Views


Monica Cîrtog & Marius Niță; ”9.6 Credinţă în faţa morţii  (st9 Faceţi cinste numelui de creştin!)”

Joi, 25 mai – Credinţă în faţa morţii

6. Reciteşte 2 Petru 1:12-15. Ce vrea să spună Petru prin cuvintele „dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată”?

Petru crede că i se apropie moartea şi consemnează în această epistolă mesajul său final, sau testamentul.

El îşi aseamănă trupul cu un cort de care „se va dezbrăca” când va muri. Este atât de evident că el se referă la trup prin cuvântul „cort”, încât traducătorii moderni redau aceste versete astfel: „atâta timp cât sunt în trupul acesta” şi „ştiu că mi se apropie moartea” (NRSV). Când aminteşte despre „dezbrăcarea de cortul meu”, Petru nu sugerează că, în momentul în care va muri, sufletul lui va supravieţui ca entitate separată.

7. Reciteşte 2 Petru 1:12-15. Ce atitudine pare a avea Petru în faţa realităţii morţii sale şi ce lecţie de credinţă ne dă el?

Precizările din 2 Petru 1:12-15 conferă o şi mai mare solemnitate cuvintelor apostolului. El scrie această epistolă fiindcă ştie că i se apropie sfârşitul şi ştie acest lucru fiindcă i-a fost descoperit de Domnul. Cuvintele lui nu trădează vreo urmă de frică, de îngrijorare sau de presimţiri rele. El este preocupat mai degrabă de bunăstarea celor pe care îi lasă în urmă. Doreşte ca ei să fie tari în adevărul pe care îl au (n.tr. – în „adevărul prezent”, KJV) şi îi asigură că, atâta timp cât va fi în viaţă, va continua să-i îndemne să fie credincioşi.

Petru avea o legătură reală şi profundă cu Domnul. Îl aştepta moartea şi nu avea să fie prea plăcută (vezi Ioan 21:18; Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 397; în orig., 537-538), dar nu-şi făcea griji pentru sine, ci pentru binele altora. Petru trăia, într-adevăr, credinţa pe care o propovăduia.

Cum ne ajută credinţa să înfruntăm realitatea cumplită a morţii?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

 

9.6 Credinţă în faţa morţii (st9 Faceţi cinste numelui de creştin!)

About The Author
-