorin [2021] HERGHELIA
ℹ️ Efectele melatoninei ✔️ stimulează activitatea neurotrofinelor ✔️ scade depresia – creşte capacitatea de a ne bucura, de a experimenta plăcerea ℹ️ Efectele melatoninei asupra neurogenezei ✔️ induce proliferarea celulelor stem, ✔️ diferențierea (transformarea) celulelor stem în neuroni specializați crește rata de supraviețuire atât a celulelor stem cât și a celulelor nervoase care au luat […]
⚕️ Antioxidanții și Alimente Bogate în Vitamina B6 p27. | Dr. Moroșan Sorin [2021] HERGHELIA
ℹ️ Antioxidanți ✔️ Resveratrol ✔️ Struguri negri ✔️ Mure ✔️ Afine ✔️ Coacăze ✔️ Zmeură ✔️ Arahide ℹ️ Turmeric ✔️ Conține curcumine ✔️ Stimulează neurogeneza ✔️ Previne B. Alzheimer ✔️ Antiinflamator ✔️ Stimulează procesele de regenerare ✔️ Anticarcinogenetic ℹ️ Carotenoizi ✔️ Toate fructele și legumele colorate în galben – portocaliu ℹ️ Licopen ✔️ Protecție împotriva […]