Fii alături de Denis prin proiectul ADRA „Sprijin pentru fiecare”!
Fii alături de Denis prin proiectul ADRA „Sprijin pentru fiecare”!
16dec.
Views
Din umbra unei tumori, spre lumina unei noi șanse: Povestea lui Denis Urucu, 23 de ani
La doar 12 ani, Denis Urucu din Comuna Conțești, Județul Teleorman, un copil calm și liniștit, își trăia viața fără griji, însă după o vreme a primit o veste cruntă: a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală. În fața acestei realități fără milă și a unui diagnostic medical care nu îi lăsa nicio speranță, mulți ar fi ales să se resemneze. Însă Denis nu a făcut acest lucru. În ciuda tuturor pronosticurilor, el a ales să lupte. Și-a pus viața în mâna Domnului și, cu ajutorul donațiilor primite, a reușit să facă o intervenție chirurgicală care i-a salvat viața.
https://www.youtube.com/watch?v=N5OJqQZ6dKw&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fwww.sperantatv.ro%2F&source_ve_path=OTY3MTQ
Au trecut 11 ani de atunci, iar Denis nu uită niciun moment din acele zile de speranță și rugăciune. Fiecare rugăciune înălțată pentru el, fiecare bănuț donat i-au oferit încă 11 ani de viață. Timpul a trecut și Denis a crescut frumos, devenind un adolescent exemplar și un tânăr remarcabil, cu un caracter deosebit. Inteligent, muncitor și devotat, el a reușit să își îndeplinească visul de a termina liceul și Facultatea de Asistență Socială în cadrul Universității Adventus. Dar viața, din păcate, nu a fost ușoară cu el. Chiar în momentul în care s-a înscris la cursurile de Teologie pastorală și la un master în Pedagogia învățământului primar și preșcolar, starea lui de sănătate s-a înrăutățit. După o serie de investigații, vestea cruntă a venit din nou: tumora a recidivat.
Presiunea exercitată de tumora pe centrii nervoși l-a afectat grav, iar acum Denis nu se mai poate deplasa. Dar și acum, la fel ca acum 11 ani, există o speranță: o nouă intervenție chirurgicală în Germania, realizată de același medic care l-a operat acum mai bine de un deceniu. Operația este programată pentru jumătatea lunii ianuarie, însă costurile sunt uriașe. Denis are nevoie urgentă de 60.000 EUR pentru intervenția chirurgicală, iar la această sumă se adaugă cheltuielile de spitalizare și tratamentele necesare post-operatorii.
„Acum câteva luni, după absolvirea facultății, am aflat că problema medicală pe care am avut-o acum 11 ani (o tumoră intramedulară) a recidivat. Au fost momente dificile, dar mi-am dat seama că doar Dumnezeu este Cel care poate rezolva această situație într-un mod potrivit. Astfel, sunt încredințat că, așa cum Dumnezeu mi-a purtat de grijă acum 11 ani, mă va ajuta și acum!”, a declarat Denis Urucu, beneficiar ADRA „Sprijin pentru fiecare”.
În fața unei astfel de provocări, fiecare contribuție contează. Cu ajutorul dumneavoastră, Denis poate să aibă încă o șansă la viață, la o viață pe care a demonstrat-o deja prin curajul, răbdarea și determinarea de care a dat dovadă. Fiecare donație, fiecare rugăciune, fiecare gest de solidaritate poate face diferența. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat și pentru că sunteți alături de Denis în această călătorie de neuitat.
„Acum 11 ani, când am aflat diagnosticul lui Denis, ne-am prăbușit, dar ne-am agățat de Dumnezeu, având certitudinea că El, Cel care ne-a dăruit acest copil, poate să-l salveze. Dumnezeu a făcut o minune cu Denis atunci! Prin rugăciune și cu sprijin financiar din partea oamenilor cu suflet mare! Le mulțumesc din suflet! Am încredere și acum că Dumnezeu lucrează!”, a declarat Mihaela Urucu, mama lui Denis.
„Am învățat și încă învăț lecții de predare în mâna Domnului de la Denis și familia lui. Decizia lor, după ce lacrimile s-au scurs, a fost să se predea Domnului și să lupte pentru viață. O viață dedicată slujirii celor din jur, prin pregătirea pe care Denis a ales să o urmeze. Îi dorim o viață lungă și plină de realizări. Pentru aceasta, orice gest, orice sacrificiu, contează. Chiar dacă matematica este negativă, cu nevoi mari și resurse mici, știu că, împreună prin ADRA, putem schimba rezultatul și am această încredere neclintită”, a declarat Cristina Roșu, Manager Proiect ADRA România.
Beneficiarii proiectului ADRA„Sprijin pentru fiecare”, copii, tineri și vârstnici vulnerabili, în mod special cazuri medicale grave care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru tratament, sunt selectați în parteneriat cu Unitățile Administrativ Teritoriale, cu Unitățile de Învățământ și cu alte Instituții publice sau private și corespund direcțiilor de implementare ale proiectelor ADRA România. Finanțatorii sunt persoane fizice și juridice din țară și din afara țării, care, împreună cu voluntarii ADRA România, reușesc să răspundă concret strigătului de ajutor acolo unde este nevoie, decontarea serviciilor medicale variind în funcție de nevoi și de donații de la câteva sute de euro la zeci de mii de euro.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Sprijin pentru fiecare” și să-l susțină pe Denis Urucu, o pot face astfel:
donații financiare în conturile ADRA sau
donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/donează pentru proiectul „Sprijin pentru fiecare” prin specificarea „Denis Urucu” la destinația banilor.
donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul „ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 118 țări și având la bază filosofia care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România
Fii alături de Denis prin proiectul ADRA „Sprijin pentru fiecare”!